OPINII  »  EDITORIAL

FCU, înghețata care s-a topit la soare

Articol de - Publicat vineri, 17 martie 2023 14:39 / Actualizat vineri, 17 martie 2023 14:54

O echipă cu un patron tumultuos, cu un președinte vocal, cu un antrenor priceput, dar enigmatic, necomunicativ și cu jucători care driblează, dar nu rezistă presiunii.

După un 4-0 atât de clar precum cel de la Sfântu Gheorghe, cel mai la îndemână procedeu e antiteza. În asemenea situații, de regulă învingătorii întrunesc toate calitățile, iar învinșii, toate defectele. Iar defectele oltenilor, dincolo de cele fotbalistice, etalate cu sârg pe gazonul covăsnean, au țâșnit și din atmosfera pe care ei înșiși au creat-o în ultima vreme în jurul lor

Urmează tăcerea lui Mititelu

Vineri, în jurul orei 11 dimineața, Adrian Mititelu a anunțat pe rețelele de socializare că intră în silenzio stampa și că mulțumește pentru înțelegere. Probabil că a obosit după o lună și jumătate de luptă cu comisiile, de pledat frenetic în favoarea rejucării, de intrat de zeci sau sute de ori în direct colo și colo, de tocat coarde vocale și nervi în dialoguri zgomotoase și contradictorii cu moderatorii sau cu invitații din studiouri. De accentuat pe seama deosebirii (favorabile clubului său în speță) dintre xenofobie și rasism.

Teza lipsei de experiență

Acum, acest silenzio stampa îl pune la adăpost de explicațiile pe care ar trebui să le dea, de corvoada de a face inexplicabilul explicabil. Sigur, pot să explice ceilalți. A și făcut-o, tot pe Facebook, Marcel Pușcaș, aflat și el în linia întâi a bătăliei pentru rejucare. A pus eșecul mai ales pe seama mizei, pe faptul că jucătorii lor, cu două excepții, Achim și Chițu, nu trecuseră prin asemenea momente decisive.

FCU, înghețata care s-a topit la soare
Adrian Mititelu, patron FCU Craiova

Avertismentul Hermannstadt

E adevărat, ceilalți nu trăiseră în carierele lor momente tensionate, decisive, iar atmosfera electrică și heirupistă i-a topit ca pe niște înghețate lăsate la soare. Asta n-a mai spus-o președintele, a putut-o însă observa oricine a văzut meciurile cu Hermannstadt și Sepsi. După Sibiu doar curgea puțină zeamă din cornet, după Sfântu Gheorghe nu mai era nimic, doar balta.

Pseudo-pregătire psihologică

Nu se știe dacă jucătorilor de la FCU le-a spus cineva că întâlnesc un adversar solid (sigur, pentru campionatul nostru), care joacă de ceva timp împreună, care a câștigat în ultimul an două trofee (Cupa și Supercupa), cu un antrenor rutinat ca Bergodi. Probabil că li s-a spus că ei, alb-albaștrii, sunt buni, sunt tehnici, driblează încântător (chiar dacă Nicolo Napoli tot repetă că driblează cam mult), lumea îi laudă, la un moment dat se spunea că sunt echipa cu jocul cel mai bun din SuperLiga și că ar fi mare păcat să nu meargă în play-off.

Și li s-a mai spus (sau poate doar au citit) că Sepsi a câștigat un singur meci în 2023 și că probabil Bergodi va fi dat afară dacă nu prinde play-off-ul.

Pericolul anonimatului

Din această atmosferă a rezultat un 4-0 care probabil că va lăsa urme în exprimarea viitoare a oltenilor. Pentru că va urma play-out-ul, o chestiune anostă, placidă, neinteresantă, programată de regulă la ore care nu ating prime-time-ul. Mititelu fiind în silenzio stampa (probabil că va rămâne o vreme în acea stare, nu-ți anunți public tăcerea ca s-o întrerupi peste doar câteva zile), echipa va ieși automat din miezul interesului în care s-a aflat în ultima vreme.

Oamenii de care e nevoie

Nu se știe ce se va întâmpla cu FCU în următoarele două luni și ceva, până la finalul sezonului. Procesul de topire a înghețatei ar putea continua, dar, pe de altă parte, s-ar putea să se adune și să tragă la Cupa României, să câștige play-out-ul (au cele mai mari șanse), să dispute baraje pentru Conference League. Un lucru e însă cert. Luptătorii din conducere trebuie să-și caute, măcar pentru la anul, niște jucători pe profilul lor, bătăioși până la epuizare.

Cu astfel de oameni se câștigă! Sigur, la Sfântu Gheorghe, încântătorul (până nu demult) Bahassa era în stare să se bată cu toată lumea, dar după meci, nu în timpul acestuia.

Citește și:
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Superliga
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
S-a înțeles deja cu Rapid și chiar ar fi semnat cu giuleștenii! De ultimă oră, Șumudică oferă un fotbalist în contul tranzacției
Superliga
S-a înțeles deja cu Rapid și chiar ar fi semnat cu giuleștenii! De ultimă oră, Șumudică oferă un fotbalist în contul tranzacției
Mariaj iminent! Numirea lui Adrian Mutu în Superliga, chestiune de ore: „Mai avem de făcut doar reglaje fine” + Salariu mai bun decât Kopic la Dinamo
Superliga
Mariaj iminent! Numirea lui Adrian Mutu în Superliga, chestiune de ore: „Mai avem de făcut doar reglaje fine” + Salariu mai bun decât Kopic la Dinamo

Comentarii (10)
alfabetta
alfabetta  •  18 Martie 2023, 18:36

Zâce Oane : ” La birt vine unu la mine și-m spune , cum înțălege el diferența între xenofobie și rasism. Zâce el .Expresia ” îl f.t pe măta în g.ră ” pentru unii înseamnă înjurătură, jignire, iar pentru alții un act sexual, chiar plăcut. Ce este de spus ?”

nicolaeigrecu
nicolaeigrecu  •  18 Martie 2023, 11:44

Mititeii au vorbit mereu de importanța meciului din secuime, dar nimic despre cel de la Sibiu, de parcă ar fi câștigat dinainte.

fcuniversitatea1948
fcuniversitatea1948  •  18 Martie 2023, 10:03

blat. restul e can-can.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează