INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  RUSIA

VIDEO Nemilos cu bogaţii! » Petrescu i-a luat şi banii pe Kokorin, şi punctele lui Anji, scor 2-1

Petrescu nu cîștigase contra lui Anji nici unul din cele 3 dueluri în sezonul trecut. A reușit ieri
Petrescu nu cîștigase contra lui Anji nici unul din cele 3 dueluri în sezonul trecut. A reușit ieri

Articol de - Publicat sambata, 20 iulie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 19 iulie 2013 23:00

Fără starul de 19 milioane de euro, antrenorul român s-a impus cu Dinamo Moscova în minutul 95, dintr-un penalty aşteptat de un an, şi e lider cel puţin o zi.

A remizat cu Volga, dar a bătut-o pe Anji! Dan Petrescu a bifat ieri primul triumf al sezonului la Dinamo Moscova (2-1), cu Florescu rezervă, după ce joi semnase cu clubul rus pentru un an.

Inferiori valoric bogaţilor din Mahacikala, cu Hiddink pe bancă, Eto'o, Willian şi Diarra în teren, moscoviţii au fost dominaţi clar şi, conform tacticii lui SuperDan, au pîndit pe contraatac. Iar la prima ocazie, Solomatin a mişcat tabela, cu un şut în diagonală (26). Apoi următoarea contră i-a asigurat lui Dinamo şi avantaj numeric, Ewerton faultîndu-l ca ultim apărător pe Smolov (33)!

Revenit după suspendare, "Bursucul" a suferit şi în repriza a doua. S-a agitat văzînd cum ai lui sînt băgaţi în corzi şi Anji a egalat la o fază fixă, Samba cu capul (83). Norocul i-a surîs însă în prelungiri (gol Voronin 90+6), la primul penalty primit după peste un an, la henţul lui Carcela!

"Petrescu e un antrenor bun, foarte profesionist şi dedicat muncii sale. Vrea mereu să cîştige" (Boris Rotenberg, preşedinte Dinamo Moscova)

Citește și:
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Special
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni » Declarații tari ale patronului: „O să apere portar «under»! Am șters toate amenzile. Nu mai există nicio concesie”
Superliga

Dinamo i-a prelungit contractul lui Cătălin Cîrjan: ce clauză de reziliere FABULOASĂ i-au fixat roș-albii
Superliga
Dinamo i-a prelungit contractul lui Cătălin Cîrjan: ce clauză de reziliere FABULOASĂ i-au fixat roș-albii
Direct de pe aeroport, Sorana Cîrstea a dezvăluit ce au pus-o australienii să facă la meciul cu Naomi Osaka: „Prima dată în viață”
Tenis
Direct de pe aeroport, Sorana Cîrstea a dezvăluit ce au pus-o australienii să facă la meciul cu Naomi Osaka: „Prima dată în viață”
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (6)
wwerko80
wwerko80  •  20 Iulie 2013, 21:06
Postat de wwerko80 pe 20 Iulie 2013, 21:06

Deci si dupa ce ca Dan este laudat de toti jucatorii cu care a jucat, pana si cei de la Chelsea, astia tot zic ca e norocos =)) Dupa ce ca a luat urziceni si in 3 sezoane a facut 10pct in UCL, tot norocos e. Mai ca a luat Kuban si a promovat in prima liga in acelasi an, vai ce noroc are. A luat Dinamo dupa un inceput catastrofal de 5 meciuri si 5 infrangeri, 0 goluri marcat, si dupa 5-6 etape avea deja un obiectiv nou: Europa League =))), deci o performanta greu de atins, sa iei echipa cu moralul la pamant si sa scoti locul 7. Plus ca dupa media de pct/meci, Dinamo trebuia sa fie pe 4 cu Dan pe banca :) A avut noroc ca a fost un jucator bun, ca a ajuns la chelsea etc. Vai si amar de hat

8pct mybad*

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  20 Iulie 2013, 11:40

bursucea este mediocru ...are un lot excelent ...nu cum vrea Scorpie asta sa ne pacaleasca ...problema la bursucea este ca nu va castiga in veci un trofeu in afara Ro .Cand pierde vinovati sunt arbitrii ...cand castiga din penalty in ultimul minut de joc ...este meritul lui ..Josnic ...un om de nimic ...un caracter infect ...trebuia sa ajunga sef peste o cocina de porci nu peste o echipa de fotbal .

Vezi toate comentariile (6)
Comentează