Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 30 decembrie 2023 17:09 / Actualizat sambata, 30 decembrie 2023 17:14
Victor Pițurcă (67 de ani), fost selecționer al României în 3 rânduri, spune că fundașul central Radu Drăgușin (21) ar putea fi subiectul unui transfer de 100 de milioane de euro.
Radu Drăgușin este cel mai în vogă fotbalist român. Integralist meci de meci la Genoa, în Serie A, Radu a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului 2023 în Ancheta GSP și este dorit cu insistență de Tottenham, una dintre marile echipe ale Angliei.
Mutarea la Tottenham ar urma să le aducă celor de la Genoa în jur de 30 de milioane de euro, însă Victor Pițurcă, fost selecționer al României în 3 rânduri, consideră că Radu ar putea fi vândut la un moment dat chiar cu 100 de milioane.
În prezent, cel mai scump fundaș din toate timpurile este Josko Gvardiol, cumpărat de Manchester City în vara lui 2023 cu 90 de milioane.
Victor Pițurcă: „Radu Drăgușin poate fi vândut chiar cu 100 de milioane”
„Nu avem niciun jucător de valoarea lui Drăgușin. Se vorbește despre o sumă de 30 de milioane, văd că o să semneze un nou angajament cu Genoa tocmai pentru faptul că echipa lui vrea să câștige cât poate de mult de pe urma lui.
Dacă evoluțiile lui vor fi la fel, deși eu cred că vor fi chiar mai bune, mai ales că a căpătat experiență și este matur pentru vârsta lui, poate fi vândut chiar cu 100 de milioane. Are toate calitățile să poată juca la un club mare.
Încep să vorbesc și eu ca patronii din fotbalul românesc, dar eu vorbesc pe ceva concret, nu pe ce o fi...”, a spus Pițurcă pentru sport.ro.
Drăgușin a ajuns să aibă o cotă de piață de 20 de milioane de euro, cea mai mare dintre fotbaliștii români. Ultimii români care au atins acest prag au fost Cristi Chivu și Adrian Mutu, în urmă cu 14 ani.