Ocolindu-l pe Boloni

Nu există poze subversive cu duetul federal (Burleanu&Stoichiță) și cu Boloni, așa cum au existat cele cu Răzvan Lucescu. Păcat, la Târgu Mureș sunt câteva locuri unde se mănâncă excelent, poate mai bine decât la Salonic. Trebuie doar să ai stomacul pregătit și pentru gulaș și găluști cu prune, nu doar pentru calamari.

Disponibil pentru „un proiect serios”

Mai bine de o săptămână Boloni a stat în țară, la Târgu Mureș, unde vine cam o dată pe an. Anturajul său e format din prieteni vechi, Gyuszi Hajnal, Attila Kanyaró, Arpi Fazekas, ceilalți de la ASA. Nu accesează persoane cu vaste relații federale, dar dacă tot a fost pus pe „lista celor 10” eventual așteaptă să fie sunat, măcar pentru un simplu „Crăciun fericit!”.

Înțeleg că în Ajun a stat de vorbă la telefon cu Ovidiu Ioanițoaia. I-a spus că l-ar interesa un proiect serios, că e disponibil. Dar telefonul a rămas mut. În mod cert nu doar pentru că „doctorul” are 68 de ani. „Pe piață” sunt și selecționeri mai vârstnici.

Geanta cu sandvișuri

Boloni e un selecționer incomod. Data trecută când a condus naționala (2000-2001) a lăsat senzația, la început, c-ar merge tot pe cei vechi, minus Hagi, care spusese deja că nu mai vine. 

Am fost în tribună, pe San Siro, la 7 octombrie 2000, când cu cei vechi pe teren ne-a dat Italia un 3-0 de nu ne-am văzut. Și-a dat seama repede cum stau lucrurile și a început imediat reconstrucția. A organizat o grămadă de trialuri, aproape în fiecare miercure liberă convoca 30-40 de jucători din campionat și-i punea să joace între ei, galbenii cu albaștrii.

Era într-o continuă mișcare, alerga de la un stadion la altul cu un Cielo nu foarte elegant, cu o geantă pe umăr, din care nu se sfia să scoată uneori un sandviș sau o sticlă cu apă. A bătut mai întâi Ungaria (2-0, la început de iunie 2001), apoi a plecat la Sporting, pe de vreo cinci ori mai mulți bani decât îi dădea Federația. A fost judecat aspru pentru asta, dar cine putea să reziste tentației?

Teoria Vămii Nădlac

Am scris de mai multe ori despre asta, însă îmi asum repetiția. Boloni e singurul antrenor român capabil să antreneze cu rezultate dincolo de Vama Nădlac. Adică în Vest. A ieșit campion al Portugaliei și al Belgiei. A stat cu Rennes pe locuri bune în Ligue 1. La fel cu Anvers, care era nou-promovată în Belgia.

A vegheat începuturile fotbalistice ale lui Cristiano Ronaldo și Varane. Sigur, a mai avut și sincope, a mai călcat și prin campionatul grecesc (pe care noi îl socotim occidental doar atunci când ne convine), s-a mai dus și pe la arabi după bani, dar numai în treacăt.

Teoria Vămii Nădlac îl face pe Boloni antrenor european, adică exact ceea ce noi nu prea avem în inventar. Un european care în timpul liber nu vizitează site-urile de ceasuri sau de mașini, ci bricolează. Tunde iarba, cioplește în lemn… Sau când nu bricolează, citește și scrie.

Papricaș mediatic

E clar că Boloni nu se pliază pe portretul-robot de selecționer pe care-l dorește Casa Fotbalului. Probabil că divergențele n-ar fi neapărat la salariu, ci dincolo de el. La principii. La modul de lucru, la independența profesională. Sunt de preferat altfel de antrenori. Mai ascultători, mai lipsiți de personalitate, chiar dacă această carență include și lipsa de experiență.

Și-atunci, ce rost mai are o poză cu Boloni, într-un restaurant din Târgu Mureș, la un papricaș mediatic?