Vochin a discutat în Germania cu Andrei Cristea » Liniştea lui Andrei

La 26 de ani, golgeterul lui Dinamo şi-a regăsit zîmbetul şi pofta de a marca într-un loc unde nu se vorbeşte despre Liga Campionilor, ci despre evitarea retrogradării în liga a treia. Cu un calm straniu pentru o echipă aflată pe marginea prăpastiei

Întotdeauna am fost invidios pe inventatorii emoticoanelor Google. Cel puţin unul dintre ele, "zîmbiliciul" acela care exprimă bucuria, mi s-a părut excelent. Maximumul stării de bine definit de cîteva linii simple. Nu mi-aş fi imaginat că un alt chip ar putea descrie mai profund starea de fericire. Pînă săptămîna trecută, cînd l-am vizitat pe Andrei Cristea la Karlsruhe. Şi cînd am înţeles încă o dată ce înseamnă pentru un fotbalist român un transfer la o echipă din Vest. Pentru unul inteligent, care într-adevăr înţelege ce semnificaţie are un asemenea pas. Faţa lui Andrei, toată un zîmbet, şi fraza "Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru şansa oferită!" m-au făcut să-mi reconsider poziţia faţă de emoticoane!

Echilibru înainte de toate
- Ce e aşa de diferit aici faţă de România, Andrei?
- Absolut totul! În fiecare clipă descopăr cîte o surpriză şi de fiecare dată e una plăcută. Dar cel mai important lucru e liniştea în care lucrez. Total diferit faţă de atmosfera de permanent război de acasă.

- Stai că n-ai nici o lună de cînd ai venit!
- Timp suficient să constat ce înseamnă fotbalul pentru nemţi.

- Ce înseamnă?
- O industrie clădită pe bucuria jocului.

- Ce bucurie pentru o echipă, Karlsruhe, aflată la retrogradare în liga secundă, după ce acum un deceniu juca semifinală de cupă europeană?
- Păi, tocmai asta e incredibil! În situaţia în care ne aflăm avem 20.000 de oameni în tribună. Care pe mine m-au primit excelent. În plus, băieţii din lot sînt formidabili, dar diferiţi de noi. La primul meu succes, acasă cu Cottbus, îmi venea să chiui de bucurie. Nu aveam însă cu cine. Toţi erau rezervaţi. Mi-am dat seama de ce chiar la următorul meci, eşec la Paderborn. Eram negru de supărare, însă ei erau mult mai echilibraţi. Semn că aici nu se face nuntă la victorie şi înmormîntare la înfrîngere. Toate fac parte din joc.

"După primul antrenament era să vomit"
- Ce te-a şocat la ei?
- Că nu intră încălţaţi în vestiar. Cînd m-au pus să mă descalţ am crezut că fac mişto de mine ca de un nou venit. Iashvili, georgianul, care e căpitan de echipă şi care mi-a fost din prima foarte apropiat, mi-a explicat că asta e o regulă sacră aici.

- Dar fotbalistic?
- Că aleargă de rup. Germania înseamnă pregătire fizică şi disciplină. Muncă.

- Şi pe tine te-au băgat la joc după vreo 4 antrenamente în România şi altele la ei. Cum a fost?
- Groaznic. La început, pentru că aproape că venisem din vacanţă, mi-a fost rău. La propriu. După fiecare sprint îmi venea să vomit lîngă bară.

- Şi antrenorul ce zicea?
- E un tip cu mare experienţă la numai 53 de ani. Uwe Rapolder e un fel de Halagian al lor, considerat specialist în salvări miraculoase. El m-a urmărit în România, deci ştia şi de accidentarea mea la pomete şi de stadiul pregătirii mele. Mai mult, la cîteva zile după sosire, m-a invitat la masă, unde mi-a explicat exact ce vrea de la mine.

- Şi ce vrea?
- Fight and run. Să lupt şi să alerg. Să fiu într-un sprint permanent.

Două zile libere pe săptămînă
Programul lui Rapolder e o altă noutate pentru Andrei. "Avem obligatoriu două zile libere între etape: una după meci, cealaltă în mijlocul săptămînii. Dar în cele 5 zile de muncă tragem tare. O dată sau de două ori chiar antrenamente şi dimineaţa, şi după-amiza, iar în ziua meciului facem o alergare prin pădure de cîţiva kilometri", spune Cristea, cel care în ziua liberă de după meci merge de bună-voie, alături de alţi colegi, la refacere, într-un complex de sănătate din vecinătatea oraşului.

360.000 de euro salariu pe an
Şi la salariu diferenţa faţă de România e considerabilă. Andrei are un contract obişnuit pentru Germania, format dintr-o parte fixă, care înseamnă 360.000 de euro pe an, şi una variabilă, în care fiecare punct obţinut cu el pe teren se contabilizează. Acest bonus nu e ca la noi, acelaşi pentru fiecare jucător, ci diferă după cum l-ai negociat. Într-o echipă, pentru aceeaşi victorie, un jucător poate primi 300 de euro, iar altul 10.000. "Dacă tot îmi socotiţi veniturile, nu uitaţi să calculaţi şi impozitul, important aici! Mai mare la mine, spre 40%, că nu sînt căsătorit, faţă de cei ce au familie, copii", specifică Andrei.

Un preot, o iubită şi 40 de mingi
Între vizitele la medic şi la societăţile de asigurare, între antrenamente şi meciuri, după ce şi-a preluat apartamentul de două camere din vecinătatea stadionului, Andrei a ţinut să rezolve încă de la început cîteva probleme de suflet: să ia legătura cu un preot ortodox la care să meargă săptămînal, să-şi cheme iubita, pe Ioana, în Germania şi să trimită primului său antrenor de la Bacău cîteva seturi complete de echipament pentru copii şi 50 de mingi.

Despre Becali şi Dumnezeu
Discuţia alunecă, vrînd-nevrînd către România. E momentul în care acel zîmbet îi mai dispare din cînd în cînd de pe faţă. E politicos însă şi nu refuză dialogul, deşi e clar că nu toate amintirile îi fac bine.
- După golurile cu Valencia din 2004 valorai 20 de milioane de euro. Karlsruhe te-a cumpărat cu vreo 700.000 de euro
- Vorbele alea mi-au făcut numai rău. Nu ştiam cum să mă ascund de lume, de colegi. Nea Gigi Becali mi-a pus atunci tot vestiarul în cap. Dacă aş fi putut eu, aş fi fost primul care l-aş fi oprit.

- De la zeci de milioane, Steaua te-a dat la Timişoara la schimb cu Gigel Coman.
- Nu numai atît, ci a mai plătit şi cîteva sute de mii de euro în plus. Adică a dat un jucător de 22 de ani pe unul de 30 şi a mai şi plătit. Atunci mi-am dat seama cît eram de preţuit.

- Şi ai dat replica prin goluri marcate Stelei şi la Iaşi, şi la Dinamo, cînd i-a zburat piciorul lui Zapata în tribună.
- Şi eu cred în Dumnezeu!

Despre Zenga şi ceilalţi
- Dinamo sau Steaua, unde te-ai simţit mai bine?
- La Iaşi. Acolo am simţit că lumea mă apreciază cu adevărat. Şi acolo am dat şi eu randamentul maxim.

- Ce antrenori ţi-au marcat cariera?
- În primul rînd, Walter Zenga la Steaua. Am învăţat fotbal de la el într-un an cît nu făcusem în cei zece de cînd mă apucasem de fotbal. Apoi Bergodi la Iaşi, urmat de Bonetti, la Dinamo.

- Numai italieni.
- Poate e o coincidenţă (rîde)...A, ba nu, pentru că nu vreau să-l uit şi pe Ionuţ Popa în prima perioadă la Iaşi. Un excelent motivator.

"Normal că la 26 de ani mă mai gîndesc la naţională. Dar acum prioritatea numărul unu este Karlsruher SC. Nimic altceva"

Primele două goluri
Ieri, Andrei Cristea a spart gheaţa la Karlsruhe. La al treilea meci ca titular, golgeterul de 26 de ani a izbutit o "dublă" în faţa liderului din 2.Bundesliga. A deschis scorul deviind cu pieptul o minge venită dintr-o fază fixă, apoi a transformat excelent o lovitură liberă de la 20 de metri obţinută tot de el. Din păcate, Karlsruher a pierdut ieri cu 2-6, pe teren propriu cu Hertha Berlin, afundîndu-se şi mai tare în zona retrogradării. Din fericire, românul Cristea a fost singurul aplaudat de cele 20.000 de suflete care au umplut stadionul. Ce păcat că fotbalul nu e însă sport individual!

40 este numărul cu care joacă Andrei la Karlsruhe. "Mi l-am luat la rînd. Aici nu ai voie să schimbi numerele în timpul campionatului", explică jucătorul altă diferenţă faţă de România. Tramvaiul este unul dintre simbolurile oraşului. Personajul din faţa lui vrea să devină, prin golurile marcate, la rîndu-i un simbol