De ce să plece Bergodi?

Probabil că Victor Angelescu, oarecum tânăr fiind, n-a apucat epoca în care conducătorii dădeau asigurări că antrenorul nu e în pericol, iar peste câteva zile îl demiteau cu zâmbetul pe buze. Era o procedură mai puțin dureroasă, asigurarea că omul de pe bancă nu va fi dat afară probabil că acționa ca un fel de anestezie.

Cristiano e pățit

Acum Victor Angelescu spune că antrenorul italian nu e în pericol de demitere, și probabil că nu vorbește doar în numele său, ci în al întregului patronat, iar Bergodi își citează șefii în conferința de presă dinaintea meciului de vineri seara, cu Petrolul. 

Deși folosește citatul mai mult ca pe o plasă de siguranță. A mai pățit de-astea, știe despre ce e vorba. La Craiova, după vreo 8-9 victorii la rând, a pierdut un meci, cu Chindia, a fost asigurat că nu sunt probleme, dar săptămâna următoare a pierdut încă o dată, cu Clinceniul parcă, și i s-au pus biletele de Italia în brațe.

Doar zvon?

În paralel cu asigurarea oficială a postului antrenorului, prin Giulești se rostogolește și zvonul că pentru a continua și din iarnă, lui Bergodi i s-au impus 4 puncte din următoarele două meciuri, cu Petrolul și cu Farul, ambele în deplasare. 

I s-au impus lui, antrenorului, și nu echipei. Că dacă nu iese, n-au cum să fie dați afară jucătorii, ci pleacă antrenorul, după rețeta universală a despărțirilor "amiabile". Poate că nu e nimic inventat în acest ultimatum, poate că nu e doar folclor, pentru că răspândacii știu și ce va urma.

Portretul ideal

Va veni Măldărășanu, tehnicianul-revelație al echipei-revelație Hermannstadt. Antrenor bun, cu trecut vișiniu, șlefuit la școala celor doi Lucești, tată și fiu, continuator al ideilor acestora. Statornic, e la actualul său club de aproape trei ani, constructor de echipe, Sibiul fiind exemplul elocvent despre cum se poate ridica o construcție fotbalistică solidă cu bani puțini.

Rezistența la presiune

Până aici, portretul lui Măldărășanu e impecabil, îndeplinește majoritatea cerințelor. Nu se știe dacă o îndeplinește și pe aceea de a lucra nu sub presiune, e puțin spus, ci într-un veritabil cazan, cu milioane de atmosfere, bari, pascali sau newtoni pe metru pătrat. 

În Giulești se lucrează sub două apăsări. Una a cerințelor conducerii, cealaltă a tribunei, care deocamdată are umor, cântă șlagărul vieții alături de Voluntari, dar se poate scutura rapid de această apăsare, devenind radicală.

Obișnuința de a câștiga trofee

Cum centenarul clubului oricum a fost lungit la cel puțin 101 ani, dacă nu cumva la mai mult, va fi mai greu cu un antrenor ca Măldărășanu, care în cariera sa, fără obstacole majore până acum, n-a lucrat totuși la acest gen de echipe unde problema se pune la modul "Titlul sau nimic!". 

Bergodi, în schimb, a mai lucrat, a mai câștigat trofee, fie ele Cupe sau Supercupe. E adevărat, a pierdut la Craiova acel meci "cu titlul pe masă" în fața CFR-ului, dar măcar a ajuns acolo!

Un atacant, nu un antrenor!

Poate că altceva ar trebui observat cu privire la Rapid. Anume că necazurile au început cam după accidentarea gravă a lui Rrahmani, venită la scurt dimp după vânzarea destul de pripită a lui Dugandzic. 

Deși are cel mai bun atac din campionat, Giuleștinei îi vine cam greu să joace fără vârf de atac, indiferent de improvizațiile antrenorului. Poate că un număr 9 veritabil adus în iarnă ar fi o soluție mai bună decât ultimatumul neoficial dat antrenorului!