Articol de Cătălin Oprişan - Publicat sambata, 18 septembrie 2021 10:31 / Actualizat sambata, 18 septembrie 2021 10:31
După o copilărie plină de greutăți, Miguel Angel Torren, căpitanul lui Argentinos Junios, și-a pierdut trei frați în altercații, în decurs de 10 ani. ”Numai familia m-a ajutat să nu-mi pierd capul!”
Au așteptat finalul meciului Argentinos Juniors - Estudiantes pentru a-i spune. Directorul sportiv, "Cholo", s-a apropiat de căpitanul gazdelor, Miguel Angel Torren, l-a scos din vestiar și i-a șoptit doar atât: "S-a dus!". Apoi, stingherit, s-a retras. Tipul hârșit în 289 de partide și-a pus mâinile peste ochi și s-a lăsat, ușor, pe vine, culisând pe perete. Și-a făcut cruce, s-a uitat spre tavan și a început să plângă. Coechipierii au făcut liniște.
De 12 zile, Luis, fratele său cu 10 ani mai mare, se lupta să rămână în viață. Pe 25 august, în cartierul El Triangulo din Rosario, doi bărbați înarmați îl împușcaseră. Ajunsese la "Urgență", la "Clemente Alvarez", intrase direct pe masa de operație. Din păcate...
Viața lui Torren fusese presărată cu multe astfel de momente, dar, de această dată, părea că Cerul chiar îl scăpase din brațe...
Familie cu șase copii. Mama i-a pierit pe când el avea două luni: un ventilator uitat pe hol, un cablu neizolat, electrocutare... Tatăl nu putea avea grijă de ei toți, așa că bunicii le-au devenit părinți. Într-o zi, Miguel Angel bătea mingea pe un tăpșan.
"Eram pe Venezuela, praf cât casa. Don Velazquez, un domn care avea o echipă de fotbal, m-a văzut cum o mânuiam. M-a luat sub aripa lui, mi-a dat ghete de fotbal, pentru că jucam desculț, a venit acasă și a vorbit cu bunicul, să mă transfere la Itati, la trupa lui. Am avut noroc, grație lui Dumnezeu am ajuns într-o familie minunată. Practic, m-au adoptat, m-am mutat la ei. La început, stăteam acolo doar în weekenduri, apoi nu mai plecam seara. Șase ani am stat acolo. M-au învățat lucruri folositoare în viață, m-au dat la școală"...
La 16 ani a pornit la drum în fotbalul mare, la Newell's Old Boys. N-a jelit pentru situația sa, a spus, mereu, că nu vrea să intre în despresie și că se bucură cu ceea ce are. A trecut la Cerro Porteno, cu care avea să câștige Apertura din 2010. Pe 24 aprilie 2010, Walter, alt frate, care, pe atunci, avea 32 de ani, mersese la o miuţă. Acolo, pe teren, pe "Qompi", se certase cu un adversar. Se lăsase cu pumni când, aşa, din senin, un prieten al preopinentului apăruse cu un pistol, călare pe o motoretă, ca-n filmele cu mafioți. Pac, pac, pac, trei gloanțe! Torren se găsea la Asuncion. L-au așteptat după meci, pentru a-i comunica tragedia: Walter murise în drum spre spital...
Coleg cu Di Maria ori Banega
N-a cedat. A mers la Club Atletico Belgrano, dar n-a apucat să joace: Pedro Troglio, antrenorul care-l iubise ca pe al său copil, în dorea la Argentinos Juniors. Copa Libertadores în 2011, Sudamericana în 2012. Coleg, la loturile mici, cu Di Maria, cu Banega. Apoi... ruptura ligamentelor încrucișate. Oamenii în alb i-au spus că are mari șanse de a nu mai juca niciodată. Și-a zis că așa ceva nu i se poate întâmpla, a tras tare și a revenit.
În februarie 2019 a adunat 200 de meciuri pentru "Los Bichos Colorados". Părea că lucrurile se mai liniștiseră. A primit banderola. L-au tras în poze, era unicul jucător din secolul XXI cu o astfel de performanță, locul 16 în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe prezențe, din toate timpurile.
Anul trecut, Gabriel Francisco, alt frate, de 36 de ani, se bagă într-o discuție mai aprinsă. E 21 mai când Miguel Angel Torren e anunțat că s-a stins. Pe scurt: altercație, situația nu se cunoaște cu exactitate, forțele de ordine intervin. Vecinii urlă că de vină sunt cei de la Comando Radioelectrico, agenți, autopsia arată că a avut parte de o moarte nonviolentă, nu se poate preciza cu exactitate ce și cum...
"Nouă, celor de aici, de pe Pământ, ne va fi dor de tine... Să ai grijă de noi, de acolo, de Sus!", a scris jucătorul. Mulți s-au întrebat cum de mai rezistă. "Familia a fost alături de mine. Fără ea, eram căzut în prăpastie. Cu soția mă știu de la 15 ani. E motorul familiei, ea m-a ținut de mână. Când mi-a fost mai greu, mi-am privit copilașii și am mers mai departe" au fost cuvintele sale.