OPINII  »  EDITORIAL

Rusandu, „călăul” Rapidului, premiat de CCA

Articol de - Publicat miercuri, 12 octombrie 2022 09:02 / Actualizat miercuri, 12 octombrie 2022 09:53

Cel care a decis anularea enigmatică (și eronată) a golului giuleștean în meciul cu Chindia a fost răsplătit de șefii săi cu o delegare internațională

O brigadă românească, alcătuită din „centralul” Marian Barbu, asistenții Cristian Orbuleț și Laszlo Bucsi și rezerva Lucian Rusandu, va oficia joi la meciul FC Vaduz-Dnipro, din grupele Conference League. Nominalizarea ultimului, care nu e arbitru FIFA, șochează. Pentru că ea se petrece la o săptămână și ceva după una dintre cele mai stranii decizii din istoria fotbalului, cu sau fără VAR.

Doar el știe de ce

Acum două runde, la Chindia-Rapid 2-1, Rusandu a anulat un gol giuleștean înscris de Albu fără ca nimic să-i impună să facă asta. Țineți minte, inițial l-a acordat, apoi s-a dus la margine, s-a uitat pe monitor și l-a anulat. Oare de ce? Fault nu e, henț nu e, ofsaid nu e. Sau, chiar dacă e, nu influențează absolut deloc faza. 

Rusandu, „călăul” Rapidului, premiat de CCA
Lucian Rusandu privește faza incriminată și verificată de sistemul VAR. Rezultatul este că nici el, nici cei din camera VAR nu au înțeles nimic, lucru confirmat acum de Vassaras.

Suflarea giuleșteană a luat foc, mai ales că în urmă cu încă o rundă, din camera VAR de data aceasta, același Rusandu era motorul anulării unui gol la fel de valabil înscris de Papeau, în meciul cu Mioveni.

Comisia a fost de acord

Cum poate, așadar, Rusadu să se dezlege singur de la stâlpul infamiei suporterilor rapidiști și să ajungă în calitate oficială în principatul Liechtenstein? Poate doar dacă este ajutat de CCA. Concret, la acest nivel, grupele Conference League, cel de-al patrulea oficial nu e obligatoriu să fie purtător de ecuson FIFA. El e cerut de către arbitrul de centru (M. Barbu, în cazul nostru concret), dar trebuie validat de Comisia din respectiva țară. Așadar, asta înseamnă că Rusandu a fost validat de CCA!

O tăcere mult prea lungă

Statul în stat din conducerea arbitrajului românesc n-a găsit cu cale, vreme de mai bine de o săptămână (meciul s-a jucat luni, 3 octombrie), să ne dea vreo explicație asupra temeiului anulării acelui gol. Ne-a lăsat să trăim în Colecția Enigma a romanelor polițiste, în Triunghiul Bermudelor, în fine, în plin mister neelucidat.

Reacția de la opt zile distanță

În fine, marți, 11 octombrie, popa de țară Vassaras s-a pogorât din amvon și ne-a spus că da, într-adevăr, acel gol nu trebuia anulat. Că oamenii din camera VAR l-au bramburit pe Rusandu, vorbindu-i despre un ofsaid care, de fapt, nu era ofsaid, câtă vreme nu influența faza. În opinia CCA, VAR a greșit, deși cel care a luat decizia anulării golului a fost însuși Rusandu, în urma călătoriei efectuate la marginea terenului și a vizionării imaginilor. 

Așadar, Rusandu poartă întreaga răspundere! Dacă din camera VAR i se spunea că e soare, deși meciul se juca în nocturnă, zicea și el că e soare?! Însă în loc să-l certe pentru culpa clară în care s-a aflat, șefii arbitrajului l-au răsplătit pe omul nostru cu o delegare internațională. Barem încasat, o frază adăugată la CV, adică niște avantaje clare!

La Vaduz, după sare și piper

„Greșelile de arbitraj sunt sarea și piperul fotbalului”. E o frază rostită cu patos de Lucian Rusandu. Un crez al său privitor la meseria pe care o practică. Arbitrul din Sfântu Gheorghe are acum prilejul de a-și procura cele două vitale ingrediente din magazinele de lux ale Vaduzului. Cu ele se va întoarce mai puternic în Superliga noastră, spre noi și noi delegări și spre noi și noi decizii enigmatice. Atenție doar că sarea poate face să coclească decorația de tinichea pe care a primit-o recent de la Comisia Centrală!

Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Comentarii (18)
Normal
Normal  •  13 Octombrie 2022, 17:24

Cum sa nu se considere frustrati rapidistii si sa nu incerce sa-si faca singuri dreptate cand calaii lor sunt premiati de complicii lor ?!

adriann_
adriann_  •  12 Octombrie 2022, 23:23
Postat de Dobermannul pe 12 Octombrie 2022, 13:59

Interesant cum visati voi Becali, Stati sa vedeti unde merge titlul. Eu stiu dar nu va spun.

Sezi bland, toata lumea isi da seama ca in continuare CFR-ul e un adversar MULT mai redutabil decat firma ciobanului. Acest adevar nu schimba insa cu nimic datele problemei despre furturile lui Rusandu, nu CFR-ul se afla in spatele lor ci fix ciobanul puscarias. Individul inca spera sa se bata la titlu si oricum e clar ca daca pierde orice sansa va prefera ca titlul sa mearga tot in Gruia nu la noi. Cand vede cum incurajaza rapidistii echipa in Giulesti moare sufletul in el, mai ales cand se uita in propria ograda si ii vede pe aia 38 de "scriitori" ai lui Mustata plus copiii din Berceni :))

Madscorpio2
Madscorpio2  •  12 Octombrie 2022, 21:30

Domnule Buzarin , poate ii puteti explica colegului Udrea ca desi Rapidul este o echipa favorizata de catre FRF conform Gazetei , recompensarea arbitrului care a influentaat doua meciuri (prost jucate de catre Rapid fara nici un dubiu ) este inca o dovada a complicitatii. Adica o echipa favorizata de FRF prin anularea a doua goluri si nesanctionarea corecta a faultului suferit de Papeau ,trebuie sa priveasca si delegarea in compensatie a Domnului arbitru. Iata dovada fara echivoc a complotului FRF - Rapid. Aferim Gazeta Sportului si multumim pentru logica Domnule Udrea.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează