)
Articol de Alin Buzărin - Publicat joi, 01 aprilie 2021 08:33 / Actualizat joi, 01 aprilie 2021 08:33
Să recunoaștem că nu ne prea așteptam să-l vedem pe fostul bad boy și playboy întrupat într-un tehnician riguros. Poate chiar prea riguros.
După aventura budapestană a lotului U21, parcă reproșurile sunt mai multe decât aprecierile. Eșantionul de patrioți care licitează cele 5 puncte și faptul că n-am pierdut cu Germania și cu Olanda pare să fie depășit numeric de grupul celor care cred că s-ar fi putut mai mult. Mai ales ca joc, ca imagine, ca mesaj transmis, nu neapărat ca rezultate. În mijlocul criticilor și aprecierilor stă Adrian Mutu, neașteptat de calm și de pragmatic față de jucătorul avântat și tânărul năvalnic care a fost până acum câțiva ani.
Stilul italian
Transformarea e evidentă. De la discursul măsurat la hainele sobre, de om serios. Cine a fost atent a observat că Adrian se studiază. De exemplu, atunci când vorbește în fața camerei, își ascunde mâinile, pentru că pe latul palmelor are niște tatuaje din tinerețe, care n-ar da bine în ipostaza actuală.
Pare un antrenor care-și cunoaște echipa, studiază adversarii și e dornic să învețe, să surmonteze lipsa de experiență (are în plăpânda-i biografie tehnico-tactică doar vreo două luni la Voluntari, soldate cu o dramatică salvare de la retrogradare, la penaltyuri) prin dimensiunea sa de fost mare jucător și prin ceea ce a izbutit să "fure" de la numeroșii antrenori italieni pe care i-a avut de-a lungul carierei. De altfel, nu e deloc greu de observat că maniera de joc a selecționatei U21 a cules câte ceva din principiile tactice ale fotbalului italian.
Curaj măsurat
Stilul de care vorbeam ne-a permis să obținem două remize cu echipe ale unor școli fotbalistice mult mai dezvoltate decât a noastră. Am jucat organizat, îngrijit, am avut posesii doar de aproximativ 30%, "am stat bine în teren", ca să cităm din limba de lemn a specialiștilor. Am avut și un pic de noroc, mai bine cotații noștri adversari trimițând mingea în bară, ratând penalty. Ce-i drept, ocazii am mai avut și noi, însă în niciuna dintre partidele cu Olanda și Germania n-am fi meritat să câștigăm. Am fi putut-o face doar conjunctural.
Dacă există un regret, e acela că în ultimul sfert de oră al meciului cu Germania nu ne-am dus mai cu elan în atac, forțând victoria, cu riscul de a lăsa apărarea în planul doi. N-am făcut-o pentru că am întrezărit perspectiva unui 0-0 cu nemții, necalificant, dar sonor, prestigios. Atacând, am fi riscat, ce-i drept, să pierdem meciul, însă numai ducându-ne în jumătatea adversă am fi putut să-l câștigăm.
Puțină Buftea
Ce-am mai remarcat la Mutu au fost acele cuvântări ale sale de după meciuri "în mijlocul grupului" (așa se spune acum, în grai corporatist). Acolo, pe iarbă, cu sudoarea băieților încă nezvântată și cu cameramanul pregătit dinainte să filmeze mobilizatoarele tirade. Sigur, pentru asta există vestiar, dar efectul n-ar mai fi același.
Genul s-a mai practicat pe la noi (îl ținem minte, desigur, pe Reghecampf, pionierul acestor meleuri ideologice), dar parcă e prea multă Buftea în toată povestea asta. Cu butaforie, figuranți, costume, tricouri ude. Am zis Buftea, nu Bollywood (Adi știe, a jucat inclusiv în campionatul Indiei), dar nici Cinecitta, nici măcar Hollywood.
Mutu a avut mereu un zâmbet de actor și n-a ezitat niciodată să și-l pună în valoare.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
