OPINII  »  POVEȘTILE LUI OPRIȘAN

Carmen Stănescu - doamna tirului românesc

Articol de - Publicat vineri, 23 septembrie 2022 18:07 / Actualizat vineri, 23 septembrie 2022 18:07

Artista emerită, una dintre cele mai frumoase actrițe din toate timpurile, a înotat, a fost campioană la 100 m plat și a bătut recorduri în poligon, unde a fost aproape de tragedie

Pleoapele îi sunt dezlipite de bătăile puternice în ușă. E weekend, n-are repetiții, stagiunea e-n pauză, dar, cu toate acestea, cineva e nervos. Cunoaște personajul: e Grigore Vasiliu - "Birlic", uriașul actor alături de care a debutat pe marele ecran, în 1958, în "Doi vecini".

Maestrul e mare iubitor de sport, de cai, de hipodrom. Mereu are câte un pariu "câștigător", trece, dis-de-dimineață, pe la toți colegii, le vinde pontul, iar seara pleacă, toată gașca, fără vreun sfanț în buzunar, pe tamponul tramvaielor. Uneori îi cară după ei și la meciuri, la Progresul: îi pune să urle prin tribune, vreme în care spectatorii se minunează.

Însă Carmen Stănescu nu e străină de fenomen. Din contră. În tinerețe a făcut natație. Pare ciudat dar acolo, în bazin, a fost remarcată de un antrenor de... atletism. A trecut la 100 metri plat, unde a devenit campioană națională de juniori.

Carmen Stănescu - doamna tirului românesc
Marea actriță n-a fost o trecătoare prin lumea tirului. Din contră, a avut performanțe remarcabile

Mirosul materialelor din laboratorul de chimie a atras-o, a vrut să dea la "Farmacie", dar a cotit-o spre actorie. A intrat la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, apoi a primit simbrie de la Teatrul Național.

"Aici - își amintea - am fost selecționată pentru echipa de volei". Nu-i plăcea, pentru că se umplea de zgură și, în plus, "îmi ieșeau pistrui de la soare". Atunci, tânărul actor Iulian Necșulescu, care păstorea acest club sportiv, a repartizat-o la... tir, alături de Lia Șahighian, una dintre cele două fiice ale marelui regizor, și de Doina Tuțescu.

"La poligon am scăpat de soare și de praf"

Artistei îi place în poligon. Se îndrăgostește de armă. Vestea se întinde cu repeziciune și Ștefan Petrescu, antrenorul celor de la Progresul, vine să o vadă. O convinge să lepede amatorismul, devine un fel de profesionistă.

Carmen Stănescu - doamna tirului românesc
Carmen Stănescu a fost considerată una dintre cele mai frumoase actrițe

"Așa am rămas multă vreme ferită de soare și de praf, în condiții optime de antrenament", își amintea Carmen Stănescu. Urcă pe scenă, dă replicile unor giganți, precum Silvia Dumitrescu Timică, Radu Beligan, amintitul Birlic, Sandu Giugaru, Emil Botta ori George Calboreanu, apoi "execută" chiar și două antrenamente pe zi.

În 1953, Gazeta Sporturilor nota că "Dintre rezultatele înregistrate duminică, merită remarcat acela obținut de Carmen Stănescu - 394 de puncte - cea mai bună performanță a anului, atât la fete, cât și la băieți".

Între anii 1949 și 1954 am luat titluri de campioană națională pe echipe sau individual, iar în întâlnirile internaționale suiam pe unul dintre primele trei locuri pe podiumul medaliatelor. În acea perioadă era foarte încurajat sportul în țara noastră, tineretul fiind atras în toate ramurile. După importante selecționări, se formau echipe reprezentative pentru meciurile naționale și internaționale, cu maximum de randament
Carmen Stănescu

E vremea în care Iosif Sârbu devine, la tir, la Helsinki, primul nostru campion olimpic din istorie. Actrița devine Maestru al Sportului, dar o întâmplare ce se putea transforma într-o tragedie pune capăt activității sale sportive: "Trăgeam în Poligonul Băneasa, iar un glonț rătăcit m-a lovit aproape de ochi. M-am speriat foarte tare, am decis să mă retrag, rămânând pentru tot restul vieții cu o sensibilitate".

A rămas însă aproape de hipodrom, de stadion. "De zeci de ori am vrut să mai merg să trag, însă scena mă absorbise. Nu mai era loc de nimic!".

Citește și:
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Nationala
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Start amânat cu o oră în Liga 2, la Reșița! Ultrașii au pus și ei mâna pe lopeți. Detalii și imagini de la stadion
Liga 2
Start amânat cu o oră în Liga 2, la Reșița! Ultrașii au pus și ei mâna pe lopeți. Detalii și imagini de la stadion
„Călătorie în viitor” » 3 detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
Special
„Călătorie în viitor” » 3 detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”

Comentarii (1)
fibra
fibra  •  24 Septembrie 2022, 12:51

Minunat articol,superba actrita. Valorile pleaca sa se intalneasca intr-un loc mai bun.Din urma vin distrugatorii umanitatii.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează