Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 22 noiembrie 2024 08:48 / Actualizat vineri, 22 noiembrie 2024 09:24
Radu Drăgușin, 22 de ani, este pe lista lui Juventus și a lui Napoli pentru un transfer în mercato hibernal.
O revenire a lui Radu Drăgușin în Serie A, după numai un an, pare tot mai puțin probabilă. Napoli și Juventus s-au arătat interesate de un transfer sau împrumut în mercato din ianuarie, însă Tottenham nu ia în calcul a doua variantă.
Tottenham vrea 30 de milioane de euro pentru un transfer acum al lui Radu Drăgușin
Mai mult, potrivit „Tuttomercatoweb”, i-a pus fundașului în vârstă de 22 de ani un preț mare. Astfel, pentru un transfer în ianuarie 2025, Spurs le-ar cere italienilor 30 de milioane de euro! Cu 5 milioane mai mult decât au dat în ianuarie 2024, pentru a-l lua de la Genoa. Și asta doar dacă-i găsesc înlocuitor!
Reacția celor două cluburi interesate? Același Tuttomercatoweb susține că „Napoli și Juventus nu sunt dispuse să cheltuiască o asemenea sumă, pentru un fundaș, în această iarnă”.
În altă ordine de idei, Tottenham are încă probleme în zona fundașilor centrali. Managerul Ange Postecoglou tocmai a anunțat că revenirea lui Mickey van de Ven se mai amână câteva săptămâni, astfel că internaționalul român îi va lua locul în defensivă și în „șocul” din week-end cu Manchester City. Olandezul a suferit o leziune musculară, de pe urma căreia încă nu s-a refăcut.
Impresarul Florin Manea: „Radu Drăgușin va fi evaluat în iunie”
Radu Drăgușin, la rându-i, nu favorizează nici el un transfer în această iarnă. „Este o onoare pentru Radu să fie dorit de cluburi ca Napoli sau Juventus. Dar în acest moment sunt doar speculații. Suntem focusați pe Tottenham, el mai are încă cinci ani de contract. Nu e ușor să mergi la un club de top și să te impui imediat, la 22 de ani”, a punctat impresarul Florin Manea într-o intervenție la postul italian Telecapri.
Apoi a explicat când s-ar putea pune cu adevărat problema unei plecări de la Tottenham”: „Dacă el nu mai joacă în acest sezon, este normal să se facă noi evaluări. În ianuarie nu pleacă nicăieri, dar în iunie va fi evaluat”.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”