)
Articol de Cătălin Striblea - Publicat miercuri, 21 aprilie 2021 10:35 / Actualizat miercuri, 21 aprilie 2021 10:36
Revoluția celor mai bogate instituții din fotbal nu a ținut mult. Când oamenii au ieșit în stradă, când guvernele au protestat și când marii fotbaliști au tăcut, cele 12 cluburi au știut că este timpul să-și revină. Este posibil ca la ora la care citiți aceste rânduri, Super Liga să nu mai existe. Chelsea, City, Atletico sau Barcelona au făcut pași înapoi. S-au regrupat.
Căci toți știu c-a fost doar o încercare, o negociere, un test. Nu e acum momentul. El mai are de așteptat. Dar ne-au plantat o sămânță care are să crească. Ca să obțină mai devreme sau mai târziu ceea ce-și doresc enorm: stabilitate financiară și câștiguri fără măsură, în ciuda performanței sportive. Fie că e vorba de acționari, administratori, agenți sau jucători, toți vor același lucru: să câștige mai mult. Perpetuu și mai mult.
Iar propunerea lor are noimă până la un punct. Într-o lume globală, cu toții tânjim să avem branduri pe noi și la noi. Mintea noastră este setată să aibă ultimul model de telefon, cel mai nou televizor, acea marcă de mașină și chiar să mănânce un anumit lucru care a devenit egalul calității, dar și al statutului social. Asta ne propune și fotbalul modern. Consumați un produs standard în fiecare miercuri! Unul în care să aveți încredere.
O să știți foarte clar că acesta este egal cu sine și că nu poate da greș. Vom avea mereu calitatea unui Real vs City sau al unui meci Barca vs Juventus. Acesta va fi standardul. Cel mai bun din lume. Și nu o să mai greșim cu un pricăjit de Real vs Molde sau un rătăcitor Slavia vs Chelsea. Cine stă se uite la meciul de pe Digi 4 când toate vor avea calitatea celui de pe Digi 1?
Și de ce să ne mai bucurăm doar de fanii de la noi, când ei pot veni de oriunde? Până la urmă ce diferență este între un club care oferă fotbal-bucurie și un gigant tehnologic care oferă telefoane în veselie?
Răspunsul l-a dat unul dintre fanii lui Chelsea: „Noi vrem să jucăm în nopțile reci la Stoke”. Și nici că era mai potrivit. Dragostea pentru echipa favorită nu se naște neapărat în competiția cu cei mai mari. Și nu stă în calitatea cea mai bună sau în estetica sportivă ridicată la rang de artă.
De multe ori, dragostea asta se naște pe terenurile cu noroi dintr-un oraș mai mic, din cursele și îmbrâncelile sălbatice ale unui meci de divizia treia în care joacă ai tăi și cel mai des din rivalitatea, glumele și polițele pe care ți le plătești cu vecinii de cartier sau de oraș. Toată dragostea noastră este clădită pe capacitatea de a spune celui de alături că ești mai bun. Mai ales celui de alături.
Și, desigur, pe visul că o să vezi odată și măcar o dată în curtea ta pe unul dintre cei mari. Și că o să-l bați. Și, cât mai ești copil, poate chiar să visezi că urmează să fii tu acolo pe teren când se va întâmpla asta. Fotbalul este cea mai mare democrație a lumii. Și una care funcționează din când în când. Ea le dă dreptul săracilor să se bată la propriu cu cei mari și să dea cu ei de pământ. Cu demnitate, onoare și-n uralele mulțimii. Nu mai este ea o democrație dreaptă demult, dar dreptul de a demonstra că și tu ești bun încă îl ai. De la Leeds la Clinceni.
Iar câtă vreme o să mai visăm, o să ne cerem dreptul la fotbalul mare.
Dar asta este acum. Ideea Super Ligii este aici ca să rămână. Ea va crește, va căpăta diverse forme și la un moment dat va umple globul. O va îmbrățișa chiar UEFA de teamă să nu-și piardă rostul. O vor forța, ne vor explica și poate chiar vor reuși. Dar indiferent de forma sa, cu siguranță, cu toții vor mai vrea să-i bată pe băieții de la scara de alături.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
