INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SPECIAL

Rădoi a vizitat casa fostului său mentor, Ştefan Sameş, decedat pe 17 iulie 2011: "Mulţumesc, Mirel!"

Rădoi a primit tricoul inscripţionat cu ultimul gînd pentru el de la Sameş +3   FOTO
Rădoi a primit tricoul inscripţionat cu ultimul gînd pentru el de la Sameş

Articol de - Publicat vineri, 06 iulie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 06 iulie 2012 09:56

E mesajul pe care, înainte de a se stinge, Sameş i l-a scris lui Rădoi pe un tricou al Stelei. Fostul căpitan din Ghencea e cel care l-a ajutat pe Sameş în urmă cu un an cu 25.000 de euro, pentru un tratament în Austria. Lorena Sameş, soţia fostului internaţional, i-a transmis lui Rădoi că ”faci parte din familie”.

Întîlnire emoţionantă, ieri, pentru soţia fostului mare internaţional Ştefan Sameş. La uşa cochetului apartament 51 din Dristor şi-a făcut apariţia Mirel Rădoi.

Lacrimi din partea soţiei lui Sameş, îmbrăţişări, mulţumiri. Chiar şi ochii fostului internaţional s-au umezit. "Mirel, eşti mereu bine venit în casa noastră! Sami te-a iubit enorm, iar noi nu vom uita niciodată ce ai făcut pentru el", i-a spus Lorena Sameş.

Fotbalistul de fier era emoţionat: "Îmi pare rău că n-am putut face mai mult.". Acum un an, cînd Sameş aflase că are cancer, Mirel Rădoi l-a ajutat cu 25.000 de euro, pentru un tratament în Austria. Ulterior însă, inima lui Sameş a cedat, pe 17 iulie 2011.

Sanctuarul din apartament
În sufrageria apartamentului, Lorena Sameş a amenajat un spaţiu în amintirea soţului său. Fotografii, amintiri, poza lui Sameş, o statuetă reprezentînd un înger, iar lîngă ea, o poză a lui Mirel Rădoi.

"Uite, Mirel, am pus un înger acolo, să te vegheze!", i-a spus doamna Sameş lui Rădoi, care se uita absorbit la poze. Una alb-negru, cu marea echipă a Stelei din anii '70, i-a atras atenţia: "Eu nu i-am apucat, dar îmi povestea tata despre Sameş, Marcel Răducanu şi ceilalţi".

Apoi, Mirel, aflat pentru prima dată în vizită acasă la Sameş, a aflat de chinul prin care a trecut fostul său mentor. Au vorbit depre Sameş, despre familii, despre copii. Ca şi cum se ştiau de-o viaţă, deşi se vedeau întîia oară. Mirel l-a cunoscut şi pe nepotul lui Sameş, Ştefan, elev în clasa a VIII-a la Liceul Goethe.

Un tricou şi o promisiune
Înainte de a părăsi această lume, Ştefan Sameş s-a gîndit la Mirel Rădoi.  A scris pe spate: "Mesaj: Mulţumesc, Mirel!". Şi a semnat. "Mirel, Sami a ţinut neapărat să primeşti acest tricou. A vrut să-ţi mulţumească şi el, aşa".

Mirel a primit cadoul şi i-a promis Lorenei Sameş că va reveni cu prima ocazie, de această dată şi cu soţia:  "Te aştept oricînd, eşti ca şi parte din familie", l-a asigurat Lorena Sameş, care, la plecare, i-a dat şi nişte prăjituri făcute de ea "pentru soţie şi pentru copii".

"Ştefan Sameş a fost un mare fotbalist, dar şi un om deosebit. Vorbeam mult cu el, înainte de antrenamente mai ales, fiindcă eu veneam mai devreme. Avea mereu o vorbă bună, un sfat, mi-a fost ca un mentor. Voi fi mereu alături de familia sa!" (Mirel Rădoi)

Citește și:
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Altele
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (23)
stefy1717
stefy1717  •  07 Iulie 2012, 09:04

Felicitari Radoi!

vali12
vali12  •  07 Iulie 2012, 07:41

Bravo,Mirel. Esti un om mare si meriti respectul tuturor romanilor. Un adevarat exemplu pentru toti.

marius2005
marius2005  •  06 Iulie 2012, 23:31

Mirel Radoi un mare caracter !!! te asteptam acasa dupa ce ti faci plinul la arabi !!!

Vezi toate comentariile (23)
Comentează