Bergodi, un abbraccio pentru pasator

Era finalul meciului și golul de 2-1 (superb!), marcat de Mazilu în minutul 79, făcuse ca arșița din Giulești să aducă fiori reci. Rapidul jucase bine până atunci, dar la un scor strâns orice e posibil. Mai știi? O fază fixă, o eroare cum fuseseră atâtea în primele 5 runde și se putea alege praful de o victorie destul de rotund conturată la un moment dat.

O fază neînsemnată

Era, așadar, minutul 88, iar în Giulești dorința unanimă era să se audă odată fluierul final. Era clar că mai urmau niște minute, cu cele suplimentare cu tot, dar prima victorie pe teren propriu era atât de dorită încât acele ceasurilor păreau în cel mai bun caz să stea pe loc, dacă nu cumva chiar să meargă îndărăt… 

Atunci a venit acel aut banal de lângă banca rapidistă, o fază rece, nesemnificativă în economia meciului, menită, în cel mai bun caz, să mai aducă niște secunde de respirație ceva mai lejeră.

Repede, la Onea!

Onea a venit iute la margine de parcă se grăbea să prindă tenul în gară. Un copil de mingi, cu tricou alb și cu vestă galbenă pe deasupra, i-a aruncat mingea direct în brațe lui Onea, iar "terzino destro" (asta e el în viziunea lui Bergodi) al Rapidului a repus lung. 

Dugandzic a sărit la cap, a câștigat duelul, mingea a ajuns la Ioniță, iar cursa decarului vișiniu s-a încheiat cu golul trei, în poarta lui Aioani.

Cuore, de Edmondo De Amicis

Mingea mersese pe traseul copil de mingi – Onea – Dugandzic – Ioniță, iar peste câteva clipe capul blond-roșcovan al copilului odihnea pe pieptul lat al lui Cristiano. 

Un tablou "nono-nipote", o secvență desprinsă parcă din Cuore, pagini din îndepărtata copilărie a elevilor români ai anilor șaptezeci, când cartea lui Edmondo De Amicis era lectură obligatorie pentru vacanță. 

"Micul toboșar sard", "De la Apenini la Anzi" și celelalte povestiri pasionante, care ne țineau cu sufletul la gură, întrupate parcă în această îmbrățișare bunic-nepot, într-o seară fierbinte de august 2023, la mai bine de un veac de la apariția cărții.

Rolul tactic al copiilor de mingi

Unora s-ar putea să li se pară emoționantă doar îmbrățișarea în sine, nu și întreaga poveste, dar întâmplarea e plină de tâlc. Dincolo de rolul lor formal de a aduce la marginea terenului baloanele ieșite din incintă, copiii de mingi îndeplinesc uneori și un rol tactic. 

Când gazdele sunt în criză de timp, ei trebuie să se miște repede. Din păcate, li se spune de multe ori că atunci când ai lor conduc, ei trebuie să acționeze cu încetinitorul. 

Sunt cazuri când, pe final de meci, cu gazdele în avantaj, acești copii, la un semn al șefului lor, dispar pur și simplu din incintă, într-un fel de tactică a pârjolirii ogoarelor, care ne e destul de familiară. Câteodată se ajunge până acolo unde arbitrii cer apeluri la stația de amplificare ca mingile să ajungă mai repede în teren.

Prima pasă de gol

Ei bine, puștiul din Giulești a acționat contrar tacticii de pârjolire. În minutul 88, uitând de tabelă, i-a dat iute mingea lui Onea și a devenit astfel primul participant la golul desprinderii giuleștene. 

Nu se știe dacă acel băiat va juca peste ani la Rapid, dar o pasă de gol deja are. Plus o îmbrățișare a antrenorului care a trecut cu bine peste un meci greu și cu ajutorul acestui copil.