Articol de GSP - Publicat duminica, 09 ianuarie 2011 00:00
Andrea Della Vale nu vrea să mai audă de Adrian Mutu. Scandalul în care a fost implicat românul în această săptămînă l-a făcut pe şeful Fiorentinei să nu mai aibă pic de clemenţă în ceea ce-l priveşte pe atacant
"Ne simţim ofensaţi de declaraţiile agentului lui Adrian Mutu. Am vorbit şi cu băieţii şi am revizuit tot ceea ce s-a întîmplat. Pînă nu rezolvăm în termeni legali problema cu agentul său, Mutu este exclus din lotul Fiorentinei. Nu este o pedeapsă pentru el, dar trebuie să dăm un exemplu în vestiar ca astfel de lucruri să nu se mai întîmple", a spus Della Vale despre cazul Mutu.
La începutul acestei săptămîni, Adrian Mutu a refuzat să se antreneze alături de colegii săi după ce a aflat că şefii Fiorentinei nu doresc să îi dea drumul gratis.
Ioan Becali l-a atacat dur pe preşedintele grupării viola în cadrul unei conferinţe de presă organizată vineri. Printre altele, Becali a spus despre Della Vale că se pricepe la afacerile lui cu pantofi, dar nu şi la fotbal.