Articol de David Marinescu - Publicat duminica, 23 aprilie 2023 19:20 / Actualizat duminica, 23 aprilie 2023 22:52
Cele mai importante informații de la meciurile stranierilor din acest week-end au putut fi urmărite în liveBLOG-ul GSP.ro.
Final INCENDIAR în derby-ul lui Răzvan Lucescu din Grecia, s-au dat peste 15 minute de prelungiri!
Ieșită din lupta pentru titlu, PAOK a pierdut un derby dramatic în fața lui Panathinaikos, chiar în fața propriilor spectatori.
Trupa lui Răzvan Lucescu a cedat cu 1-2, deși reușise să restabilească egalitatea în minutul 85. În luptă directă pentru titlu cu AEK, Panathinaikos a forțat și a dat lovitura în minutul 90+1, prin Ioannidis, care a înscris din penalty și i-a provocat o înfrângere greu de digerat lui Luce Jr.
Românul, care a contestat vehement arbitrajul pe toată durata sezonului, are noi motive de nemulțumire: penalty-ul primit inițial de PAOK în al optulea minut al prelungirilor a fost anulat după intervenția VAR, astfel că ultima șansă de egalare s-a risipit chiar sub privirile tehicianului român!. Meciul s-a încheiat după ce au fost acordate peste 16 minute de prelungiri!
Românii, „îngălbeniți” în Serie B
Moruțan și Marius Marin n-au avut cea mai inspirată zi. Au fost titulari în Pisa - Bari 1-2, ambii fiind avertizați cu câte un cartonaș galben. „Oli” l-a încasat devreme, în minutul 26, iar Marius Marin după pauză. Formația românilor are patru meciuri fără victorie și e pe locul 7 în Serie B, cu 46 de puncte.
Ianis Hagi, rezervă neutilizată la Rangers
Rangers a „capitulat” pe terenul lui Aberdeen, 0-2, într-un meci în care Ianis Hagi a fost rezervă neutilizată în trupa lui Michael Beale. În ultimele cinci meciuri din campionat, Ianis are un bilanț dezamăgitor: doar 14 minute bifate. În rest, rezervă sau neinclus în lot.
Răzvan Marin, fără șanse în fața lui Inter
Cu Răzvan Marin integralist, Empoli a pierdut la scor de neprezentare cu Inter, scor 0-3. Internaționalul român a fost neputincios în fața unei echipe pe val, proaspăt calificată în semifinalele Ligii.
Eric Bifcalvi, gol anulat de VAR
Eric Bicfalvi a fost titular în înfrângerea echipei sale, Ural, cu Rostov, scor 1-3. Mijlocașul român a înscris în minutul 42, la 0-1, dar golul său a fost anulat de VAR. Oaspeții din Rostov s-au impus până la urmă cu 3-1.
Programul de duminică, 23 aprilie
- Ural (Bicfalvi) - FK Rostov 1-3
- Empoli (Răzvan Marin) - Inter 0-3
- Pisa (Moruțan, Marius Marin, Rus) - Bari 1-2
- Aberdeen - Rangers (Ianis Hagi), 18:30
- PAOK (Răzvan Lucescu) - Panathinaikos, 20:00
Alexandru Mățan, titular în tricoul lui Columbus Crew
Alexandru Mățan (23 de ani) a fost titular și integralist în înfrângerea suferită, azi noapte (02:30), de Columbus Crew pe terenul lui Charlotte, scor 0-1, într-o partidă din runda cu numărul 9 din MLS.
Bogdan Racovițan, gol marcat în tricoul lui Rakow
Bogdan Racovițan (22 de ani), fundașul celor de la Rakow, a înscris un gol în victoria echipei sale de sâmbătă seară, scor 2-0, pe terenul celor de la Legnica, într-o partidă din runda cu numărul 29 din prima ligă poloneză.
Fostul stoper al celor de la FC Botoșani a dus scorul la 2-0 în minutul 76, când a reluat cu piciorul stâng din pasa lui Fabian Piasecki, la capătul unei lovituri de la colțul terenului. Racovițan a fost titular și integralist la oaspeți.
Rakow a ajuns la 68 de puncte câștigate în 29 de partide disputate, 11 peste ocupanta locului secund, Legia Varșovia, care a pierdut în această etapă în deplasarea de la Warta. Au mai rămas de jucat 5 etape în prima ligă poloneză.
Mircea Lucescu, egal în derby-ul cu Șahtior
Dinamo Kiev, echipa lui Mircea Lucescu, a remizat cu Șahtior, scor 1-1, în etapa #22 din campionatul Ucrainei.
Șahtior a deschi scorul încă din minutul 12, prin Stepanenko, și a ținut de scor până pe finalul meciului. DInamo Kiev a egalat în minutul 82, prin Andriyevski.
Meciul a fost echilibrat, fiecare echipă având câte două șuturi pe poartă. Echipa lui Lucescu a avut posesia superioară, 53%. Dinamo Kiev este pe locul 4, cu 41 de puncte. Șahtior este lider, cu 12 puncte în plus
Boloni, victorie împotriva lui Saint-Etienne
Metz, echipa lui Laszlo Boloni, a câștigat cu Saint-Etienne, scor 3-1, în etapa 32 din Ligue 2.
Metz a început furibund și avea 3-0 în minutul 26. Saint-Etienne a redus din diferență 11 minute mai târziu, însă nu a avut forța să revină. Echipa lui Boloni a urcat momentan pe poziția secundă, care duce în Ligue 1. Pe 3 este Bordeaux, echipa lui Alexi Pitu, cu două puncte și un meci în minus.
Man, gol la 5 minute de la intrarea pe teren pentru Parma
Man și Mihăilă, românii de la Parma, au început pe bancă meciul cu Cagliari. E a patra partidă consetică începută pe bancp, după cele cu Palermo (2-1), Cittadella (1-0) și Modena (1-1). Au intrat amândoi în repriza a doua cu Cagliari, Mihăilă în minutul 67 și Man în minutul 72.
La 5 minute de la intrare, Dennis a marcat pentru Parma și a dus scorul la 2-1 pentru echipa lui. În prelungirile meciului, Mihăilă a scos un penalty, ratat tot de el, însă Cagliari nu a mai avut timp să egaleze.
Drăgușin, integralist la Genoa. Pușcaș și Drăguș au intrat pe parcurs
Genoa a câștigat cu Cittadela în deplasare, scor 1-0, în etapa 34 din Serie B. Stoperul Radu Drăgușin a fost integralist pentru oaspeți, iar George Pușcaș și Denis Drăguș au intrat în repriza a doua, în minutul 65.
Golul decisiv al celor de la Genoa a fost marcat de Gudmundsson, în minutul 70. Echipa celor 3 români este pe locul doi, direct promovabil, cu 9 puncte și un meci în plus față de Bari, echipa care completează podiumul.
Virgil Ghiță, integralist la Cracovia
Stoperul Virgil Ghiță a fost integralist la Cracovia, în victoria obținută cu Lechia, în etapa #29 din campionatul Poloniei. Echipa românului este la a doua victorie consecutivă și a urcat pe locul 6.
Florin Niță a păstrat poarta intactă pentru Pardubice
Pardubice, cu Florin Niță în poartă, a câștigat împotriva lui Hradec Cralove, scor 1-0, în etapa 28 din campionatul Cehiei.
A fost al 11-lea meci pentru Niță în acest sezon, după transferul în ianuarie la Pardubice.
Reghecampf, remiză cu ultima clasată
Neftchi Baku, echipa lui Laurențiu Reghecampf, a remizat cu Sabail, scor 1-1, în campionatul din Azerbaidjan.
După remiza cu ultima clasată, Neftchi a rămas la distanță de 10 puncte față de echipa de pe locul doi, însă trupa lui Reghecampf are un avans de 19 puncte față de Gabala (locul 4).