OPINII  »  EDITORIAL

Jocuri și joaca la națională

Marius Margarit
Marius Margarit

Articol de - Publicat duminica, 08 septembrie 2024 19:55 / Actualizat duminica, 08 septembrie 2024 19:55

Cât de surprinzătoare poate fi ironia sorții, inclusiv în lumea fotbalului. În ziua în care Mircea Lucescu vorbea despre importanța educației jucătorilor, a comportamentului acestora mai ales la echipele naționale, unde toată lumea îi urmărește și devin mai mult ca oriunde modele pentru cei ce vin din urmă, apare știrea legată de refuzul a doi fotbaliști de la naționala U19 de a mai ieși la încălzire în ultimele minute ale unui meci amical, cu Finlanda.

Este vortba despre Gabriel Gheorghe (17 ani, care a și debutat la echipa mare a Rapidului în acest sezon, în înfrângerea 0-1 cu Petrolul, când a intrat pentru ultimele 11 minute) și Luca Băsceanu (18 ani, Farul).

Ca pedeapsă, antrenorul Ion Marin i-a trimis mai devreme acasă, ei fiind însoțiți doar până la aeroport de un membru al staff-ului naționalei.

Ulterior, clubul Rapid a emis un comunicat, un fel de protest, acuzându-l pe tehnician că a trimis singur acasă un minor, tocmai în Finlanda (zborul de întoarcere a avut și escală).

"Gestul jucătorului nostru de a refuza ieșirea la încălzire, într-un moment în care oricum nu mai avea șanse de a evolua vreun minut în meciul respectiv, este unul oarecum de înțeles pentru un copil de 17 ani, chiar dacă nu suntem de acord cu nerespectarea indicațiilor. Deoarece dorința lui de a juca sub tricolor a fost enormă și dezamăgirea nefolosirii a fost pe măsură", se susține în respectivul comunicat.

După care vin acuzațiile la adresa staff-ului celor de la națională: "Dezamăgitor a fost și gestul reprezentanților echipei U19, care, deși erau "tutori" pentru jucătorul nostru pe toată durata deplasării în Finlanda, acesta fiind încă minor, l-au trimis pe Gabi înapoi în țară singur, cu avionul, alegând și o cursă cu escală".

Adică nu e contestat gestul jucătorului, dar se induce cumva opiniei publice să-i acorde prezumția de copilărism.

E de înțeles că un club încearcă să-și apere jucătorul. Dar nu chiar în orice situație. Că Ion Marin a trimis acasă cu un zbor cu escală un minor, însoțit doar de un coleg de 18 ani e una, iar că fotbalistul din Giulești a refuzat să se mai încălzească la un meci al naționalei, pe motiv că nu mai are șanse să intre pe teren, e cu totul alta.

Cum spunea și Mircea Lucescu, e foarte importantă educația, cea din care derivă și comportamentul. Cu atât mai mult la națională. Știu, am avut cazuri de seniori, nume mari care au făcut asta, au refuzat să se mai încălzească sau chiar să mai intre pe teren pe finalul unor meciuri ale echipei naționale. Iar internetul ăsta, de care puștii sunt lipiți non-stop, nu uită nimic. Și uite așa apar și alt gen de "modele".

E posibil ca Ion Marin să se fi pripit când a decis să-i trimită pe cei doi singuri acasă. Dar fotbalistic, refuzul lor de a respecta instrucțiunile celor din staff-ul tehnic nu poate fi trecut cu vederea. În niciun caz "mângâiat" cu comunicate.

Sper că Viorel Moldovan a avut o discuție serioasă cu Gabriel Gheorghe, că a fost și sancționat în vreun fel, nu doar l-a bătut părintește pe umăr. La fel și cei de la Farul cu Luca. Cine greșește plătește! Să simtă cumva că au comis-o, nu să li se caute doar circumstanțe în coarne.

Pentru că dacă la 19 ani refuzi să faci ce-ți cere antrenorul, la un meci al naționalei, nu la un antrenament de relaxare, e grav. E o problemă de principiu, nu de cronometru.

Anul trecut, aflat la lotul U19, starul spaniolilor, Lamine Yamal (17 ani), împreună cu alți doi colegi, Daniel Muñoz și Jesús Fortea, au fost excluși din lot pentru turneul de Elită de către antrenorul Julen Guerrero, fostul mare internațional.

A fost o lecție, o "palmă" fotbalistică, chiar dacă era de la Barcelona și era clar de atunci că va fi o mare vedetă. Dar federația nu a ezitat. Presa iberică a dezvăluit atunci că excluderea a venit "din cauza unui act de indisciplină", fără să ofere detalii. Ulterior, Guerrero a plecat, iar noul selecționer l-a rechemat. Iar în această vară, Yamal a explodat la Euro 2024 de seniori, unde a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător al turneului. Și poate că gestul lui Guerrero a contat pentru tânărul jucător spaniol, care a înțeles că la națională joci, nu te joci.

Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Comentarii (9)
danglumetu
danglumetu  •  10 Septembrie 2024, 07:25
Postat de opsu pe 09 Septembrie 2024, 14:15

Oare Mircea Lucescu ar fi facut acelasi gest? daca era copilul meu, minor, dadeam federatia in judecata. Antrenorul e de mult depasit de evenimente si nu are minima competenta pentru a lucra cu tineri.

''de mult depasit''? nu, dintotdeauna!

luigi_nb
luigi_nb  •  10 Septembrie 2024, 01:06

Ba voi va dati seama ca Sapaliga are in maini viitorul nationalei Romaniei? =)))))

therealreddog33
therealreddog33  •  09 Septembrie 2024, 15:05
Postat de scaraotzchi pe 09 Septembrie 2024, 12:00

Pai ma jurnalistule (de doi bani), da, e vorba de educatie, dar ce educatie pot primi cei doi de la Ion Marin, atunci cand acesta desi a epuizat toate, dar absolut toate schimbarile, ii trimite la incalzire. Pentru ce? Sa le arate cine e sefu'? Sa le faca educatie? Sa se antreneze pentru meciul urmator? Care este logica? Ca oricum nu aveau cum sa mai intre pe teren. Pana la urma orice om are dreptul la demnitate si respect, asa ca daca nu-i respecti, ca oameni in primul rand, nu te astepta la randul tau sa fii respectat. Si inca ceva, viata nu incepe si se termina cu vreo nationala, pana la urma nu esti obligat sa joci in conditiile in care smenarii din federatii iau mai mult ca tine. Da, jucatorii ii tin in spate pe oficialii aia habarnisti. Daca ar fi invers poate ca ar merita... Si tot ei fac gura, ca s-au revoltat.

Nu cred că erai născut in 1984, când "habarnistul" de Ion Marin juca contra lui Ian Rush de la Liverpool, în semifinalele CCE. Nici nu cred că ai făcut fotbal, să știi că după orice meci, rezervele neutilizate rămân și fac un scurt antrenament. Fotbalul se bazează foarte mult pe disciplină, spirit de echipă și respect. Dacă antrenorul îți cere să faci ceva pe teren, o faci, chiar dacă nu ești de acord cu el. Poți discuta apoi între patru ochi, dacă nu ai înțeles. Ăștia doi nici mucii încă nu i-au șters de la nas, se cred vedete, pentru că au jucat 10 minute în Liga 1. Și mai rău, intervine și clubul, sa își apere "vedetele". De aia am ajuns unde suntem, din punct de vedere fotbalistic și nu doar.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează