Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache - Publicat joi, 21 decembrie 2023 18:06 / Actualizat joi, 21 decembrie 2023 20:09
Radu Drăgușin (21 de ani) este „Fotbalistul anului 2023” în tradiționala Anchetă a Gazetei Sporturilor, asta după ce-a ieșit pe prima poziție la toate cele cinci categorii. Cum fundașul central este pe lista de transferuri a celor mai importante cluburi din lume, Radu vorbește pentru GSP despre o posibilă plecare de la Genoa.
- Radu, ce decizie ai lua dacă ai primi o ofertă de transfer pe sume amețitoare din Arabia Saudită?
- M-am gândit pentru că s-a scris despre acest lucru. Dar nu m-am gândit nicio secundă să mă duc acolo.
- Deocamdată ești prea tânăr și ai vrea să joci la un nivel înalt în Europa?
- Da, exact.
- Te-ai format în Italia, într-o țară perfectă pentru fundașii centrali. Unde ți-ar plăcea să joci pe viitor?
- Premier League este un campionat în care mi-ar plăcea să joc, îmi place foarte mult și îl urmăresc foarte des. De ce nu? Acolo îmi doream de mic să joc și sper ca într-un viitor să o fac.
- Ai vreo echipă favorită?
- Nu, nu am!
- Dar îl vom vedea vreodată pe Radu Drăgușin în campionatul românesc?
- Niciodată să nu spui niciodată. Eu mereu spun asta. Cine știe?, poate la final de carieră. Nu se știe.
Cota lui Radu Drăgușin a explodat!
Radu Drăgușin (21 de ani) este de departe cel mai bine cotat jucător român. Titular la Genoa și în naționala României, fundașul central a primit o actualizare de cotă, din partea site-ului de specialitate transfermarkt. Și e cel mai valoros român.
Vehiculat pe lista unor echipe de top, precum Tottenham, Barcelona sau Manchester United, Radu Drăgușin e cotat acum la 20 de milioane de euro.
Evoluțiile din ultima perioadă din Serie A și calificarea la EURO 2024 cu România au făcut ca lui Drăgușin să i se dubleze cota. La precedenta actualizare, pe 11 octombrie, valora 10 milioane de euro.
Apărătorul e cel mai valoros jucător român, cu o cotă de aproape 4 ori mai mare decât cea a lui Darius Olaru (5,3 milioane). În plus, Drăgușin e și cel mai valoros de la Genoa.
„Contract până în 2028!”
Marco Ottolini, directorul sportiv al celor de la Genoa, a transmis că Radu Drăgușin (21 de ani) va semna zilele viitoare un nou contract. „Grifonul” nu vrea să îl scape din mână, iar directorul sportiv Marco Ottolini i-a propus prelungirea contractului actual, unul care expiră în iunie 2027.
Conform lui Fabrizio Romano, cea mai puternică voce din mercato, fundașul central va fi legat de Genoa până în vara lui 2028. Salariul îi va crește și nu va exista o clauză de reziliere în valoare de 30 de milioane de euro.
Ottolini a transmis, prin intermediul lui Romano: „Este următorul fotbalist care va semna un nou contract”.