)
Articol de Alin Buzărin - Publicat vineri, 21 mai 2021 14:20 / Actualizat vineri, 21 mai 2021 14:24
Craiova și Astra, doi naufragiați ai sezonului, fac foc (de artificii oare?) pe insula pe care i-au aruncat valurile.
Favoriți la trofeu, oltenii se pregătesc de sărbătoare. De prima sărbătoare, cea a "echipei lui Rotaru", pentru că "echipa lui Mititelu" va sărbători și ea pe străzi duminică promovarea în prima ligă.
Orașul nu pare însă să aibă nimic sărbătoresc. Trafic infernal, imposibil de găsit loc de parcare, gălăgie, lume zbuciumată, oameni asupra cărora pandemia a lăsat urme, de vreme ce poartă măștile sub bărbie, pentru că mereu intră și ies din prăvălii.
Așa sunt oltenii, ies, intră, vorbesc mult, tare și abia așteaptă să se contrazică cu cineva, pe orice temă. Sunt unul dintre ei, deci știu…
Nu va fi sezon salvat
"Echipa lui Rotaru". Să-i spunem așa, pentru a nu risca gafe identitare, fiindcă dacă te bagi în disputa cu steme, lei, palmares și hotărâri judecătorești, riști să nu mai ieși niciodată de-acolo.
Așadar, Craiova joacă finala Cupei și abia așteaptă un nou trofeu. Însă cine se exprimă astfel, abordează o interpretare comodă și călduță.
De fapt, Craiova ratează un nou an competițional, un nou titlu, încercând să toarne deasupra puțin sirop dulceag, prelins, dacă va fi să fie, din buza potirului Cupei României.
E puțin, pentru că în toamnă, cu Bergodi, oltenii au stat mult timp pe primul loc.
E puțin și pentru că trec extrem de greu sechelele cu Lokomotiv Tbilisi, echipa aceea cu tricouri lălâi și șorturi gri, venite parcă din epoca lui Gogoberidze, gruzinul sovietizat, care în peroada stalinistă purta chiloții peste genunchi, ca să nu se vadă fenta.
Amintiri cu retrogradate în finală
Sunt fix două decenii din 2001, de când Rocarul, echipa aceea care în alte vremuri s-a numit Autobuzul București, ajungea până în finala Cupei, deși retrogradase matematic din prima ligă doar cu trei zile mai devreme. Exact ca și Astra acum.
Antrenor la Rocar era Țiți Dumitriu, patron era acel Gigi Florea care fabrica bere și salam, pentru ca apoi să devină șef de lojă masonică.
Pe teren, în tricourile Rocarului erau Didi Prodan, Călin Zanc (iartă-i, Doamne!, au plecat mult prea devreme), Romică Buia, redenumit Figo din Berceni, după ce fusese Figo din Banat cât jucase la Timișoara.
Dinamo a bătut atunci, în 2001, cu 4-2, după o finală frumoasă, dar totul avea aerul unei reprezentații de adio a învinșilor.
Ca mai mereu în România postrevoluționară, retrogradările sunt arareori urmate de reveniri grabnice, de regulă ele se lasă cu insolvențe, falimente, dezafilieri, desființări și așa mai departe.
Înainte de liniștea absolută
Astra, retrogradată aproape neverosimil într-al cincilea minut de prelungire al meciului cu Viitorul, urcă acum niște scări, dar habar n-are dacă ele duc spre podiumul de premiere sau spre eșafod. Mai degrabă a doua variantă e mai aproape de adevăr.
Ploieșteano-giurgiuvenii n-au suporteri, i-au pierdut pe Alibec și pe Budescu (probabil că aceasta e prima cauză a retrogradării lor), dar trebuie să se îmbrace frumos și să joace totuși această finală.
Cât chef ai să te pui la țol festiv și să zâmbești frumos când știi că mâine vei fi aruncat pe insula aceea pustie?
După care e foarte posibil ca pentru tine să nu mai urmeze nimic. Chiar dacă va lua trofeul, Astra va cânta "Il Silenzio" la trompetă, ca în filmul acela cu Nini Rosso, apoi se va urca în barcă și va pleca în depărtări, făcându-se tot mai mică în zare, până când nu se va mai vedea deloc.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
