INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

LIVEBLOG Cel mai scump transfer al unui român » Radu Drăgușin, cumpărat de Tottenham: filmul unei zile memorabile

Radu Drăgușin (foto: Guliver/Getty Images)
Radu Drăgușin (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de , , - Publicat joi, 11 ianuarie 2024 09:14 / Actualizat joi, 11 ianuarie 2024 10:14

10 ianuarie 2024, cea mai lungă zi din viața lui Radu Drăgușin (21 de ani) ♦ A început dimineața refuzând-o pe Bayern, apoi a zburat la Londra cu un avion privat pentru vizita medicală la Tottenham și pentru a parafa astfel transferul care-l transformă în cel mai scump fotbalist român din istorie ♦ Urmează anunțul oficial al clubului din Premier League, joi, de la ora 11. 

Pe GSP.ro ai putut urmări în timp real cele mai noi informații despre transferul internaționalului român la Tottenham, unul istoric pentru el și pentru fotbalul românesc. De la ultimul asalt disperat al lui Bayern până la anunțul înțelegerii cu echipa londoneză făcut de Fabrizio Romano, jurnalist specializat în transferuri. 

A urmat apoi intervenția lui Florin Manea, impresarul fundașului, la GSP Live, unde a dezvăluit în premieră detaliile mutării la Tottenham. Drăgușin a zburat la Londra cu un avion privat trimis de Spurs la Genova pentru el și a efectuat prima parte a vizitei medicale. 

Radu apucase să își ia rămas bun de la Genoa cu un mesaj postat pe Instagram, chiar de la sediul cu Spurs. A șters ulterior textul scris în italiană, la 15 minute de la postarea lui, deoarece clubul englez i-a cerut-o. 

Genoa a acceptat oferta de 25 de milioane de euro, sumă fixă, plus alte 6 milioane drept bonusuri. Drăgușin, Fotbalistul Anului în Ancheta GSP, e cel mai scump jucător român din istorie.

UPDATE JOI ORA 09:00 | Fabrizio Romano: „Urmează anunțul oficial”

Expertul în mercato Fabrizio Romano a anunțat în această dimineață că „toate documentele au fost parafate între Genoa și Tottenham pentru transferul lui Radu Drăgușin, iar fundașul român a trecut vizita medicală ieri. Următorul pas este vizita medicală, Ange Postecoglou va avea stoperul pe care l-a dorit”.

UPDATE JOI ORA 01:00 | Când se face anunțul oficial că Radu Drăgușin a semnat cu Tottenham

Trecerea jucătorului român de la Genoa la Tottenham va fi prezentată de ambele cluburi joi, de la ora 11 (ora României).

UPDATE ORA 22:30 | Panduru are o problemă cu salariul lui Drăgușin la Tottenham

„Când Tottenham şi Bayern se bat pe tine, şi cel mai mic salariu e 10 milioane la Bayern, şi tu ceri 3 milioane, înseamnă că este o problemă. Nu ştii să negociezi. Ai o problemă. Ce să mă uit? Ce să vezi?!

Nu ai cum să primeşti 2.8 milioane. Niciodată! Minim 5 milioane. Sunt două echipe care plătesc din cale-afară. Cum să am acest salariu? Că aşa vrea Tottenham? Nu, dai cât vreau eu. Trebuie să se bată impresarul pentru el, să aibă salariul mare”, a declarat Panduru, la Orange Sport.

UPDATE ORA 22:00 | Englezul cu 250 de meciuri la Liverpool l-a scanat pe Drăgușin

Danny Murphy (46 de ani), fost mijlocaș cu peste 400 de meciuri în Premier League la Fulham, Tottenham, Charlton și Liverpool, l-a analizat pe stoperul Radu Drăgușin (21), al cărui transfer la Tottenham este iminent.

„Arată bine, fotbalist plăcut, pasator bun, este rapid, exact cum îi place lui Postecoglou, având în vedere stilul de joc cu liniile sus. Îi place să urce și să lupte și e foarte bun în careul advers, bun la jocul aerian. Ar putea fi un transfer foarte bun”, a spus fostul jucător, care are 250 de meciuri pentru Liverpool.

UPDATE ORA 20:35 | Radu Drăgușin, al 12-lea cel mai scump transfer din zona României 

Făcând comparație cu fotbalul din țările care se învecinează cu România, am constatat că Radu Drăgușin este al 12-lea cel mai scump transfer făcut all-time, fiind întrecut de 11 mutări de jucători din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova. (toate detaliile, AICI)

La suma de 25 de milioane de euro (fără bonusurile de 6 milioane), mutarea stoperului de 21 de ani a făcut saltul nemaipomenit până pe primul loc în clasamentului românilor transferați all-time în lume la capitolul banilor plătiți.

UPDATE ORA 20:25 | Drăgușin a postat un mesaj de adio pentru Genoa, apoi l-a șters

Cel mai scump transfer al unui român » Radu Drăgușin, cumpărat de Tottenham: filmul unei zile memorabile
captură Instagram @Radu Drăgușin

Ce se întâmplă? Radu Drăgușin a postat un mesaj de adio pentru Genoa, pe contul personal de Instagram. La doar 15 minute distanță, postarea a dispărut de pe contul fundașului central. Mesajul postat și șters de Radu, AICI.

UPDATE ORA 18:05 | Florin Manea: „Drăgușin va fi prezentat în seara asta”

„A făcut deja prima parte a vizitei medicale, pleacă acum la a doua parte. Va fi efectuată în alt loc. Tot în seara asta cred că e prezentarea. A trecut prima parte a vizitei, urmează a doua”, a declarat Florin Manea, la Digi Sport Special.

Marcel Răducanu: „Bayern nu se refuză”

„Bayern nu se refuză, zic eu. Este adevărat că, în acest moment, este o pălărie cam mare pentru el. Am mai spus-o și-mi mențin afirmația. Oricum nu-l luau ca titular. Dar în această perioadă ar fi jucat, pentru că sud-coreeanul Kim este plecat la Cupa Asiei, o lună, iar Mazraoui e la Cupa Africii, cu naționala Marocului. 

Putea profita și, dacă dădea randament, nimeni nu-l mai scotea din echipă. Bayern e cel puțin o clasă peste Tottenham. Nu mai spun că evolua și-n Liga Campionilor! Vă dați seama cât de mult îi creștea cota?”, a comentat pentru GSP.ro Marcel Răducanu.

UPDATE ORA 18:00 | Drăgușin a trecut vizita medicală la Tottenham

Drăgușin a trecut vizita medicală la Tottenham și va semna până în 2029 cu Spurs, potivit lui Fabrizio Romano. Va primi 3 milioane de euro pe an.

UPDATE ORA 17:30 | Unde va juca Drăgușin la Tottenham

Drăgușin va face inițial cuplu în centrul defensivei cu Micky van de Ven, apoi se va duela și cu Cristian Romero, campionul mondial argentinian, în februarie, când acesta va reveni după accidentare.

Regula în Premier League: cluburile trebuie să înregistreze orice jucător proaspăt transferat cel târziu în ultima zi lucrătoare înaintea meciului, până la ora 12:00, pentru a-l putea include în lot. În acest caz, Spurs trebuie să-l înregistreze până vineri la prânz ca să-l folosească duminică, cu Manchester United. (toate detaliile, AICI).

UPDATE ORA 17:20 | Drăgușin a ajuns la baza lui Tottenham

Radu Drăgușin a ajuns la baza de pregătire a lui Tottenham, unde va efectua vizita medicală, potrivit Sky Sports.

UPDATE ORA 17:00 | 3 motive pentru care Drăgușin a ales Tottenham

GSP.ro îți prezintă trei motive pentru care Radu Drăgușin a preferat-o pe Tottenham.

1. Premier League era visul lui

Transferul la Tottenham reprezintă un vis împlinit pentru internaționalul român. Acesta a recunoscut de mai multe ori că ar vrea să joace în insulă. 

„Premier League este un campionat în care mi-ar plăcea să joc, îmi place foarte mult și îl urmăresc foarte des. De ce nu? Acolo îmi doream de mic să joc și sper ca într-un viitor să o fac”, a spus Drăgușin într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

2. S-a simțit dorit

Tottenham a fost primul club care s-a interesat de Drăgușin în această vară. A forțat de fiecare dată, a căutat soluții pentru a ajunge la un acord cu Genoa, arătându-i lui Radu că este un jucător important. Mai mult, chiar și antrenorul Ange Postegoclu a arătat că și-l dorește pe român. 

Cei doi au vorbit de mai multe ori la telefon, în timp ce Bayern a intrat pe fir mai târziu, motiv pentru care Radu a simțit că londonezii îl vor mai mult.

3. Are șanse mai mari să joace

La Tottenham e criză în defensivă. Astfel că Radu are șanse foarte mari să intre direct în echipa de start. În acest moment, Tottenham are mari probleme în centrul defensivei, Postecoglou a mizat pe Emerson (fundaș dreapta) ca apărător central. În lot mai sunt Cristian Romero, care a accidentat, Micky Van de Ven, Ben Davies și Eric Dier, care ar putea ajunge la Bayern. 

Astfel, concurența de la Tottenham nu este una care să-l sperie pe Radu. Fotbalistul român se poate bate de la egal la egal are toate șansele să fie titular la Spurs.

UPDATE ORA 16:00 | Drăgușin a aterizat la Londra. Zborul a fost cel mai urmărit pe Flightradar24

Avionul privat cu care zboară Radu Drăgușin de la Genova (Italia) spre Londra (Marea Britanie), după ce fotbalistul român a acceptat oferta clubului englez Tottenham în defavoarea Bayern Munchen, este cel mai urmărit zbor de pe Flightradar24. Transferul lui Radu Drăgușin de la Genoa la Tottenham este cel mai scump transfer al unui fotbalist român din istorie. Avionul cu care fotbalistul român zboară de la Genova spre capitala Angliei este de tip Cessna 525 CitationJet CJ1 și e operat de compania aeriană poloneză Bartolini Air. 
__________ Actualizare: avionul a aterizat pe aeroportul Stansted din Londra (Marea Britanie) după un zbor de două ore și șapte minute. Acest zbor a fost urmărit simultan pe Flightradar24 de peste 4.600 de persoane.
- Sursa: facebook BoardingPass

Cel mai scump transfer al unui român » Radu Drăgușin, cumpărat de Tottenham: filmul unei zile memorabile
Avionul privat cu care a zburat jucătorul nostru la Tottenham

VIDEO Radu Drăgușin a plecat spre Londra

Fundașul a ajuns la aeroportul de Genoa în jurul orei 12:00, ora locală. De acolo, el și agentul Florin Manea au luat un avion privat, pus la dispoziție de Tottenham.

El va ajunge după aproximativ două ore în Londra. Va face vizita medicală și va semna cu noua sa echipă.

Florin Manea: „Nu îmi vine să cred că am refuzat Bayern”

În direct la GSP LIVE, Florin Manea a dat mai multe detalii: 

„E totul gata. Vom zbura la Londra și după vizita medicală se va oficializa. Azi dimineață, la ora 8, s-a luat decizia. Noi eram hotărâți să mergem la Tottenham, dar a venit oferta de la Bayern. Și ne-am oprit în loc. Eram în drum spre aeroport. Am zis că trebuie să ne gândim bine și să evaluăm. Nu îmi vine să cred că am refuzat Bayern.  Dar asta e decizia. Am luat-o cu Radu și familia lui. I-am anunțat pe cei de la Bayern că asta e decizia. Poate pe viitor vom ajunge din nou acolo. Suntem bulversați. Să refuzi Bayern...

Dar a fost ce și-au dorit Radu și familia lui. E fericit. Mergem la Tottenham! Decizia am luat-o dimineață. E greu să ai de făcut asemenea alegere. Bayern l-a dorit insistent, dar oferta oficială a venit în ultima noapte. Erau mai mulți bani de la Bayern, dar a zis că acesta e pasul corect în carieră. Am stat toată noaptea să ne gândim, să vedem care sunt plusurile și minusurile.  Și Napoli și AC Milan l-au vrut. Dar el a dorit de mic să joace în Premier League.

Au fost mulți care nu credeam că refuzăm Bayern. Era destul de mare diferența. Probabil că încă jumătate în plus. Dar nu contează sumele. Nu au fost niciodată o prioritate. Mereu vom alege pașii care credem că sunt corecți. Cred că a cântărit că mereu și-a dorit să ajungă în Premier League. Tottenham era cam departe de ce voia Genoa, dar am zis că dacă se înțeleg, vom alege Tottenham. Dacă nu, înseamnă că așa a vrut Dumnezeu. Tottenham a făcut eforturi mari. Îl vor pe 6 ani și jumătate acum. Avem ofertă pe 5 ani și jumătate. Mai sunt mici detalii de pus la punct. dar 99% suntem înțeleși.

Cu antrenorul a vorbit de trei ori. Chiar și aseară l-a sunat, când erau negocierile în impas, Dar acum răsuflăm ușurați.

Dar încă nu am acceptat. Suntem bucuroși, Patronul și directorul sportivi erau foarte bucuroși. Au lucrat amândoi foarte mult. Până la 3 dimineața au lucrat ca să ajungă la acord. ”, a spus Manea. 

„Teoretic poate debuta pe 14. Sunt 4 zile, dar e pregătit. Completăm actele și vedem. Acum vom merge spre aeroport. Vom vedea ce va fi după. Nu știu programul”, a adăugat impresarul. 

Florin Manea, detalii exclusive pentru GSP.ro

Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, a declarat că: „Tottenham a trimis un avion privat. În jurul orei 11 (n.r- ora 12, ora României) vom decola către Londra. Trebuie să mai completăm câteva documente”. 

Zborul ar urma să dureze aproximativ două ore. Ulterior, fundașul va merge să efectueze vizita medicală și spre finalul zilei ar urma să semneze actele.

Pentru Drăgușin e prima aventură la nivel de seniori în afara Italiei. El a fost adus în vara lui 2018 de Juventus, care l-a împrumutat la Sampdoria și Salernitana, iar în vara lui 2023 a fost cumpăra definitiv. El a bifat 22 de meciuri în acest sezon pentru Genoa.

Ce salariu va avea Radu Drăgușin

Românul va semna un contract până în vara lui 2029. Va primi un salariu anual de 3 milioane de euro.

Cât plătește Tottenham pentru Radu Drăgușin

Apar noi informații despre transferul lui Radu Drăgușin. Suma de transfer este de 31 de milioane de euro: 25 de milioane sumă fixă și 6 milioane ca bonusuri.

Fabrizio Romano anunță: „Radu Drăgușin a ales Tottenham” 

Fabrizio Romano a anunțat recent că Radu Drăgușin a ales-o pe Tottenham. „Here we go” a fost mesajul italianului, celebra replică pe care o folosește când e sigur de o mutare.

 „Există un acord pentru un pachet de peste 30 de milioane de euro (n.r- sumă fixă + bonsuri), după o nouă ofertă făcută peste noapte. Drăgușin a vrut să meargă la Tottenham și a acceptat oferta, în ciuda ofertei de la Bayern”, a scris Fabrizio.

Pe lângă suma de bani, Genoa îl va primi și pe fundașul dreapta Djed Spence, sub formă de împrumut. 

Jurnalistul Gianluca Di Marzio anunță că în următoarele ore Radu Drăgușin va merge la Londra cu un zbor privat și va face vizita medicală.

Cât ar fi plătit Bayern pentru Drăgușin

Sky Germania scrie că lui Drăgușin i s-a propus un contract pe 5 ani. Iar oferta pentru Tottenham este de 23 de milioane, sumă fixă, și 7,5 milioane ca bonusuri.

Dacă Drăgușin nu va ajunge la Bayern, nemții se vor orienta către Eric Dier, fundașul central de 29 de ani de la Tottenham.

Bayern Munchen a încercat să-l convingă pe Drăgușin

Fundașul român, desemnat „Fotbalistul anului 2023” în Ancheta GSP, este o prioritate pentru Bayern Munchen, care insistă să-l transfere, deși părea că Drăgușin e cu un pas la Tottenham.

După ce a dezvăluit că Bayern Munchen a venit cu o propunere oficială de ultimă oră, puțin mai mare decât cea de la Tottenham, expertul în mercato Fabrizio Romano a anunțat că nemții i-au trimis și lui Drăgușin propunerea de salariu.

„Bayern a trimis o propunere salarială importantă pentru Radu Drăgușin în noaptea trecută. Iar fundașului central i-a fost prezentat și proiectul clubului. Conducerea lui Bayern insistă, sperând să deturneze transferul. Drăgușin va decide azi. Propunerea de la Tottenham este încă pe masă”, a scris Fabrizio Romano pe Twitter.

În timp ce Bayern ar fi oferit un milion de euro în plus față de Tottenham, deci un posibil total de 31 de milioane (26 sumă fixă, 5 potențiale bonusuri).

VIDEO Alexandru Bourceanu spune de ce Radu Drăgușin ar trebui să se transfere acum: „E o chestie umană”

Citește și: 

Olandezul care nu exclude posibilitatea de a lua cetățenie română: ”Sută la sută vom învinge Dinamo”. Cine i-a schimbat viața pentru totdeauna
PETROLUL
Olandezul care nu exclude posibilitatea de a lua cetățenie română: ”Sută la sută vom învinge Dinamo”. Cine i-a schimbat viața pentru totdeauna
FCSB a făcut al treilea transfer al iernii! » Gigi Becali: „A semnat cu noi”
FCSB
FCSB a făcut al treilea transfer al iernii! » Gigi Becali: „A semnat cu noi”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cinci meciuri din Liga 2 s-au încheiat » Acum se dispută FCU Craiova - Ceahlăul
Liga 2
Cinci meciuri din Liga 2 s-au încheiat » Acum se dispută FCU Craiova - Ceahlăul
Delegare curioasă la Craiova - FCSB. Are doar două meciuri în acest campionat + MM Stoica îl critica acum un an: „Cum facem să nu mai arbitreze?
Superliga
Delegare curioasă la Craiova - FCSB. Are doar două meciuri în acest campionat + MM Stoica îl critica acum un an: „Cum facem să nu mai arbitreze?"
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”
Superliga
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”

Singurul antrenor care are INTERZIS la Craiova! Război deschis cu Mihai Rotaru: „Nu doar că ne-a fost propus, ne-a fost impus!” + Reacția tehnicianului

Ultimele detalii de la Universitatea Craiova: suma de reziliere oferită de Mihai Rotaru lui Costel Gâlcă + cine va sta pe bancă împotriva lui FCSB


Comentarii (99)
terra.nova
terra.nova  •  11 Ianuarie 2024, 16:09
Postat de nea_marin pe 11 Ianuarie 2024, 08:49

Tipilik nu ai somn? :))) fomika? Postaceste!

Ti-am mai spus ca matematica e grea pentru tine ca si carnea de porc :))daca nu te duce capul la scazi 7 ore te ajut eu

florin44
florin44  •  11 Ianuarie 2024, 15:31

Cate comentarii, cate laude si ridicari in slavi pentru Dragusin ca urmare a sumei de transfer!?! Ca e "cel mai scump", ca e "cel mai..." nu stiu cum, ca nici Hagi, nici Gica Popescu, Mutu etc. nu au ajuns la cifra respectiva. Dar toti acesti entuziasti uita sa pomeneasca de faptul ca in acei ani, cele "cateva" milioane pentru Hagi sau oricare altul erau cu adevarat sume record, erau reale pentru valoarea respectivului fotbalist, nu era "umflarea" artificiala de azi! Si, mai e ceva, faptul ca in anii trecuti au mai fost cateva transferuri record, dar respectivii nu au Prea) convins, mai mult au stat pe banca, au fost imprumutati la echipe slab cotate pana s-a ajuns la vanzare mult sub suma initiala, pentru ca ulterior sa revina in Romania unde patronii au marsat pe fosta lor valoare, le-au contractat salarii super mari, consemnandu-se in final... "teapa" (cel mai recent caz, Chiriches) Asa ca mai bine sa urmarim cum va continua povestea lui Dragusin si abia apoi sa ne entuziasmam!

terra.nova
terra.nova  •  11 Ianuarie 2024, 15:01
Postat de nea_marin pe 11 Ianuarie 2024, 08:49

Tipilik nu ai somn? :))) fomika? Postaceste!

La 10 seara nu clovnule :))

Vezi toate comentariile (99)
Comentează