Infinitul

Au trecut cinci ani de când, într-o toamnă mai puțin luminoasă, a murit Ilie Balaci. Minunea Blondă a fost un fotbalist mare, iar dragostea oltenilor l-a făcut inegalabil.

Nu am întâlnit încă oltean care să nu creadă în adâncul sufletului că Balaci a fost mai bun decât Hagi, mai bun decât Dobrin, mai bun decât Pele, mai bun decât Maradona, mai bun decât Messi, mai bun decât Ronaldo și mai bun decât cei mai buni dintre cei încă nenăscuți.

Ce fac legendele

Fotbalul este o poveste, iar poveștile cele mai frumoase devin legende. Aceste legende care au la mijloc o dragoste mare se transmit din generație în generație. Ele cresc și mișcă inimi și umplu stadioane și, fără ele, din jocul de fotbal ar rămâne doar prezentul, mereu insuficient.

Ilie Balaci a jucat cu numărul 8, oltenii îl întoarseră și făcură din el un infinit, infinitul. La Universitatea Craiova mereu s-a tânjit după absolut. S-au visat stele, chiar și când echipa (câteodată chiar echipele) era (erau) în glod.

Nici Universitatea aceasta, dată din nou pe mâna lui Papură Vodă, nu e o echipă care să aducă fericire.

După ce minutul fără sfârșit a trecut, oltenii au pierdut pe teren - clar. Petrolul a fost echipa mai eficientă, mai organizată, mai bună. Iar Gicu Grozav, vorba bună a lui Hagi, e Gicu Grozav.

Mărunțiș

Fotbalul nostru (să-i spunem așa dintr-o comoditate a vorbirii, căci al nostru nu mai e) la zi e mărunt, e meschin, aproape neînsemnat. Se umflă și se umflă personajele toxice, se face multă gălăgie în jurul nimicului, iar fotbal se joacă tot mai puțin. S-a mai jucat ceva la Farul cu Universitatea Cluj, meci decis de o gafă de portar, de inspirația lui Sabău și de ambiția lui Hagi de a nu pierde vreodată.

FCSB și Voluntari au făcut un meci nul. Din care, dincolo de accidentarea lui Florinel Coman, am reținut doar că Voluntariul are portar care a câștigat Liga Campionilor cu Real Madrid, în sensul că a prins lotul post-"galacticilor" acum zece ani. Iar Dinamo se scufundă și căpitanul Burcă nu mai are repere.

Specializarea lui Rednic

Craiova Mititeilor reclamă că a fost buzunărită de două puncte la Iași, în urma unui arbitraj scandalos, ceea ce nu este chiar așa de departe de adevăr.

UTA lui Rednic s-a specializat în transferuri exotice și a reușit totuși să nu piardă acasă cu Rapidul care rămâne fără oxigen departe de Giulești.

Toate acestea la un loc, precum și atâtea altele care au fost și vor mai fi, pălesc pe lângă sensul fotbalului, așa cum ni s-a arătat la Craiova.

Minutul 8 și sensul fotbalului

Căci în minutul 8 de pe "Oblemenco" s-a văzut care este sensul fotbalului: să înalțe inimile, ca o credință. Iar când magia dispare și rămâne doar golul timpului de acum, e normal ca el să fie umplut cu strigăte de disperare și apeluri zadarnice la rușine.

Chiar și plecat de cinci ani, Ilie Balaci e încă omul etapei în fotbalul românesc și mai e Ilie Balaci, acum și pururea, și nordul Universității Craiova. Oamenii sudului îl caută și îl caută și îl caută, își fac speranțe la fiecare început de an și până dă prima ninsoare ele sunt spulberate, trăiesc și suferă ca sub un blestem.

Dar măcar în amintire, în amintire e frumos și nicio echipă nu e mai impunătoare decât Craiova Maxima, cu albul ei curat și albastrul ei cum obișnuia să fie cerul. Infinitul, la fel ca paradisul, se află întotdeauna în trecut.

Chipul său de leu de aur

Așa cum la Manchester există un singur Bobby Charlton, pentru care tocmai ce s-au deschis cerurile, așa cum Dinamo va avea întotdeauna în Cătălin Hîldan unicul căpitan, așa cum Steaua cea mai strălucitoare trăia și juca în ritmul furibund impus de Lăcătuș, așa cum la Napoli Maradona e Dumnezeu, tot așa la Universitatea Craiova mereu va străluci chipul său de leu de aur.

Ilie Balaci nu a fost, nu este și nu va fi uitat. Pe această neuitare ne putem rezema inimile prea obosite de prezentul sărac și de anticiparea unui viitor lipsit de orice glorie. Minutul 8, infinitul oltenilor, contează.