Tu ai tăia coarda?

Nu erau prieteni. Tovarăși de aventură, da! Joe Simpson, 25 de ani, și Simon Yates, 22. Alpiniști. De vreo doi ani plănuiau să atace Siula Grande, vârful de 6.334 de metri din Anzii Peruvieni, direct pe fațeta estică, acolo pe unde nu reușise nimeni! Aveau să culce la pământ creasta din Huayhuash, apoi se pregăteau de coborâre. Simplu, nu?

Vremea începuse să se înrăutățească. Combustibilul pentru spirtieră se terminase, așa că au hotărât să se grăbească puțin. Simpson a alunecat, a căzut mult: și-a fracturat tibia, aproape de genunchi. Apucaseră să facă doar vreo 1.200 de metri. Din acel moment, salvarea lui Joe însemna Yates. Ambii știau ce au de făcut: primul rămâne acolo, în bivuac, al doilea ajunge în tabăra de bază, cere ajutor și se întoarce. Simplu, nu?

Dar tipul de 22 de ani nici n-a vrut să audă. Simpson avea să spună că niciodată nu va putea uita privirea acestuia când îi spusese doar atât: "Nu te las aici, la naiba, o scoatem noi la capăt!". Aveau două corzi, care, "adunate", dădeau 91 de metri. Yates a conceput un sistem. Deși greoi, funcționa. Așa au mai "furat" 911 metri. Dacă totul mergea ca la carte, aveau să reușească, chiar dacă Joe era mai mult mort decât viu. Simplu, nu?

Cădere de 30 de metri

N-a văzut pericolul. Viscol, zăpada îi șfichiuia fața. A alunecat, căzând 30 de metri într-o crevasă. N-a atins fundul, a rămas suspendat. Yates s-a înfipt și mai tare în omăt. Au stat, așa, o oră și jumătate. "Câți metri sunt până voi muri spulberat?". "Dacă nu mă zdrobesc, câte ore am până când îngheț?".

Simpson a luat decizia de a pune punct agoniei: va tăia coarda, va cădea, "su compañero", cum îl alinta, va scăpa. Simplu, nu? Dar unicul briceag se afla în rucsacul de pe umărul acestuia.

Sus, Yates nu mai rezista. Frânghia străpunsese pantalonul, "nacela" părea din ce în ce mai grea. A scos cuțitul. Se înserase binișor când lama a tăiat frânghia. Pentru că nu se vedea deloc, numai a presupus.

A doua zi de dimineață, Yates prinse a striga. Nimic! A urlat după partener, dar n-a primit niciun răspuns. A ieșit de acolo, a ajuns în tabăra de bază, s-a găsit cu Richard Hawking, cel de-al treilea membru al delegației, care nu urcase, și i-a povestit tot.

Au așteptat trei zile, au spus o rugăciune și se pregăteau de plecare. Nu, nu-i film! Pelicula s-a făcut ceva mai târziu, prin 2003. Simpson a supraviețuit. A ieșit de acolo, a rezistat 80 de ore, fără hrană, doar cu puțină apă topită din gheață, cu un picior rupt și cu dureri infinite... A ajuns cu 90 de minute înainte de a părăsi cei doi locul mergând spre civilizație. Aiura puțin.

Premiul "BAFTA" pentru tragedie

Acasă, urca direct pe masa de operație. Șase intervenții chirurgicale. "Nu vei mai putea sui, niciodată, pe munți! Să mulțumești Cerului dacă vei rămâne doar cu mici probleme la mers", a auzit de la doctori. În toamna lui 1987, cu pioletul în mână se lua la trântă cu "șasemiarii". E unul dintre cei șase eroi ai piesei celor de la "The Hours", "Ali in the Jungle", oameni care au reușit să învingă imposibilul. Prin 1991 a ajuns, din nou, printre halatele albe. Gleznă ruptă în Pachermo, Nepal, pe la 5.000 de metri.

Yates a devenit inamicul public numărul 1, în urma unui articol apărut în presă. Oamenii ajunseseră să arunce cu pietre în el, iar un restaurant îi închidea ușa în față.

N-au mai format, niciodată, o echipă. 10 ani nu s-au mai văzut. Apoi, în 2002, au revenit pentru documentar. "Cel mai bun din istoria cinematografiei britanice", așa cum îl descriu cel de la "The Guardian". Premiul "BAFTA". Simpson a acuzat stări de stres posttraumatic. Yates a spus ce a avut de spus, a filmat ce a avut de filmat, apoi, la întoarcerea pe pământ englezesc, a întrerupt orice legătură cu echipa de producție. Simplu, nu? 

* Sursa: "Touching the Void"