)
Articol de Cristian Geambașu - Publicat luni, 22 ianuarie 2024 16:28 / Actualizat luni, 22 ianuarie 2024 17:47
Atunci când fiorul poetic începe să aibă un preț. Fiul lui Adrian Păunescu pretinde în justiție daune materiale pentru comercializarea versurilor imnului Rapidului. Și are șanse să câștige
Poezie, poezie, dar imnul e pe bani. De fapt, nu imnul, care a intrat în cultura populară de mai bine de 4 decenii, ci produsele care folosesc versurile acestuia.
Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, a dat în judecată Rapidul pentru utilizarea în scopuri comerciale a unei "poezii de dragoste necondiționată pentru o echipă și o idee" și s-a transformat pe loc în altă bombă cu ceas care trebuie dezamorsată de conducerea formației din Giulești.
Lasă-ne un comentariu după ce citești acest articol.
Fii parte din comunitatea noastră ca să poți posta comentarii și să accesezi multe alte beneficii.
Intră în cont ca să poți comenta Continuă fără contAltă bombă după numeroasele litigii cu foștii jucători care au câștigat procesele cu clubul.
Cursa după profit
Andrei Păunescu pretinde în instanță plata unor daune totale de 4,15 milioane de euro de la mai multe entități, printre care FC Rapid (1.000.000) și CS Rapid (500.000) și la prima vedere pare un procesoman care vrea să stoarcă bani de la un club pentru care cunoscutul și foarte popularul poet nutrea sentimente pur dezinteresate.
Andrei Păunescu nu este nici primul, nici ultimul moștenitor al unei opere care dorește să valorifice material patrimoniul spiritual al tatălui. Dacă am trăi într-o lume guvernată de principii morale, gestul lui Andrei ar fi discutabil.
Cum însă toată lumea aleargă după câștig, de la corporații până la inocenții noștri influenceri, vloggeri, bloggeri și bucătari online, demersul lui este cât se poate de normal.
Nu a scris această poezie (n.r., Adrian Păunescu) pentru a fi etichetă pentru băuturi alcoolice sau pentru a fi obiect de promovare a unor materiale care se vând. Asta e problema. Imnul poate fi cântat de oricine, cum se întâmplă de zeci de ani, dar când vinzi ceva deja intri în altă categorie.
- Andrei Păunescu
Poezia mobilei, proza reclamei
Cât se poate de clar. Timbre, brățări, eșarfe, ceasuri, sticle de vin, toate inscripționate cu versuri din imn. "Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid", grăiește imnul. Uite că ni se deschid și baierile pungii, iar cardul citit de POS cere PIN-ul.
Are dreptate fiul lui Adrian Păunescu, trebuia Rapid, Vinicola Averești, Imprimeria Română, Mobexpert sau Superbet să plătească pentru utilizarea conținutului creat de poet? Avocații susțin că da, bazându-se pe legea dreptului intelectual. Nu folosești coloana sonoră a unei piese a lui Taylor Swift la o reclamă la lenjerie intimă fără să plătești.
Nu-i exclus să te coste clipul promoțional cât toată fabrica. Așa stând lucrurile, nu ar fi de mirare ca și moștenitorii lui Victor Socaciu, în calitate de compozitor, să aibă asemenea pretenții. O fi fredonând lumea cu mic, cu mare melodia, dar nu a fost pusă pe note de toată România.
Plaiul Mioriței și al mocăciunii
E momentul să ne învățăm că ce-i al meu ar fi și al tău. Ori că totul e moca. Iau nu la întâmplare un domeniu familiar. Canale TV, presă online. Semn că ne plasăm insistent la margine de lume civilizată, accesul la conținutul site-urilor care chiar produc informație și opinie jurnalistică este gratuit.
Apare o întrebare. Cum să nu aibă preț munca unor oameni care uneori își riscă sănătatea din cauza surmenajului și a stresului? Ce frumos este să nu dai nicio firfirică, dar să ștergi pe jos cu autorii conținutului, pentru ca la final să te mai și plângi că ești cenzurat!
Efect de reglementare?
Nepopulară, bănuiesc, printre suporterii Rapidului, acțiunea în justiție a lui Andrei Păunescu ar putea avea efect de reglementare în cazul reușitei. Că nu vor fi 4 milioane, ci doar câteva sute de mii sau 1 euro, vom vedea.
Important este să ne obișnuim că nu este totul gratis. Nu era nici în lumea de demult în care a fost compus imnul, deși propaganda comunistă pretindea exact inversul. Povestea nașterii versurilor și a melodiei spusă de Andrei Păunescu la o emisiune a lui Ovidiu Ioanițoaia chiar este din altă lume.
Nașterea imnului pe cartonul de mici!
Un poet cu priză la marele public, activist cultural de seamă al regimului și redactor-șef de revistă comunistă, se află pe stadionul de lângă Podul Grant pentru o miuță împreună cu subalternii de la "Flacăra".
Alături de Păunescu descind din mașină un puști de 11 ani, un ziarist important și un cântăreț folk, consacrat ca menestrel al poetului. Puștiul este fiul poetului, ziaristul, Ovidiu Ioanițoaia, folkistul, Victor Socaciu. Inspirat de ziua superbă și de verdele firului ierbii, Păunescu îi dicta versurile lui Ovidiu Ioanițoaia, care improviza, scriind pe un carton de mici. Ireal!
Între timp, Socaciu alerga la mașină, să își ia chitara, urmând să nască melodia inspirată de versurile care curgeau șuvoi, tunate de gura Bardului.
Mobilă cu stil
O scenă bucolică dintr-o lume care habar n-avea de dreptul de proprietate intelectuală. Călătorim în timp, ne aflăm pe noul stadion Giulești, se aude imnul la stație și din piepturile suporterilor.
Emoție pură! Trăim într-o lume a profitului, însuși acționarul principal al Rapidului este un antreprenor de succes care vrea să transfere în club modelul său de business. Dar dacă vinzi mobilă și vrei să-i dai stil cu versurile Bardului, plătești. La fel domnii care ne spun că totul este suuper!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
