Craiova lui Ilie și octombrie blestemat

Marele Bobby Charlton a părăsit lumea în aceeași zi în care și legendarul Ilie Balaci a plecat, neașteptat, fără să se bucure de anii bătrâneții. Ilie jucase cu Maradona, în acel amical din 1982, 12 mai, cred, în care a fost căpitan și prea puțini au vorbit despre cât de bine s-a descurcat Balaci, la Rosario. Că au trecut 41 de ani de atunci, poate, că presa avea un stil artistic de a scoate în evidență fotbalul, confundându-l de multe ori cu chestii abstracte sau filozofia, la fel de probabil, însă oamenii care l-au cunoscut pe Balaci, n- au cum să nu-l agațe în suflet, ca pe un tablou vizitat într-o galerie de genul Uffizi, să spunem Nașterea lui Venus, de Botticelli. Pentru că asta este și Balaci azi, un om muzeu. La fel ca Diego Maradona, la fel ca Bobby Charlton, la fel ca toți cei care sunt amintiți.

Tristele zile de toamnă

Atât Diego, Bobby Charlton sau Balaci au ales să părăsească lumea toamna, ca în Lied-ul lui Păstorel Teodoreanu, cântat peste ani de favoritul lui Ilie și al Olteniei, Tudor Gheorghe. Trandafirii mint, visurile mor... dar Balaci a rămas la fel, chiar dacă nu m-a mai sunat să mă întrebe dacă știu ce zi e azi! În 2003, într-o zi la fel de mohorâtă, de toamnă tristă, 14 octombrie 2003, cel mai bun prieten dintre “maximi”, Zoltan Crișan, murea la nici 50 de ani. De atunci, an de an, la 14 octombrie, Ilie suna și întreba: “Narcis, știi ce zi ce azi?”. L-a iubit pe Zoli, pe care-l poreclise Gigi Amorosu, pentru că iubea viața, iubea femeile și era tot timpul îndrăgostit, mai mult decât pe orice alt fotbalist. 

Ilie Balaci avea un top diferit al fotbaliștilor români, îi punea acolo pe Liță Dumitru, pe Cîrțu, pe Oblemenco, pe Dinu și nu-l uita niciodată pe Petre Deselnicu, “Talibă”, omul care l-a protejat în vestiarul Științei. Apoi, mai trăgea un fum din țigară, își schimba vocea și devenea realist: “Acum, sincer, crezi că există cel mai mare fotbalist al lumii sau cel mai mare actor al planetei? Toți au epoca lor! Nu-i poți clasifica într-un top! Uite, crezi că eu, dacă prindeam Barcelona lui Guardiola de azi, nu aveam loc în fața lui Pedro?”.

Toamna fuge acum, învelită-n fum...

Așa era Ilie Balaci, un om care nu putea să trăiască fără fotbal, care îți vorbea în aceeași frază de Pele și de Chisără, de la Goicea, sau de Bobby Charlton și unul Flocea, de la Dunărea Bistreț. Ultima dată, l-am văzut chiar la 14 octombrie 2018, să-i reamintesc de ziua în care s-a stins Zoli. Se ducea la România – Serbia, 0-0, în Liga Națiunilor. A evitat presa, era supărat că prin sediul Federației, în afară de Geolgău și de Țicleanu nu-l recunoștea nimeni. 

Avea o durere sufletească, din asta oltenească, că nu-l căuta fotbalul românesc, doar Orientul Mijlociu și Africa Arabă, aia în care zici “fir-ar mă-sa a dreacu”, “nu putui să mă-mpac cu soarta asta, că ai dreacu’ de olteni nu mă aduseră când fu momentu’, mă aduseră când fu nevoie!”. După fix o săptămână, primeam un mesaj pe whatsapp de la un craiovean de pe ambulanță: “Vezi că muri Ilie Balaci!”. Unde-i, de argint / Glasul ei sonor? / Trandafirii mint / Visurile mor...

Lacrimă de dor, strop de mărgărit...

An de an, în ajunul Crăciunului, după ce vizitez mormintele bunicilor, mă opresc la Ilie Balaci, la mormânt, nu aprind lumânări, nu depun vreun buchet de flori, știu că dacă-i aduceam flori m-ar fi făcut oltean bulangiu, vorbesc cu el, de parcă am fi la telefon sau față în față. Mi-e dor de nea Ilie, de poantele lui oltenești, de discuțiile de ore întregi despre fotbal, de omul care trecea de la rezultatul lui Leeds la: “Dar văzuși ce făcu Hilalu’?” sau la: “Azi trebuie să-l sun pe Țicleanu, e ziua lui, tu-l în cur, că n-a mai dat niciun semn!”. 

În octombrie, toamna, au plecat mulți, și Zoli, și Bobby Charlton, pe care-l pomenea Ilie, dar și Balaci. Au rămas poveștile și discuțiile despre cine a fost cel mai bun. Noi, cei care l-am văzut și cunoscut, vom spune că Balaci avea și ce n-aveau alții: carisma de a-l face cel mai bun fotbalist al României!

Toamna mi te ia / Vis stingher, cu ea... Trandafirii mint / Visurile mor!