Noul cavaler al „Bătrânei Doamne”

Înclin să spun chiar peste aducerea lui Cristiano Ronaldo, dar adevărul din această afirmație se va verifica abia peste câțiva ani. „Bătrâna Doamnă” avea nevoie de un tânăr viguros, plin de optimism, bună dispoziție și debordând de acea „grinta” de care italienii sunt foarte mândri. Dar, în primul rând, Juventus avea nevoie de goluri, iar sârbul s-a dovedit cât se poate de pregătit din acest punct de vedere.

Vlahovici s-a integrat cu o rapiditate uluitoare, căci vine totuși dintr-o zonă geografică ale cărei caracteristici ne sunt și nouă cunoscute. El oricum a beneficiat de o mediatizare aproape excesivă pentru un balcanic, dar din ce se vede până acum nu fără temei. Avea în bagajele cu care călătorise la Torino statistici impresionante, dar nu puțini se gândeau că tricoul lui Juventus va atârna un pic mai greu, chiar dacă are 1,90. 

Ei bine nu! Vlahovici a devenit deja piesa ce face diferența într-un angrenaj ce nu și-a îmbunătățit considerabil jocul, dar are acum o eficiență mult mai mare. Nu se poate spune că Juventus are astăzi un fotbal mult mai zdravăn decât cel din toamnă, căci sunt lesne de observat aceleași erori de ordin tactic, aceleași greșeli de poziționare, aceeași lipsă de concentrare în multe momente, aceeași nesiguranță defensivă, aceleași lipsuri atunci când vine vorba de posesie. 

Are acum însă în atac pe cineva care transformă ocaziile în goluri, iar asta a făcut diferența și sâmbătă, cu Empoli, a ajutat și miercuri, cu Villarreal.

Vlahovici e genul de atacant de tip vechi, ce pare pe cale de dispariție. Acel nouar capabil să se lupte, să dea din coate, să sară la cap, dar și să se asocieze atunci când e cazul ori să joace rolul de pivot atunci când situația o cere. Juve a făcut și o mică demonstrație de forță când l-a luat, căci foarte bine putea să aștepte vara și să-l ia mai ieftin. 

S-a ghidat și după nevoia presantă a lui Max Allegri, dar s-a și gândit probabil că ce-i în mână nu-i minciună. „Bătrâna Doamnă” a făcut un astfel de exercițiu de imagine și cu Cristiano Ronaldo, și-atunci și-a arătat mușchii, doar că ulterior mișcarea s-a transformat într-o teribilă febră musculară. 

Acum însă pare altceva, căci sârbul are 22 de ani și-o foame de performanță demonstrată nu doar de golurile date. La Empoli, în minutul 94, exulta pentru o lovitură liberă obținută la centrul terenului.

De la Messi marcatorul la Messi pasatorul

PSG a mai bifat sâmbătă o victorie, cu Saint-Etienne, dar nu asta e ceea ce merită remarcat. Și nici jocul parizienilor, același, cu luminile și umbrele cunoscute. Ci noul rol al lui Messi, cu care argentinianul pare să se acomodeze. Nu mai e acel Messi de la Barcelona, marcator și golgheter, a devenit Messi pasatorul, omul de legătură, cheia jocului unei echipe ce nu pare a avea o altă strategie de atac decât: mingea la Mbappe. 

Nu-i vorbă, tactica funcționează deocamdată, dar noul rol al lui Messi, ce începe să semene tot mai mult cu cel al lui Riquelme din ultima parte a carierei, e foarte important. Messi are cele mai multe pase decisive date în acest an 2022 și cred că trebuie să ne obișnuim cu această nouă imagine. 

Parteneriatul său cu Kylian funcționează din ce în ce mai bine și asta s-ar putea să se transforme într-un avantaj pentru PSG în tentativa disperată și aproape patetică de a obține prelungirea contractului, fie și pentru un singur an.

Ce mai așteaptă FIFA și UEFA?

Cu câteva ore înainte de finala Cupei Ligii cu Liverpool, Roman Abramovici a făcut un normal pas în spate. Chit că pare mai degrabă o mișcare de tip Gigi Becali, e totuși un gest rezonabil din partea unui om ale cărui legături cu Moscova sunt cunoscute. Ce nu înțeleg eu acum e ce mai așteaptă UEFA și FIFA să facă un pas în față și să ia anumite decizii. 

Sunt total de acord cu Lewandowski, fotbaliștii, antrenorii, chiar și fanii echipelor din Rusia, n-au nicio vină, dar nici nu putem pretinde că nu se întâmplă nimic pe planetă și fotbalul trăiește într-o bulă. Așa cum pretinde, de altfel, federația de la Moscova, deranjată peste măsură că finala Champions League nu mai e la Sankt Petersburg. 

Serios!? Totuși cum ar mai putea apărea acum o reprezentantă a Rusiei în fața spectatorilor, chiar și neutri? Și, apropo, unde s-ar gândi FIFA să mute meciul Rusiei cu Polonia și, eventual, cel ce ar urma, cu Cehia sau Suedia? Poate în Belarus sau la Tiraspol, căci în altă parte mi-e greu să cred că ostilitatea nu va fi peste limitele normalului în sport. Chiar și la Minsk ori în Kazahstan. 

Sincer, cred că nici fotbaliștii ruși, care n-au cum să fie rupți de realitate, n-au acum mare chef de acest baraj. Iar atât de deranjata federație de la Moscova (care, apropo, a primit și Supercupa Europei pentru 2023, la Kazan) și-ar putea organiza „mondialul” său, cu Belarus, Coreea de Sud și Venezuela, la care eventual lovitura de start să fie dată de marele conducător.

Aș putea propune și o idee de majoretă, de pe-aici, de pe la noi, dar nu vreau să duc în derizoriu o temă atât de serioasă, totuși sunt mult prea brutale imaginile cu acei copii, rupți de tați și izgoniți din liniștea lor, cărând după ei bagaje și câte o jucărie care să le aducă un pic de alinare. Fix când scriu asta însă îmi vin în minte și alte imagini, cele cu șefii fotbalului continental și planetar contabilizând sponsorizările venite dinspre Rusia, pozându-se și rânjind penibil mai apoi lângă cel pe care toți îl văd acum răul suprem. 

Dar care, înainte să-și trimită tancurile, rachetele și avioanele spre Ucraina, și-a trimis armata de îmbogățiți (pe care el i-a inventat) să cucerească Europa și lumea cu banii lor. Și asta explică multe din ceea ce se întâmplă la atât de puțini kilometri de noi. Ce cred însă că a uitat el e că de cele mai multe ori creațiile termină prin a-și devora creatorul.