)
Articol de Alin Buzărin - Publicat marti, 25 octombrie 2022 11:13 / Actualizat marti, 25 octombrie 2022 11:27
Printre revoltați, dezamăgiți și optimiști, e nevoie și de oameni lucizi, care să spună pe față cum stau lucrurile. Din păcate, nu stau deloc bine
După primele vești despre dopajul Simonei, în mod firesc, infinitul spațiu online a început să bubuie de opinii, de declarații de atașament și de încurajări că totul va fi bine. Multă lume speră, pentru că așa e frumos și tonic, să speri. Că n-a luat de capul ei medicamentul acela, că bea apă și orice altceva doar din sticluțe sigilate (așa povestește fostul soț, Toni Iuruc), că nu forțează galbenul la semafor, că Simona e corectitudinea însăși.
Nervozitatea
E foarte posibil ca lucrurile să stea așa. Pe lista acestor calități trebuie adăugată obligatoriu și tenacitatea ei, situată mereu la cote înalte, dar un om nu are doar calități, ci și defecte. Cine n-are? Toți avem, ele există și nu țin seama de ierarhiile din tenis. În dreptul Simonei trebuie scrisă la acest capitol, al defectelor, o oarecare nervozitate, o apetență pentru a fi aprigă la mânie, de a se aprinde și de a lua decizii radicale, fie că e vorba de tenis (schimbarea deasă a antrenorilor) sau de viața din afara terenului (vezi recentul și neașteptatul divorț).
Ce poți face în fața evidenței?
Sigur că aceste destul de dese enervări ale Simonei nu au nicio legătură nici cu rezultatul probei A, nici cu cel al probei B. Ambele sunt evidente, nenorocita substanță interzisă a fost depistată în mod cert. WADA a pus pe masă niște rezultate evidente, iar Simonei îi rămâne de făcut cel mai greu lucru: acela de a dovedi că e nevinovată deși probele o incriminează fără dubiu.
Prognoze pesimiste
Când ți se probează vina cu dovezi certe, e aproape imposibil să arăți că ești nevinovat. Trebuie să vii cu argumente la fel de solide ca și cele ale acuzării. În situația de față, ele sunt aproape de negăsit. Trebuie luptat însă pentru obținerea unei suspendări minime, care se spune că într-un caz fericit ar putea fi de șase luni. În celelalte cazuri, toate nefericite, s-ar putea merge până la patru ani, dar și dacă ar fi vorba doar de doi ani, Simona ar reveni pe teren la 33 de ani, așa că prognozele sunt mai degrabă pesimiste.
În căutarea "cazului fericit"
Care ar fi acel "caz fericit" ce ar putea s-o dezvinovățească, măcar parțial, pe Simona? Că i s-a pus ceva în farfurie sau în pahar fără știrea ei, când era întoarsă cu spatele? E un scenariu de roman polițist, îl și vezi pe Hercule Poirot cum anchetează și se prinde că la un moment dat cineva i-a prelins o fiolă în nevinovatul pahar cu apă plată. Asemenea povești sunt străvezii, aproape neverosimile, e imposibil de imaginat că niște oameni care știu ce înseamnă dopingul, pentru că se ocupă zilnic cu asta, ar putea înghiți o asemenea gogoașă.
Calea sincerității
Ce-ar mai rămâne dincolo de acest scenariu polițist de calitate îndoielnică? Mai nimic. Poate doar o mărturisire sinceră a Simonei: da, domnilor, eu n-am vrut să trișez, dar aprigă la mânie fiind, mereu nemulțumită, am tot schimbat antrenorii până când, fără să vreau, am picat în mijlocul unor interese care depășeau cadrul strict al pregătirii mele. Când n-am mai avut încredere în anumiți antrenori, am crezut obligatoriu că trebuie să am încredere nemărginită în ceilalți, în cei noi, și iată ce a ieșit!
Pânza colorată, ața albă
Ar fi o poziție justă, logică, suspendarea ar fi mai mare de șase luni, însă toată lumea ar rămâne cu imaginea că Simona, chiar dacă a greșit, rămâne în esență o persoană corectă. Toate celelalte ar fi niște pânze strident colorate, cusute între ele cu ață albă.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
