)
Articol de Cătălin Țepelin - Publicat duminica, 11 septembrie 2022 16:32 / Actualizat duminica, 11 septembrie 2022 19:22
7 SCURTE. Valul recent de incidente din fotbalul românesc, analizat de Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor.
1. Ultimele zile au fost teribile pe stadioanele din România: bătăi sălbatice, ploaie de scaune rupte, incendii, "smardoială" în tribune sau la vestiare. Sigur că astea n-au fost inventate aici, la noi. Doar că aici, la noi, nimeni nu mai pare să aibă chef să îndrepte lucrurile. Fiecare zbiară că n-are nicio vină, că doar se apără de alte agresiuni. Cum ieșim, totuși, din această spirală a violenței?
2. De când e lumea, violența pe stadioane a dospit la umbra unor complicități dubioase. Cei care conduc cluburile s-au temut să-și pună în cap galeriile, ba chiar i-au cultivat și i-au finanțat sub o formă sau alta pe liderii vocali ai peluzelor. Uneori a fost o simplă taxă de protecție, alteori mijloc de împlinire a propriilor jocuri murdare.
Acum însă, violența pare că s-a globalizat, alimentată de o sănătate mintală generală subrezită în pandemie și de lașitatea în creștere a celor care ar trebui să o stopeze. Fotbalul a fost luat prizonier de brute cu complicitatea cluburilor, a Statului, a Ligii și a Federației.
3. Statul, prin unitățile lui de elită, mai are un pic și e ținut la porțile arenelor, de frică sau de neputință. Pe vremuri, forțele de ordine aveau oameni infiltrați în fiecare peluză, era o cooperare între Jandarmerie și MAI + SRI, chiar tolerată de galerii. Așa erau detectați din timp agitatorii, așa se dezamorsau planuri periculoase, așa se țineau în frâu extremismele.
Acum? "Siguranță și încredere" s-a transformat în motto de stand-up comedy. Robocopii Jandermeriei au ajuns să fie trași de perciuni și luați la castane de ultrași, care prind curaj și ignoră orice reguli.
4. Liga și Federația sunt și ele paralizate de teamă. Sau de nepăsare. Gino și Burleanu, acești Iohanniși ai fotbalului, sunt mereu plecați la schi sau la golf când țara dă în clocot. Tot ce fac FRF și LPF e să aprindă bețișoare parfumate și să murmure "ommmmm" pentru stimularea zenului.
Nimeni n-are timp sau chef de campanii anti-violență, poziții ferme care să condamne incidentele, cluburi convocate urgent, amenzi, programe de prevenție, instigatori suspendați etc. Ssssst, hai mai bine să stăm pitiți aici sub pat, poate dispare totul de la sine, ca fumul unui scaun ars în peluză!
5. Cluburile sunt sclavi ai galeriilor, nimeni nu vrea să și-i pună în cap pe băieții care-s gata oricând să sară la bătaie. Ministerul Apărării Naționale gestionează un stadion pe care derapajele sunt regula, nu excepția. Iar antrenorul clubului finanțat de MApN vorbește relaxat despre împlinirea unui minunat obiectiv trasat de ultrași - întoarcerea în fotbalul mare, unde să aibă și ei cu cine să-și crape țestele.
FCSB e un club unde civilizația a fost strânsă mereu cu ușa, aici s-au bifat de-a lungul timpului toate felurile posibile de discriminare. Recent, s-a preferat victimizarea în fața suspendărilor UEFA, pentru că, nu-i așa?, ce mare lucru să fluturi prin peluză un simbol nazist deghizat. Mai departe, în Craiova s-au cultivat ani la rând intoleranța și discursul urii, de unde să răsară acum bun-simț?
6. Ajungem și la Rapid. Dan Șucu vorbește despre breșele de securitate care au zgândărit scandalul după meciul cu FCU. Așa e, multe n-au fost în regulă acolo, FCU mai are un pic și își pune o ceafă lată pe emblemă.
Dar Șucu, noul patron-icoană la care ne închinăm toți în ultimele luni, "în sfîrșit a venit un afacerist respectabil să creștineze sălbaticii din Liga 1", nu scoate o vorbă despre black-out-urile din ce în ce mai dese ale căpitanului său. Sau, mai ales, despre violența propriei galerii.
Îi recomand domnului Șucu să ne vorbească despre respect și responsabilitate socială după ce se uită în ochii copiilor care vin pe Giulești. Sute sau poate chiar mii de fete și băieți de 8-10-12 ani sunt aduși la meci să se îndrăgostească de spiritul legendar al vișiniilor, dar pleacă de acolo cu capul plin de vulgarități extreme. La Rapid, satisfacția supremă a galeriei este să-i alinieze pe fotbaliști la finalul fiecărui meci și, unic semn de atașament față de acest club istoric, să cânte în cor scârboșenii la adresa rivalilor.
Derapajul a devenit un mod de viață pe Giulești, deși rapidiștii sunt și ei, la rândul lor, deseori victimele unui rasism dezgustător. S-a ajuns atât de jos încât până și octogenari respectabili, foste glorii ale Rapidului care poate vin la stadion chiar cu nepoțeii de mână, sunt chemați la galerie să strige cu fervoare "Cine ține cu Steaua să-i f***m familia" sau "M... Steaua, m... Steaua!". Mai jos, episodul cu Ion Motroc (85 de ani).
Și dacă semeni ură și vulgaritate, cum vrei să culegi pace? Garbage in, garbage out.
Domnule Șucu, ce ar fi să retezați dumneavoastră acest ombilic putred care hrănește derapajele? Doar așa vă puteți confirma imaginea de om care chiar vrea să fie altfel în peisajul imund al fotbalului românesc. Că lupi moraliști am mai avut, mulțumim.
7. Și, printre gaze lacrimogene, scaune rupte, mâini în gât și alte delicii din România, un exemplu parcă din altă lume: sâmbătă seară, un val de empatie și umanitate s-a așezat peste Cadiz, orașul alb desăvârșit de mauri la malul Atlanticului.
Pe finalul meciului cu Barcelona, un suporter s-a prăbușit în tribune. Apoi, vreme de aproape un ceas, cât medicii s-au luptat să-și stabilieze pacientul, întreg stadionul a stat cu sufletul la gură, iar jucătorii s-au rugat dimpreună cu spectatorii pentru salvarea omului.
Portarul lui Cadiz a rupt-o imediat la fugă spre tribune cu un defibrilator. Sprintul lui Ledesma e cel mai frumos moment din acest septembrie pe care aici, în România, l-am transformat în câmp de luptă și în festival de ură.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
