Supermokh, înaintașul lui CR7

Copilul – să nu aibă mai mult de 10 ani – gesticulează și se agită. "Și-atunci, Supermokh, chiar la încălzire, a tras cu atâta putere, încât i-a rupt trei degete colegului său, portarul!". "Ai văzut tu asta?". "Nu, dar așa am auzit!". "Apoi a avut oferta aia de la Real Madrid. Dar n-a vrut să plece, pentru că iubea prea mult pe Selangor". "Ești sigur?". "Nu, dar așa a scris într-o carte!". "Și în filmul acela în care a jucat, a scăpat de polițiștii care-l prinseseră în intersecție!". "L-ai văzut?". "Nu, dar fratele meu mai mare s-a uitat la el și mi-a zis!".

Dato’ Mohd Mokhtar bin Dahari n-a fost o nălucă. Născut în 1953, în Kuala Lumpur, s-a apucat de fotbal pe la 11 ani. Cei de la "Victoria Institution" l-au ochit că e mingicar, l-au recomandat băieților de la F.A. Selangor. L-au băgat în "Burnley Cup". Văzând cum o mânuiește în regim de viteză, l-au întrebat dacă nu vrea să vină zi de zi, să semneze un contract cu ei. Asta se petrecea în 1972. Avea să rămână la trupă până în 1987! 375 de partide, cu 177 de goluri.

A început direct cu gol!

Normal, l-au chemat la echipa națională. 5 iunie 1972, ziua debutului, contra celor din Sri Lanka. S-a terminat 3-0, el închizând tabela. A doua reușită, cu Laos-ul, patru zile după. 10 goluri după primele nouă partide. Și tot așa... A ajutat Malaezia să câștige bronzul, la Jocurile Asiatice, în 1974.

I-a prins pe cei de la Arsenal, într-un meci amical, în 1975, și le-a perforat poarta de două ori. A fost prima dată când s-a auzit de un interes al trupelor de afară. Trei ani după, Bobby Robson dirija Naționala B a Angliei: a înșirat vreo patru jucători, a tras cu sete de la 40 de metri și l-a învins pe Joe Corrigan, băiatul care avea grijă de poarta celor de la Manchester City.

Zice-se că atunci s-a făcut vorbire despre Real Madrid. Dar n-a vrut să plece. "Dacă ți-e rușine să joci sub culorile astea, mai bine caută un alt steag!", obișnuia să spună.

Cei mici îl iubeau. Era un fel de zeu pentru ei. La fel și cei mari. Pleca de pe loc precum o rachetă, cu tot cu minge la picior. I-au zis "Supermokh". 50 de goluri la "națională" a adunat în 1976, contra Indiei, chiar la Kuala Lumpur. A sărit la 80, cu Burma, Myanmarul de azi. În ianuarie 1982 a jucat contra lui Maradona. "Cel mai important moment al carierei mele", după cum avea să declare peste ani. Boca a învins cu 2-1, Selangor nu s-a mișcat rău deloc, dar ceea ce a rămas a fost poza cu cei doi strângându-și mâna, la început de joc.

MND

S-a oprit cu golurile pe 15 septembrie 1981. Marcase, pentru selecționată, 89 de bucăți, în 142 de întâlniri. Accidentările nu-i prea dădeau pace. A mai tras de el, dar în ianuarie 1987 s-a retras de tot. Era căsătorit, voia să se dedice antrenoratului, avea trei copilași și zeci de premii adunate.

Gâtul îl chinuia, însă, și mai tare. A mers la spital. Neuron motor central, MND, o boală care macină mușchii. Medicii n-au avut curaj să iasă într-o conferință de presă, știau cât e de iubit, ce-ar fi însemnat șocul acesta pentru milioanele de fani. I-au spus doar lui și soției. Au plecat spre Londra. Trei ani, Mokhtar s-a luptat. A plecat pe 11 iulie 1991, la 37 de ani. O academie și mai multe terenuri îi poartă numele. Google l-a amintit în 2014, cu un "doodle".

Pe 1 septembrie 2021, Cristiano Ronaldo a ajuns la 111 goluri pentru Portugalia, recordul din toate timpurile la echipele naționale, depășindu-l pe iranianul Ali Daei, care avea 109. Pe locul al treilea se găsea un malaiez, cu 89 de reușite. Și, da, cel mic avea dreptate. Supermokh chiar existase!