„Ilie Haralambie”, pavăza care a schimbat subiectul

Cine acuză că Elias Charalambous rostește banalități înainte și după meciuri să se uite la alții, de la case mult mai mari și mai înalte decât turla Palatului Auschnitt. Aproape toată lumea, cu mici excepții, îi dă înainte cu forța grupului, cu ideea de a fi și mai puternici în meciurile următoare, limba de lemn producând apoi același talaș, cu îndeplinirea obiectivului, cu importanța suporterilor. În această idee, cipriotul e exact ceea ce trebuie, șefii nu mai au emoțiile pe care le încercau atunci când Strizu trebuia să apară în public...

Oare s-a micșorat factura de telefon?

FCSB a bătut Farul, e neînvinsă în play-off, a reintrat în cărțile la titlu, în fine, culoarea situației a virat spre un neașteptat roz trandafiriu. Aceasta poate și pentru că discuțiile nu se mai învârt în jurul existențialei dileme a antrenorului principal menit să stea pe bancă.

Pe celălalt, pe cel din sufragerie, îl știe toată lumea, dar poate că și factura sa de telefon va fi mai mică luna aceasta. FCSB aproape că a devenit o echipă normală, cu marja de aproximație destul de largă pe care o permite peisajul fotbalului de la noi.

De la delegatul etapei la antrenorul etapei

La câteva săptămâni de la sosirea sa în România, rebotezatul Ilie Haralambie își joacă foarte bine partitura de antrenor "plenipotențiar" al FCSB-ului, deși se știe cât de important e rolul sufleurului în derularea piesei. Pintilii apare rar, de regulă stă jos, pe bancă, se mai vede uneori Filip, sprinturile la marginea terenului sunt exclusiv ale cipriotului. Mai mult, după victoria cu Farul, LPF l-a declarat pe Elias antrenorul etapei.

Nemaistârnind acele zâmbete de acum vreo două luni, când îl urcase pe același soclu, al tehnicianului rundei, pe Pintilii. Care, dacă era să apăsăm puțin ispititoarea pedală a ironiei, putea fi numit eventual "delegatul etapei".

Criterii confesionale?

Pentru cine încă nu și-a dat seama, acest text nu e vreun bilet de favoare pentru Charalambous. FCSB nu l-a adus pe Mourinho, ci pe un fost jucător (nu întotdeauna titular) al Vasluiului, devenit un antrenor care ultima oară a activat la periferia ligii cipriote. Extrem de posibil să fi contat și componenta ortodox-ecumenică, criteriul confesional continuând să fie extrem de important în parohia roș-albastră.

Tot focul s-a stins

Dar, după venirea cipriotului, care la început a părut doar un fel de soluție paliativă, iată că toată pălălaia aceea de acum două-trei luni s-a stins. Nu mai arde acoperișul Școlii de Antrenori, Lucian Burchel n-a mai scos o silabă în public de câteva săptămâni și nimănui nu-i mai pasă dacă acele mult fluturate carnete de antrenori mai sunt valabile sau nu. Mai mult, s-a renunțat și la instituirea acelor potere care să calce baza de la Berceni ca să vadă dacă nu cumva Pintilii conduce antrenamentele.

O temă ajunsă în sertar

Cu aceasta, se bagă în sertar o temă care atunci părea extrem de importantă, dar acum nu mai este. Poate că nici n-ar fi fost dacă FCSB l-ar fi luat pe Strizu în pregătirea din Turcia. Încă un tacâm la masă n-ar fi însemnat cine știe ce, rolul decorativ al lui Leo fiind aprioric cunoscut.

Nu mai sunt în peisaj nici Ilie Poenaru, nici Croitoru, e liniște. Iar dilema carnet de antrenor vs licență, de-a dreptul copleșitoare, astă-iarnă, s-a topit sub gradele cu plus, puține, dar constante, ale lui aprilie.