Hagi de pe Pacienții și Hagi de pe Sapienții

Aseară, Digi Sport a făcut o emisiune de două ore despre un articol din Gazetă pe care, într-un final, moderatorul și invitații l-au considerat „prost scris”. În mod amuzant, o televiziune de sport - care își permite să plătească sute de milioane de euro pentru conținut-premium - și-a setat desfășurătorul unei emisiuni-premium doar pe revista unui articol din presă, ajungând să-l desființeze pentru a-i face pe plac lui Gică Hagi. 

Și acum contextul. 

Miercuri, Gazeta a făcut un exercițiu de imaginație: cum ar arăta candidații la postul de selecționer dacă s-ar lua în calcul niște criterii valorice legate de cariera lor de jucători și antrenori. Sistemul de punctare a fost explicat, iar calculele l-au scos pe Mircea Lucescu drept candidatul ideal. Topul cinci era întregit de Cosmin Olăroiu, Ladislau Boloni, Dan Petrescu și Răzvan Lucescu, antrenori cu performanțe internaționale considerabile. 

Aici intră în scenă Hagi, omul care a scos România în stradă ca jucător în 1994, dar care ca antrenor ocupa locul 8 în clasamentul realizat pe baza criteriilor Gazetei. În timpul după-amiezei, Hagi a dat peste cap desfășurătorul emisiunii Digi Sport Special, anunțând că va intra în direct. Furtuna de orgoliu se acumula la Ovidiu, iar Digi i-a oferit paratrăznetul în care să se descarce. 

A ieșit o scenă demnă de Caragiale în care Hagi a demonstrat rapid că nu a citit, nu a înțeles sau nu a vrut să înțeleagă deloc modul simplu în care au fost calculate punctele. 

Apogeul a fost atins atunci când invitatul telefonic a invocat iritat un tabel cu procente: cât la sută din totalul punctelor candidaților proveneau din cariera de fotbalist. Mutu avea un procentaj de 71,5 la sută, ceea ce însemna practic că a adunat extrem de puține puncte din meseria de antrenor, în timp ce Hagi avea 35 la sută, adică meseria de antrenor avea o pondere mult mai mare în calculul punctelor sale. 

Patronul-antrenor de la Farul a înțeles, însă, că jucătorul Mutu a avut de două ori mai multe puncte decât jucătorul Hagi. Un fel de strada Sapienții contra strada Pacienții, cu Ionel Dănciulescu, Ilie Dumitrescu, Vali Moraru și Decebal Rădulescu în roluri de îndrumători binevoitori pentru interlocutorul confuz din telefon.

•  Îndrumător #1: „Gică, așa e, e prost scris!”
• Hagi: „Eu merit 100 de puncte!”
•  Îndrumător #2: „Da, Gică, e o mizerie”

Încurajat, Hagi a început să strige și să certe indirect pe toată lumea fără să spună exact ce vrea. Un autoelogiu răstit menit să ne arate că el e de fapt omul potrivit pentru funcția de selecționer. Dacă, însă, cineva din studio ar fi preluat din mers ideea și ar fi spus clar că el e candidatul ideal, ar fi urmat o recuzare teatrală, o formă de alint menită să mimeze realismul: „Nu, domnilor, eu am treaba mea, eu construiesc”. 

Sceneta de aseară nu e o premieră. Regulat, legendarul fotbalist Hagi ne ceartă pentru vina de a nu fi recunoscători în fața muncii antrenorului Hagi, iar ascultătorii lui bagă capul în pământ, rușinați să spună chiar tot ce cred. Cu tot respectul pentru munca lui Hagi de la Ovidiu, există și multe lucruri nespuse. 

Ovidiu Ioanițoaia are o vorbă pe care o repetă frecvent în redacție. „Cu Hagi, Nadia și Năstase nu câștigi niciodată un război ca ziarist”. Corect! Marea problemă în România e că riști să pari sinucigaș și dacă vii cu vreun argument solid împotriva vreunei legende. Imediat, valul popular te spală violent ca un tsunami. 

Ratarea unui baraj cu o generație incredibilă 

Hagi se consideră nedreptățit în întocmirea punctajului din articolul GSP. Nimeni nu-i spune, însă, că punctajul său ar fi putut fi și mai mic dacă un alt criteriu ar fi fost calificările sau necalificările la turneele finale. Pentru cei care nu-și aduc aminte, iată primul 11 al României care n-a reușit să se califice la Mondialul din 2002 într-un baraj cu Slovenia:

 Lobonț - Contra, Gică Popescu, Miu, Chivu - Ghioane, Sabău, Dorinel Munteanu - Adrian Ilie, Marius Niculae, Mutu 

Antrenor era Gică Hagi. De atunci au trecut 20 de ani, iar antrenorul Hagi a căpătat indiscutabil experiență. A antrenat Bursaspor și Galatasaray, a trecut pe la Poli Timișoara și FCSB, a promovat cu Viitorul în prima ligă (chiar dacă unele meciuri au fost dubioase), a salvat Viitorul de la retrogradare (chiar dacă unele meciuri au fost urât mirositoare) și a câștigat titlul în Liga 1 (chiar dacă unii adversari din play-off au fost binevoitori). 

Fără umbră de ironie, munca lui imensă de la Viitorul este remarcabilă, dar din păcate nu a mișcat lucruri în zona care contează cu adevărat. La lansarea academiei, Hagi a declarat că obiectivul este producerea de jucători „ca la Barcelona și Ajax”. La 12 ani de atunci, proiectul este consolidat valoric pe plan intern, dar comparația cu fotbalul occidental pare în continuare o glumă. 

Fără performanțe europene la nivel de echipă, Viitorul a produs jucători pe bandă rulantă, iar aceștia au devenit rapid majoritari în naționalele de tineret și, mai nou, în cea de seniori. Ce nu are curajul nimeni să spună este că acești fotbaliști - indiscutabil dotați tehnic - pleacă de la Ovidiu cu un fizic deficitar, subțiri ca niște fire de ceapă și incapabili să facă față vreunui duel fizic susținut, o particularitate pe care se bazează tot mai tare fotbalul modern. 

Hagi continuă să producă o specie de jucător plăcută ochiului, dar aflată tot mai departe de cerințele occidentului. Tocmai de aceea nu este o surpriză faptul că fotbaliștii plecați de la Academia Hagi au mari dificultăți de adaptare în străinătate, chiar dacă teoretic pregătirea lor s-a făcut după alte metode decât cele arhaice folosite încă intensiv în România. 

Ca argument suprem, Hagi a urlat aseară că el cunoaște toți jucătorii din România, începând cu puștii de 10 ani. Dănciulescu îi ținea isonul în fundal cu „așa e, Gică, îi cunoști pe toți!”. Admirabil în înmagazinarea de nume, Hagi nu se gândește totuși să devină selecționer la U15, U17, U19 sau U21, unde aceste cunoștințe ar fi benefice. 

Un selecționer de seniori nu trebuie să știe un copil de 10 ani de la Lupac, ci trebuie să producă rezultate cu tot ce are mai bun țara respectivă. Și, cu tot respectul, rezultatele antrenorului Hagi în meciurile europene sunt până acum neglijabile deși adversarii au fost echipe din liniile a treia și a patra din fotbalul puternic.

 Și încă ceva. 

Calitatea de patron-antrenor la Farul e incompatibilă cu funcția de selecționer și ar fi la fel chiar dacă ar trece clubul pe numele unui prieten. Hagi știe asta și de aceea nici nu se propune direct pentru postul de selecționer. Cu un orgoliu gigantic, el așteaptă să fie ridicat în slăvi de public pentru a refuza apoi ferm. 

Iar publicul nostalgic după jucătorul Hagi va rămâne mereu cu senzația că România nu progresează pentru că antrenorul Hagi nu vine să ia naționala.

 PS - Poate cineva îi anunță pe dinozaurii tineri și sforăitori de la FRF că naționala nu s-a calificat și că ar fi cazul ca președintele Răzvan Burleanu să explice public cauzele acestui nou eșec. Nu de alta, dar scârba față de metodele lui Mircea Sandu riscă să capete accente nostalgice dacă e pusă față în față cu durerea în dos pe care noua generație de la FRF o afișează față de tot ce se întâmplă în fotbalul românesc.