Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 24 mai 2023 22:49 / Actualizat miercuri, 24 mai 2023 23:04
Răzvan Lucescu și PAOK au avut superioritate pe teren aproape un meci întreg în această seară, dar au primit două goluri, cedând la rarele atacuri ale lui AEK. 0-2, a doua înfrângere la rând a lui Răzvan în ultimul act al Cupei Greciei.
Ocazia lui Răzvan Lucescu de a salva sezonul la PAOK. Locul 4 în campionat, într-un an de tranziție, alb-negrii erau în finala Cupei Greciei. O victorie le-ar fi adus al 9-lea lor trofeu, al 3-lea cu Lucescu antrenor. Dar în față era AEK Atena, chiar campioana, care voia eventul și a 16-a Cupă.
Un succes, trei eșecuri cu AEK până acum
Răzvan, sub contract la Salonic până în 2024, însă curtat de clubul saudit Al-Ahli Jeddah, care susține că a ajuns la un acord cu tehnicianul, se întâlnea a cincea oară în această stagiune cu argentinianul Matias Almeyda, omul de pe banca adversă. Până la această confruntare, un succes PAOK (2-0), trei AEK (0-2, 0-1, 0-4), golaveraj 2-7.
Pentru Lucescu, AEK e o mare rivală, cea pe care a acuzat-o că „ne-a furat titlul în 2018”, dar care i-a și oferit șansa de a antrena la Atena, în 2021, înainte de a se întoarce la Salonic.
Mult timp au căutat elenii un oraș pentru ultimul act, inclusiv Bucureștiul a fost pe listă. Nimeni nu voia, temându-se de furia fanilor celor două tabere. Până la urmă, a fost ales Volos, cu porțile închise. Fără spectatori.
Multe ratări și un gol primit. 11 contra 10
Start în finală, cu germanul Felix Brych arbitru. Chiar la început, galben-negrii puteau deschide scorul. Kotarski a parat șutul lui Levi Garcia (5). Apoi, imediat (6), AEK a rămas în zece, Rota eliminat pentru fault ca ultim apărător.
Din acel moment, în superioritate, PAOK a asediat poarta adversă, ratând până la pauză cinci ocazii mari (Schwab, Sastre, iar Schwab, Konstantelias și încă o dată Sastre, bară).
Și totuși, la unul dintre rarele atacuri ale atenienilor, aceștia au punctat. Centrare în careu după o lovitură liberă, apărarea lui Răzvan n-a putut respinge și Moukoudi, stoperul lui AEK, a înscris. 1-0 (26).
O singura mare ocazie după pauză. Și alt gol încasat
PAOK n-a mai pornit repriza a doua la fel de avântat cum o încheiase pe prima. În minutul 65, tot 1-0 pentru AEK. Nu se vedea superioritatea numerică a alb-negrilor. Prea lent jocul, nimic surprinzător, aproape totul previzibil. Posesie fără incisivitate. Dar Augusto ar fi putut marca, la prima acțiune bună a lui PAOK. A tras pe lângă bară. Era minutul 77.
Și, în primul minut al prelungirilor, AEK a mai lovit o dată. Alt contraatac, Fernandes s-a jucat cu Ingason, depășindu-l cu abilitate, și a marcat din unghi. 2-0. Sfârșit. Iar Lucescu a pierdut șansa de a salva sezonul.
FINAL. AEK Atena - PAOK Salonic 2-0
- Au marcat: Moukoudi 26, Fernandes 90+1
- Click AICI pentru statistici
AEK Atena: Stankovic - Rota, Vida, Mokoudi, Hajsafi - Eliasson, Szymanski, Gacinovic - Pineda - Garcia, Zuber
Antrenor: Matias Almeyda
PAOK: Kotarski - Saestre, Ingason, Koulierakis, Rafa - Augusto, Schwab - Zivkovic, Konstantelias, Taison - Thomas
Antrenor: Răzvan Lucescu
Stadion: Panthessaliko, Volos
Arbitru: Felix Brych
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
OFICIAL Mirel Rădoi a fost prezentat la noua echipă: „Bun venit!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”