INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ESPANYOL - LAS PALMAS 1-0

VIDEO Inspirat » Gâlcă, debut cu victorie în Primera. Al doilea succes la catalani, 1-0 cu Las Palmas

Costel Gâlcă spune:
Costel Gâlcă spune: "Eu nu fac niciodată tactica după adversar. Eu am jocul meu" // Foto: AFP

Articol de - Publicat duminica, 20 decembrie 2015 00:00

În minutul 57, antrenorul lui Espanyol a făcut întîia schimbare. Și, după intrarea lui Salva, echipa și-a luat zborul. A avut apoi 6 ocazii mari, Caicedo marcînd golul primei victorii alb-albastre după 4 etape.

În vara lui 1996, Gâlcă era așteptat de Las Palmas. Clubul se înțelesese cu Steaua, dar Mallorca l-a deturnat pe jucător. Și, în locul unei călătorii în Canare, acesta a ales Insulele Baleare. În același an, pe 8 decembrie, la primul meci cu Las Palmas (D2), Costel a înscris și a învins: 3-0. După acel sezon, a promovat în Primera, transferîndu-se imediat la Espanyol.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Aseară, pe 19 decembrie 2015, Gâlcă a debutat ca antrenor în campionatul spaniol tot împotriva lui Las Palmas. A suferit o repriză, cînd adversarii ar fi putut deschide scorul de două ori la aceeași fază (17), dar totul s-a schimbat în minutul 57, după înlocuirea lui Moreno cu Salva.

Primul cu victorie după 7 ani

Instantaneu, Espanyol s-a transformat într-un prădător. A jucat așa cum vrea cel care se agită permanent la marginea terenului: "Viteză, agresivitate, presing avansat".

În următoarele 8 minute, catalanii și-au creat 4 ocazii mari. La ultima, Caicedo n-a mai ratat. Recuperare în terenul advers, centrare Javi Lopez din banda dreaptă și șut direct al ecuadorianului: 1-0 (66).

Pînă la final, alb-albaștrii au mai avut două șanse uriașe, inclusiv o bară. S-a încheiat 1-0, iar Costel e primul antrenor al lui Espanyol care debutează în Primera cu o victorie acasă din 2008.

Arbitrul a ajutat însă gazdele de două ori aseară. A ignorat un penalty în careul catalan (68) și nu l-a eliminat pe Roco (83), stoperul care l-a călcat pe picior pe portarul insularilor.

2este numărul transferurilor pe care vrea să le facă Gâlcă la Espanyol în ianuarie: un mijlocaș stînga și un fundaș central

3meciuri va juca Espanyol împotriva Barcelonei la începutul anului viitor: pe 2 ianuarie în campionat, pe 6 și 13 ianuarie în "optimile" Cupei

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
Special
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
Altele
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
„A fost un idol și a câștigat milioane de euro, acum a rămas fără soție, fiică și dinți” » Sârbii scriu despre cazul fostului internațional român
Superliga
„A fost un idol și a câștigat milioane de euro, acum a rămas fără soție, fiică și dinți” » Sârbii scriu despre cazul fostului internațional român

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează