INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  STRANIERI

Drăgușin le-a aruncat mănușa rivalilor pe post la Tottenham: „Sunt gata de provocare! Voi juca la cel mai înalt nivel” » Ar putea fi prima oară titular de ziua lui!

Radu Drăgușin a jucat 19 minute în două meciuri până acum la Tottenham Foto: Imago
Radu Drăgușin a jucat 19 minute în două meciuri până acum la Tottenham Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 01 februarie 2024 12:14 / Actualizat joi, 01 februarie 2024 13:46

Radu Drăgușin împlinește 22 de ani sâmbătă, 3 februarie, și ar putea fi folosit în premieră în formula de start a lui Tottenham împotriva lui Everton. „Tricolorul” a apărut pe coperta programului de meci la 3-2 cu Brentford, debutul său pe arena lui Spurs după transferul de 31 de milioane de euro.

Transferat pe 11 ianuarie de la Genoa pentru 31 de milioane de euro (25 de milioane sumă fixă, 6 milioane bonusuri), Radu Drăgușin a semnat un contract pe șase sezoane și jumătate la Tottenham, până în 2030, cu 3 milioane de euro salariu anual.

Radu Drăgușin, zece minute la 2-2 cu Manchester și 9 minute la 3-2 cu Brentford

Sâmbătă, 3 februarie, „tricolorul" va împlini 22 de ani și ar putea fi tocmai atunci în premieră titular la Spurs, împotriva lui Everton, în deplasare. A jucat de două ori până acum la londonezi, de fiecare dată spre final.

Ce note a primit Drăgușin pentru evoluția din meciul Tottenham - Brentford » „S-a luptat din greu”
TOTTENHAM
Ce note a primit Drăgușin pentru evoluția din meciul Tottenham - Brentford » „S-a luptat din greu”

Zece minute incluzând prelungirile la 2-2 cu Manchester United pe Old Trafford (14 ianuarie), debutul său la „lilywhites" în Premier League. Și nouă minute miercuri seară, întâia sa apariție pe Tottenham Hotspur Stadium, la 3-2 cu Brentford.

În ambele meciuri, managerul Ange Postecoglou a modificat sistemul defensiv odată cu intrarea lui Drăgușin, trecând de la doi la trei stoperi, pentru a-l integra mai ușor în echipă pe ultimul jucător transferat.

Radu Drăgușin, pe coperta revistei lui Tottenham: „Casa Dragonului"

Înaintea ultimului duel, în fața lui Brentford, i s-a dedicat coperta programului de meci realizat de Tottenham. Cu primul său interviu din Anglia. Titlul, un joc de cuvinte: „House of the Drăgușin". Aluzie la serialul HBO „House of the Dragon". Casa Dragonului.

„Am decis să vin la Spurs cum am aflat de interesul său. Am pus totul în balanță, am analizat și cred că e cel mai bun pas. Decizia era în inima mea, deja luată", a declarat apărătorul.

Radu Drăgușin: „Mi-a fost greu, nu voi minți. Trebuie să dai totul în fiecare zi, să faci sacrificii”

A amintit de Svetlana și Dan, modelele lui: „Mama a jucat baschet, tata volei, sportul mi-a curs prin vene de când eram mic. Am jucat fotbal, baschet și volei cu părinții, dar la final am ales fotbalul, mi-a fost cel mai aproape de suflet. Și datorită vărului meu".

Drumul nu a fost ușor, din contră. „Mi-a fost foarte greu, nu voi minți. Am înțeles însă că trebuie să faci sacrificii pentru a-ți împlini visurile, e nevoie de multă muncă, să dai totul în fiecare zi", a afirmat el.

„Am trecut cu bine, am avut mereu în minte gândul că asta e ceea ce vreau să fac. E visul meu și nu mă voi opri până când nu voi juca la cel mai înalt nivel".

Radu Drăgușin nu se teme să lupte cu Van de Ven și Romero

Știe că are doi concurenți redutabili în centrul defensivei, campionul mondial argentinian Cristian Romero și olandezul Micky van de Ven, care formează axul de forță al apărării lui Tottenham.

Drăgușin le-a aruncat mănușa rivalilor pe post la Tottenham: „Sunt gata de provocare! Voi juca la cel mai înalt nivel” » Ar putea fi prima oară titular de ziua lui!
Cei doi concurenți pe post ai lui Radu Drăgușin: Cristian Romero (primul din stânga) și Micky van de Ven (al treilea din stânga) Foto: Imago

Drăgușin acceptă competiția, lupta pentru un loc în formula de start. Anunță: „Am crezut în mine de la început. Sunt gata de provocare!".

I-a asigurat pe fanii Spurs că „sunt jucătorul care dă totul pentru echipă, voi oferi totul acestei echipe. Să fiți siguri că voi lăsa mereu 100% pe teren!".

Tottenham, haos în defensivă în prima repriză cu Brentford

Îl apreciază pe Ange Postecoglou, dezvăluind că „am simțit o conexiune foarte bună cu managerul încă de la prima discuție cu el. Îmi place stilul lui de fotbal, cu apărare avansată, agresivă, cu mult spațiu de apărat în spate".

Miercuri, contra lui Brentford, defensiva a suferit mult, mai ales înainte de pauză, au fost momente de haos. Ambii fundași laterali, Pedro Porro și Udogie, au urcat simultan în atac, niciun „închizător" nu a „dublat" pe zonele lăsate libere (nici Skipp, nici Bentancur) și au rămas spații mari neacoperite în apărare. De care Brentford a profitat pe contraatac, chinuindu-i pe londonezi în multe acțiuni. Chiar dacă, la final, a fost 3-2 pentru Tottenham.

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Ce l-a deranjat pe antrenorul Ange Postecoglou la meciul cu Brentford: „Ar trebui închiși într-o cușcă”
Tottenham
Ce l-a deranjat pe antrenorul Ange Postecoglou la meciul cu Brentford: „Ar trebui închiși într-o cușcă”
Răzvan Lucescu, aproape de un nou trofeu: PAOK e în semifinalele Cupei
PAOK Salonic
Răzvan Lucescu, aproape de un nou trofeu: PAOK e în semifinalele Cupei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează