Cea mai penibilă zi din cariera lui Torje

30 octombrie 2007. Jorge Gomez, unul dintre scouterii cheie de la Benfica, trimite un raport intern cu jucători români observați pe viu, la București. Printre ei, Gabriel Andrei Torje, numit „Torge” în raportul pe care reporterii Gazetei l-au descoperit printre milioanele de documente din baza de date Football Leaks (documente obținute de Der Spiegel și puse la dispoziția partenerilor din European Investigative Collaboration, printre care și un reporter al Gazetei):

„A intrat rapid în joc (n.r. - Torje intrase în locul lui Aliuță în minutul 37 din Dinamo - Poli Timișoara 1-1) datorită calităților sale de „luptător” și a vitezei de acțiune. Imediat, a devenit unul dintre jucătorii importanți ai echipei sale, s-a luptat, a câștigat și a pierdut dueluri, sărind la cap deși are 1,67m, și chiar a tras de la jumătatea terenului.

Îți face plăcere să vezi acest puști jucând, să vezi cum își infectează colegii cu bucuria și cu spiritul lui de echipă. Sunt convins că nu există mulți jucători în lume care la 17 ani pot avea o asemenea performanță. În ciuda observațiilor de mai sus, nu-l recomand ca o prioritate la transferuri, dar recomand urmărirea lui. Totuși, deloc surprinzător, e posibil ca un alt club să-l transfere”. 

 15 ani mai târziu. 

30 ianuarie 2022. Titular în Dinamo - FCSB 0-3, Torje putea opri contraatacul din care oaspeții au deschis scorul în minutul 2, dar a încetat să-l mai urmărească pe Olaru după doar 15 metri. „Acolo puneai un topor, făceai un fault și opreai faza”, spune fostul internațional Cristi Dulca. 

Scăpat de Torje, mijlocașul FCSB a legat cele două faze ale contraatacului și l-a lansat pe Dumiter spre poartă. În câteva secunde, Octavian Popescu înscria senzațional.

 În minutul 34, Torje s-a trezit cu mingea la 7 metri de poarta lui Vlad, singur, însă a luftat îngrozitor. Faza a continuat rapid, iar peste doar 30 de secunde Răuță a fost nevoit să-l oprească prin fault pe Octavian Popescu, primind al doilea galben. În loc de 1-1, Dinamo s-a trezit cu căpitanul eliminat.

 Apoi, au urmat cele două momente cu adevărat jenante.

În minutul 38, Torje a scăpat în banda dreaptă, Radunovici îl marca larg, la doi metri distanță, însă fostul vitezist s-a împiedicat în minge, apoi într-un smoc de iarbă, și a căzut, venind aproape în cap. Tachinat, probabil, de cineva de la marginea gazonului, Torje a schițat un zâmbet amar, apoi s-a ridicat cu greu. 

Faza s-a repetat în minutul 60. Aflat în posesie, Torje a încercat să schimbe direcția și să-l deruteze pe Radunovici. În momentul în care a frânat, corpul nu l-a mai ascultat, iar forța centrifugă l-a aruncat la pământ ca pe un sac de cartofi. Din nou, dinamovistul s-a ridicat cu greu. 

Dincolo de ridicolul situațiilor, cele două momente reprezintă pentru orice jucător de fotbal un semnal clar că, undeva, ceva nu e ordine. Cum lipsa de talent iese din discuție, cauzele trebuie găsite în altă parte. CT-ul profesional în sine e important pentru a afla de ce un fotbalist român care, la 17 ani, își infecta colegii cu bucuria jocului și cu spiritul lui de echipă a ajuns un singuratic blazat și supraponderal, 15 ani mai târziu. 

O eventuală cauză ar putea fi infectarea cu Covid. Vaccinat în toamna trecută, Torje a luat virusul la începutul anului și a ratat o săptămână de pregătire. În comparație, Octavian Popescu era și el testat pozitiv la mijlocul lui octombrie 2021, iar la primul meci de după revenire înscria contra lui FC Argeș. 

Un alt indiciu stă ascuns în reacția lui Torje de la flash-interviurile de după înfrângere. Întrebat de o reporteră dacă e dureros să pierzi cu 6-0 și 3-0 în fața FCSB în același sezon, Torje și-a ascuțit privirea și a răspuns înțepat: „Din 2008 până în 2011, prima mea perioadă la Dinamo, n-am pierdut niciun derby și niciodată nu m-ați întrebat cât de dureros e pentru FCSB și când ne mai oprim din câștigat. Sunt întrebări puțin răutăcioase”.

În întrebarea ziaristei nu era nimic răutăcios și nu ar fi fost nici dacă l-ar fi întrebat pe Torje de ce a căzut de două ori pe gazon atunci când încerca să dribleze, fără să fie atacat de nimeni. Dar fostul „mic Hagi” a simțit nevoia să riposteze. Îndrăzneala - sau poate impertinența - cu care a făcut-o e una dintre cauzele declinului carierei sale.

Caruselul împrumuturilor

Născut în Timișoara cu o lună înainte de evenimentele din 1989, Gabriel Torje a avut o copilărie încercată. Fără posibilități materiale, familia sa a fost pe punctul de a fi evacuată din locuința primită de la primărie, dar Cristi Opria - un om de afaceri din oraș care avea să-i devină impresar și să-i cumpere jucătorului și prima mașină, un Audi - le-a pus la dispoziție un apartament. 

În drumul său spre antrenament, micul Torje se ruga uneori de un alt om de afaceri care-și construia un hotel să-l lase să care câteva roabe de moloz pentru a face rost de bani de buzunar.

Cu o inteligență mult peste media fotbalistului român obișnuit, Torje și-a concentrat toată energia spre fotbal, lăsând educația în planul secund. Iar eforturile lui - remarcate la 17 ani și de scouterii lui Benfica - l-au răsplătit inițial.

Jocurile bune de la Poli l-au adus în iarna lui 2008 la Dinamo, transferat pentru două milioane de euro. Ajuns la un club în declin, într-un oraș plin de tentații, progresul fantastic al lui Torje a continuat, chiar dacă nu în ritmul de până atunci. 

În noiembrie 2008, imaginile cu el, Pulhac, Ropotan și Goian bând vin roșu - „Torje nu apare în primele cadre pentru că se dusese să fumeze”, avea să susțină Pulhac peste ani - și cântând „Steaua e numai una” au zdruncinat serios atmosfera din club și reputația fotbaliștilor implicați.

Torje a rămas trei ani în Ștefan cel Mare, de unde a plecat în lacrimi după o finală de Cupa României pierdută cu 2-1 în fața Stelei, în care a jucat senzațional. E partida după care Cosmin Olăroiu, antrenorul rivalei, spunea că nu a mai văzut un fotbalist român cu o asemenea creștere.

În acea vară, când Torje avea 21 de ani, Udinese plătea pentru el cinci milioane de euro și îi acorda numărul de inventar 32834. În actele contabile din 2015 ale clubului italian, găsite în baza de date Football Leaks, apar doar 4,2 milioane de euro. 

Torje ajungea în Serie A și începea să câștige bani serioși, chiar dacă salariul său a fost unul relativ mic pentru nivelul campionatului. În acte, salariul său brut era de 628.300 de euro, echivalentul a 345.000 de euro net, fără nicio creștere prevăzută până la finalul contractului, în iunie 2017.

600.000 de euroera salariul net al lui Cyril Thereau, colegul lui Torje de la Udinese, în sezonul 2015-2016. Cel mai mare salariu din lot îl avea Antonio Di Natale, 1,2 milioane de euro net pe sezon

Torje a jucat 21 de meciuri în primul sezon, Udinese a terminat pe locul 3, dar clubul nu a avut încredere totală în el și a început să-l împrumute. Mai întâi la Granada, club-soră deținut de familia Pozzo în Spania. Acolo, Torje și-a păstrat salariul și a mai încasat și trei bonusuri de performanță a câte 30.000 de euro, în total 90.000 de euro.

În 2013, revenea în Spania, la Espanol, care-i suplimenta salariul din Italia cu 239.000 de euro brut, aproximativ 150.000 net. La prezentare, cerebralul Torje impresiona cu o declarație directă: „Procesul de adaptare este o scuză pentru mulţi fotbalişti. Dacă eşti un bun jucător trebuie să te adaptezi rapid şi să demonstrezi asta tuturor fanilor”.

Deși era un jucător bun, Torje nu s-a adaptat și a jucat puțin. Banii, însă, au continuat să vină.

După împrumutul la Espanol, românul a fost pus de Udinese pe lista de transferuri deși mai avea trei ani de contract. Într-un email intern din mai 2014, Gino Pozzo - fiul patronului lui Udinese și actualul director de la Watford - scria:

Torje. 1989. Jucător de vânzare, preț aproximativ 4 milioane de euro. Fiind tânăr, putem să ne gândim și să-l împrumutam
- Gino Pozzo

Udinese își asuma o pierdere față de prețul de achiziție, însă nu a reușit să-l vândă, astfel că Torje a continuat caruselul împrumuturilor. Mai întâi la Konyaspor - unde a fost coleg și a avut o situație personală neplăcută cu Ciprian Marica. Împrumutat cu drept de cumpărare de 5 milioane de euro, Torje părea că și-a găsit locul, după ce a marcat două goluri în primele două meciuri.

Konyaspor nu l-a cumpărat, însă, iar în sezonul următor Torje s-a întors în Turcia, dar la Osmanlispor. Din acte reiese că Udinese a obținut 50.000 de euro pentru împrumut, cu posibilitatea de a primi alte 3 milioane de euro în cazul unui transfer definitiv. Doar că nici Osmanlispor nu l-a cumpărat.

În 2016, Torje a fost vândut de Udinese în Cecenia, la Terek Groznâi, pentru 900.000 de euro, cu 100.000 de euro mai puțin decât prețul anunțat de media și de Transfermarkt. Ajuns la un nivel salarial de aproape 600.000 de euro pe sezon, Torje și-a continuat pelerinajele: împrumut la Karabuk, împrumut la Dinamo, apoi un an și jumătate la Sivasspor, unul la Larissa, câteva luni la Bandirmaspor.

Practic, anii de vârf ai carierei au fost petrecuți la echipe obscure, mult sub nivelul talentului cu care a fost înzestrat. E cumva drumul clasic al fotbalistului român plecat în Occident: născut mare speranță, stins pe parcurs din cauza atitudinii.

Dificilul Torje

Apropiații spun că Torje, un tip cu o minte ascuțită, dar și cu o aroganță peste medie, are un mare defect profesional. În momentul în care ajunge la un club, trage tare la început, joacă bine și impresionează, apoi se relaxează. În Turcia - spun ei - românul ajunsese deseori să comenteze deciziile antrenorului și să-și ironizeze colegii.

Același lucru s-a întâmplat și la naționala României. De data asta, nu au povestit apropiații, ci chiar Torje. Nemulțumit de faptul că selecționerul Christoph Daum i-a pus pe tricolori să tragă autocarul - un exercițiu folosit de cluburile din Germania pentru a întări spiritul de echipă - , mijlocașul a refuzat, a început să comenteze și să facă bășcălie de colegii care au respectat dorința antrenorului:

Eu am jucat în 4 campionate din Europa și niciodată nu mi s-a mai întâmplat. Îi ziceam că astea se fac la grădință, că nu suntem copii de 5 ani. Daum m-a dat la o parte pentru că nu-i plac jucătorii cu personalitate, cei care au mereu un cuvânt de spus, nu mă refer la personalitate sportivă, mă refer la cei care mai vorbesc cât de cât. Adică, dacă-ți mai place să faci o glumă, să mai vorbești la un antrenament, nu e bine
- Gabriel Torje

În această declarație, e încapsulat spiritul lui Torje. Pentru el, fotbalul nu e o meserie pe care o faci concentrat sută la sută, ci un pretext de a mai face o glumă, de a vorbi cu colegii la un antrenament, de a-i arăta antrenorului că ai tupeu, nu personalitate sportivă.

Și mai e ceva, spun apropiații. Faima l-a adus pe Torje în situația de a fi căutat de diferite personaje din lumea interlopă - dornice să se afișeze cu fotbaliști cunoscuți - , iar jucătorul nu doar că a acceptat asocierea de imagine, ba chiar a încurajat-o. Pentru el, suitul pe canapele în cluburi și petrecerile făcute la Barcelona reprezintă adevăratul barometru al valorii profesionale.

Întors la Dinamo în septembrie 2021, Torje a fost privit ca un salvator. Din nou, a jucat bine o perioadă, apoi și-a reluat vechile obiceiuri. Duminică, însă, cariera lui a ajuns probabil în cel mai jos punct, după lufturile și autopiedicile din derby. Înainte de Euro 2016, Torje spunea că nu se va retrage atâta timp cât va putea să alerge și să se dedice fotbalului. Aparent, momentul se apropie.

Dacă s-ar retrage astăzi, Torje și-a realizat un vis: a făcut bani. „Am avut norocul să ajung să joc în străinătate, să fac bani, să pun bani deoparte și să-mi iau mașina visată”, declara recent.

Din păcate, visul de a ajunge un fotbalist mare va rămâne o himeră.