Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 15 ianuarie 2024 18:09 / Actualizat luni, 15 ianuarie 2024 20:23
Radu Drăgușin, 21 de ani, a beneficiat de modificarea întregului staff administrativ al lui Tottenham. Cei trei directori veniți de la Aston Villa i-au făcut un raport convingător managerului Ange Postecoglou, care a decis transferul „tricolorului”. Cumpărat cu 31 de milioane de euro, cel mai scump jucător român.
Fără o schimbare radicală în stafful tehnic și administrativ al lui Tottenham, Radu Drăgușin nu ar mai fi ajuns astăzi să evolueze la clubul londonez. Cumpărat cu 31 de milioane de euro de la Genoa (incluzând bonusurile de 6 milioane), cel mai scump transfer al unui jucător român.
Doi australieni, doi danezi și un englez au influențat decisiv transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham
În vara lui 2023, pe 6 iunie, a fost oficializată venirea noului manager, australianul Ange Postecoglou, 58 de ani, care l-a înlocuit pe italianul Antonio Conte, demis în martie (finalul sezonului trecut a fost asigurat, interimar, succesiv, de Cristian Stellini și Ryan Mason).
În septembrie, președintele Daniel Levy a numit alt director al departamentului fotbal, tot un australian, Scott Munn, 49 de ani, fost CEO la City Football Group (trustul care deține și Manchester City) în China.
În octombrie, a apărut la Spurs noul director sportiv, danezul Johan Lange, 44 de ani, mutat de la Aston Villa. Și acesta a adus de la clubul din Birmingham cei mai apropiați colaboratori: pe englezul Robert Mackenzie (38 de ani), ca scouter-șef, și pe compatriotul danez Frederik Leth, 30 de ani, liderul departamentului de analiză și strategie. Tot ce era mai bun la Villa a trecut la Tottenham.
Duetul care l-a urmărit pe Radu Drăgușin la trei meciuri jucate de Genoa. Raportul final
Atunci, în toamnă, Munn le-a stabilit celor trei primul obiectiv pentru mercato de ianuarie. Fabio Paratici, fostul director executiv al lui Spurs, rămas consilier al londonezilor, le-a spus de Radu Drăgușin, care venise la Juventus, în 2018, la doar 16 ani, când Paratici era în conducerea clubului piemontez.
Din acel moment, au început să-l urmărească pe stoperul de la Genoa. Leth i-a analizat toate cifrele, iar Mackenzie a pregătit raportul final, după ce l-a văzut la trei meciuri împreună cu directorul Lange, potrivit presei britanice: 1-1 cu Juventus (15 decembrie), 2-1 cu Sassuolo (22 decembrie) și 1-1 cu Juventus (29 decembrie), Drăgușin marcând în ultimul meci, împotriva finalistei Ligii Campionilor.
Radu Drăgușin, contract pe termen lung la Tottenham. Salariu anual net de 3 milioane
Cu această prezentare, Postecoglou a fost convins că Drăgușin e alesul. „Am avut o listă de jucători pe care i-am urmărit metodic, a fost munca mai multor oameni, a departamentului de scouting. Mi s-au prezentat informații amănunțite în urmă cu șase săptămâni, de atunci a fost pe radarul nostru, era limpede că era ce căutam, o bună opțiune pentru noi și am urmărit clar această pistă.
Am încercat să obținem și mai multe date despre el, ca jucător, ca persoană, am continuat să-l analizăm. Odată ce am avut raportul gata, am realizat că el e prioritatea noastră numărul unu", a declarat managerul lui Tottenham la prima conferință de presă după transferul „tricolorului".
Joi, 11 ianuarie, Radu Drăgușin a fost prezentat oficial la Spurs. Contract pe șase sezoane și jumătate, până pe 30 iunie 2030, salariu anual net de 3 milioane de euro.
VIDEO Corespondență din Londra » Ange Postecoglou, dialog cu reporterii GSP despre Radu Drăgușin
Citește și alte știri de fotbal internațional:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”