)
Articol de Alin Buzărin - Publicat marti, 24 ianuarie 2023 12:42 / Actualizat marti, 24 ianuarie 2023 12:57
Ce a făcut și ce a spus Ovidiu Burcă n-a fost în regulă. Gestul de răspuns al lui Vali Lazăr e însă mizerabil
Nu contează dacă lucrurile se petrec pe Camp Nou, pe Wembley sau pe arena periurbană unde a evoluat echipa de liga a treia din Păulești. Aruncatul unor chiloți de damă spre banca adversă de rezerve nu poate fi judecat altfel decât ca o acțiune intolerabilă, n-are importanță dacă meciul e amical sau finala Ligii Campionilor. Terenul de fotbal tot teren de fotbal rămâne, iar chiloții, tot chiloți.
Primul a greșit Burcă
Monologul lui Ovidiu Burcă de săptămâna trecută a fost o mostră de "Așa nu se face!". Nu poți să-ți desființezi elevii, să spui în public că jucătorii (neplătiți, amănunt important!) n-au decât să plece, că n-au procedat corect când au refuzat să se antreneze. Nu poți nesocoti în asemenea fel dreptul legal al unor oameni de a fi remunerați. Nu le poți cere atașament, implicare câtă vreme clubul nu le răspunde cu aceeași corectitudine.
Blazonul e bun, dar nu întotdeauna
Nu contează că e vorba de liga a doua (nivelul valoric scăzut nu anulează ideea de a-i plăti la timp de fotbaliști), ideea e că în propoziție e vorba despre Dinamo, cu întreg blazonul de aici decurgând. Sau cuvântul Di-na-mo se rostește cu emfază, silabisit și răspicat doar atunci când le convine șefilor? În rest, când nu vor sau nu pot să-și îndeplinească obligațiile, e indicat ca peisajul să pară cât mai pauper, cât mai modest din punct de vedere valoric, cât mai pretabil la a nu mai respecta regulile profesionismului, una dintre acestea fiind plata angajaților la timp.
Ceasul rău…
Victimă a judecării greșite a lucrurilor la Dinamo, Vali Lazăr a fost silit și el să plece (e o exprimare mai elegantă decât "a fost dat afară", dar sensul e același) din Ștefan cel Mare și s-a refugiat în județul de baștină, la Păulești, în liga a treia. Ceasul rău a făcut ca Dinamo să aleagă tocmai echipa din Păulești pentru un meci amical. Că dacă n-ar fi fost, nu s-ar mai fi povestit…
Ce se acceptă și ce nu
Arțagul lui Vali Lazăr la adresa lui Ovidiu Burcă, relatat de martorii oculari ca o constantă a întregului meci amical de zilele trecute, e pe undeva de înțeles, având în vedere istoricul relației celor doi. Poate fi chiar de acceptat, cât timp nu depășește niște limite. Dar când se alunecă spre trivialul azvârlirii a două perechi de chiloți către banca unde stătea Burcă, gestul iese dintre cele mai indulgente limite ale acceptabilului și coboară în mizerabil, în imund. Conotațiile erotice sunt evidente, ca și trimiterea spre curvăsărie, călugărițele nu poartă nici chiloți roz, nici mov.
Povara mutată pe alți umeri
La 33 de ani, după o carieră apreciabilă în fotbal, Vali Lazăr avea la îndemână o grămadă de alte arme prin care "să se răzbune" pe antrenorul care i-a determinat plecarea de la Dinamo. Deși știm cu toții cum se definește răzbunarea, probabil că știe și Vali Lazăr a cui armă e ea. În niciun caz a celor inteligenți, ci dimpotrivă.
Nu răzbunarea a deranjat însă, ci modalitatea. Acei chiloți roz și mov scoși de la jambiere și aruncați în dreptul băncii despovărează umerii lui Ovidiu Burcă de calitatea de personaj negativ al recentelor întâmplări de la Dinamo și mută în mod binemeritat această povară pe umerii lui Vali Lazăr. S-o ducă așa cum o putea!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
