Cât de moral e golul lui Mbappe

Pasa „printre” a plecat direct spre atacantul lui PSG. Simțind omul nemarcat din spatele său, Eric Garcia a încercat disperat să oprească mingea printr-o alunecare.

Spaniolul a atins balonul cu vârful ghetei, însă nu a reușit să-i schimbe traiectoria decât cu un centimetru, maximum doi. Deloc încurcat, Mbappe a preluat singur, l-a fentat pe portar și a marcat golul decisiv al unui meci care a adus Franței un trofeu, fie el și Liga Națiunilor. 

În fața televizoarelor, publicul a avut acces la o singură reluare din lateral pe care a putut vedea doar evidenta poziție a lui Mbappe în spatele liniei fundașilor spanioli. Senzația iminentă că VAR va anula golul pentru ofsaid s-a spulberat însă după o verificare rapidă în urma căreia arbitrul englez Anthony Taylor a indicat centrul terenului. 

Pe grafica VAR nu a fost trasată nicio linie imaginară, regizorii de transmisie nu au făcut niciun efort să explice prin imagini cum s-a ajuns la o decizie la prima vedere neregulamentară. 

Naționala Spaniei și telespectatorii finalei Ligii Națiunilor, printre care zeci de analiști cunoscuți din fotbalul mondial, tocmai fuseseră victimele unei interpretări a regulii ofsaidului, neexplicată clar publicului nici acum, la mai bine de cinci ani de la implementarea ei. 

În finalul lui 2015, organismul mondial care face Legile Jocului de fotbal, International Football Association Board (IFAB), a anunțat că modifică punctul 11 din regulament. Punctul 11 înseamnă capitolul „Ofsaid”. După mai bine de un secol în care regula ofsaidului a suferit numeroase transformări, influențând direct sisteme și filosofii de joc, IFAB a decis să încurajeze și mai mult jocul ofensiv și să introducă în Legile Jocului următorul paragraf: 

Un jucător aflat într-o poziție de ofsaid care primește mingea de la un adversar care joacă mingea în mod intenționat, inclusiv printr-un henț intenționat, nu se consideră că și-a creat un avantaj, exceptând situația în care adversarul încearcă să respingă mingea (n.r. - în engleză, termenul este „save”). 

Respingerea” (n.r. - în engleză „save”) este atunci când un jucător oprește sau încearcă să oprească o minge care se duce în poartă sau foarte aproape de poartă, cu orice parte a corpului mai puțin brațele, cu excepția portarului în suprafața de pedeapsă”. 

Până atunci, timp de zeci de ani, pasa venită de la adversar - o greșeală în sine, dar produsă de intenția clară de a pasa cuiva - era singura modalitate prin care un fotbalist aflat în ofsaid, dincolo de linia ultimului fundaș, putea să scape nesancționat și să înscrie un gol regulamentar cu ajutorul direct al celeilalte echipe. 

Brusc, însă, interpretarea IFAB s-a nuanțat. 

Și așa au început să apară fazele-mutant, în care fundașii au devenit niște miei scoși la tăiat drept ofrandă pentru fotbalul spectacol. Orice încercare a unui fundaș de a respinge mingea, nicidecum de a pasa, a devenit o potențială capcană care poate valida un gol înscris de un atacant născut și crescut o viață în ofsaid. 

Luftul care te bagă în joc

Acum trei ani, într-un meci cu mare miză din Premier League, fundașul central al lui Liverpool, Dejan Lovren, a încercat să împiedice o pasă „printre” trimisă către Harry Kane. Atacantul lui Tottenham îi sufla în ceafă, dar se afla într-o poziție clară de ofsaid. Croatul s-a precipitat și a luftat, mingea l-a șters pe jambier cu intensitatea zborului unei gâze și a ajuns la Kane, singur cu portarul. Datorită sau poate din cauza atingerii microscopice a apărătorii lui Lovren, arbitrii au interpretat regulamentară poziția lui Kane, iar faza a dus la un penalty. 

Cum e posibil ca o astfel de atingere minusculă din partea fundașului să poată fi considerată permisul spre un gol valabil înscris de un atacant aflat în mod normal în ofsaid? Și, în condițiile în care atacantul aflat în ofsaid e activ în fază, influențând evident judecata adversarului, cum poate un fundaș să știe exact când să încerce să agațe o minge și când să o lase pentru a activa ofsaidul? Și de unde știe el unde începe și unde se termină zona acoperită de excepția numită „respingere” (n.r. - save)? 

Practic, interpretarea introdusă de IFAB le cere fundașilor să fie o încrucișare pe două picioare între un procesor de ultimă generație și sistemul Video Assistant Referee și să judece într-o fracțiune de secundă o fază pe care, ulterior, brigada de pe teren și cea din camera VAR o analizează la microscop zeci de secunde. 

Orice eroare de timing le poate fi fatală, orice semiluft sau alunecare ratată se transformă practic în pasă de gol. „Este treaba lor. Ei vor să joace mingea”, a spus aseară Ion Crăciunescu la Digi, impasibil la soarta nefericită a fundașilor.

În timp ce apărătorii au creierul înfierbântat de atâtea variabile, atacanții scapă cu un avantaj evident și nemeritat, înscriind goluri din poziții teoretic neregulamentare. 

„Mi se pare o regulă absurdă. Nu mi se pare în spiritul jocului. Dacă în poziția inițială atacantul se află în ofsaid, orice se întâmplă ulterior duce la un avantaj care pornește de la o bază negativă”, spune Ionuț Badea, fostul mijlocaș cu peste 100 de meciuri în Liga 1 și antrenor cu aproape 15 ani de experiență. 

În lipsa unei strategii de comunicare, golul decisiv de aseară a însemnat o excelentă demonstrație - involuntară, la fel ca intenția lui Eric Garcia de a-i da mingea lui Mbappe - de care IFAB a avut parte pentru a populariza schimbarea regulii ofsaidului. Un demo mai bun ar fi fost doar dacă faza se petrecea în ultimele minute ale unei finale de Campionat Mondial. 

Totuși, după Franța - Spania 2-1, apare întrebarea dacă nu cumva încurajarea jocului ofensiv dorită de IFAB a trecut deja de limita invizibilă dintre fair-play și lipsa lui?