INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  DESPĂRȚIRE

Țintă pentru granzii din Liga 1? Unul dintre cei mai buni români din străinătate e liber de contract după ce s-a despărțit de echipa la care devenise idol

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 noiembrie 2018 12:27

Liviu Antal, 29 de ani, mijlocașul care a impresionat în ultimii doi ani în Lituania, la Zalgiris Vilnius, și-a terminat contractul cu gruparea lituaniană și așteaptă  acum o nouă provocare. 

Golgeter în campionatul Lituaniei în sezonul 2017-2018, Antal nu și-a mai prelungit contractul cu Zalgiris și poate deveni o țintă pentru granzii din Liga 1.

"Mi-am terminat contractul în Lituania, iar acum vreau să mă relaxez o perioadă. Mă bucur enorm că în 2017 am luat decizia să plec în Lituania. Am avut primele şase luni mai grele până ce m-am acomodat cu terenul sintetic şi cu campionatul, dar în 2018 am avut un an foarte bun. Păcat că nu am câştigat şi campionatul.

Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături, conducerea clubului, antrenorului şi nu în ultimul rând colegilor. Le doresc multă baftă şi sper că anul viitor vor câştiga campionatul", a declarat Antal, potrivit sportulsalajean.ro. 

25 de goluria reușit Antal la Zalgiris în 41 de meciuri în toate competițiile

Antal, 29 de ani, a evoluat de-a lungul carierei pentru Concordia Chiajna, FCM Târgu Mureș, Oțelul, FC Baslui, Genclerbirligi, Beitar Ierusalim, Hapoel Tel Aviv, Pandurii, CFR și Zalgiris Vilnius. A fost, de asemenea, golgeterul Ligii 1 în sezonul 2013-2014, pe vremea când juca la FC Vaslui.

Vezi și: Reghecampf, desființat în presa din Emirate: "E de neînțeles ce a făcut la echipă! A distrus visul fanilor"

Citește și:
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Superliga
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (3)
para.para
para.para  •  28 Noiembrie 2018, 18:38

"Antal, 29 de ani, a evoluat de-a lungul carierei pentru Concordia Chiajna, FCM Târgu Mureș, Oțelul, FC Baslui, Genclerbirligi, Beitar Ierusalim, Hapoel Tel Aviv, Pandurii, CFR și Zalgiris Vilnius." - Sa ne zica si noua gigistii de impacheteaza pestele, in ce campionat joaca aia de la FC Baslui. Deci daca e liber, il vrei la gsp? Pardon, la fcsb? Ba feceseilor da parca la meciul Lituaniei cu Romania minteati poporul ca selectionerul Lituaniei l-ar vrea in lotul lor, acum ce faceti, nu-l mai vrea nimeni din Lituania?

chromophobia
chromophobia  •  28 Noiembrie 2018, 15:28

A ales el sa plece?Unii n-au o strategie buna.Antal e un fotbalist peste mediocru in Romania si f.bun pt Lituania.De ce nu au continuitate unii,nu inteleg

valii_sv
valii_sv  •  28 Noiembrie 2018, 15:25

Hai Rednic , so pe el ! Asta da fotbalist nu Tade sau Axente !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează