)
Articol de Cristian Geambașu - Publicat miercuri, 04 octombrie 2023 20:36 / Actualizat miercuri, 04 octombrie 2023 20:49
Primul impuls este să răspundem noi în locul lui și să spunem “nu”. Greșit!
A fost invocat publicul zilele acestea, ca instanță supremă și unică în fața căreia dă socoteală ziaristul. Sună nobil, vorbește despre o comuniune sacră. Chiar, ce ar fi să încercăm să aflăm dacă și reciproca este valabilă? Adică dacă și publicul este solidar cu demersurile jurnalistice.
Dacă se simte parte în articole, în anchete, în interviuri, ba poate și într-o banală cronică de meci. Dacă munca ziaristului îi oferă omului din fața ecranului, a paginii de ziar speranța că este cineva atent ca lucrurile în societate să nu o ia razna. Și dacă o iau razna, să o spună. Să scrie. Măcar atât.
Teoriile toxice
Sunt întrebări pe care nu le rostim, ca să nu ne supărăm cititorii. Măria Sa, publicul. În comunism, sloganul era "Clientul nostru, stăpânul nostru", iar disprețul vânzătorilor față de clienți era maxim.
Să formulăm totuși întrebarea. Ce diferență este între nu știu ce "bet", client de publicitate, care îți cere să fii mai prietenos și unii care te îndeamnă la autocenzură postând mesaje otrăvite ascunși în spatele unor pseudonime nici măcar simpatice?
Pe Cătălin Tolontan, Mirela Neag sau pe Răzvan Luțac îi acuză frontal că au muncit la investigația evenimentelor dramatice pe baza căreia s-a distilat filmul "Colectiv" doar ca să sufle în pânzele electorale ale USR-lui. Păi?
Scrii mai mult despre FCSB decât despre FC Voluntari nu pentru că 50% dintre microbiști se declară suporteri ai echipei patronate de Becali, ci pentru că iei bani de la Becali.
Știți când decolează site-ul?
Și tot așa. De pe site nu le sar în ochi decât fetele în costume de baie (la care, ce să vezi?, explodează traficul, producând accesări cât o mie de editoriale ale lui TRU), dar trec neobservate articole de analiză la care alde Udrea, Răureanu sau Crăițoiu (mereu în topul înjuraților) muncesc zile la rând. Și tot așa.
Că de ce nu dai rugby, tenis de masă, șah, oină, go, scrabble? Că dai numai fotbal.
Cașcavalul, dom’le!
Privind așa furtuna ultimelor zile, o concluzie sub forma unei altei întrebări. A meritat atitudinea de demnitate profesională a lui Cătălin Țepelin, fermă, discretă, fără tălăngi, soldată cu concedierea din partea șefilor de la Zurich?
Răspunsul vine singur, ca o tornadă. Nu, atât timp cât sunt destui în mirificul mediu online care cred că părțile nu s-au înțeles la "cașcaval", nu! Nu, câtă vreme sunt indivizi care cârâie că știm noi, dom’le, că a făcut el ceva, un mișmaș.
Că de-aia l-au dat afară, nu că e vertical. Și ce, bă, cine mai e în fond și Țepelin ăsta al vostru? Pă toți trebuia să vă dea afară, jurnaliști de ziar de împachetat pește!
O agoră a solidarității? Ei, aș!
Recunoașteți stilul? Ei, hai, un pic de efort, că-s pline site-urile de nestemate din astea. Înjurături, jigniri, insinuări, indivizi care se plâng că sunt cenzurați atunci când te fac de idiot. Căci ne merităm soarta, noi i-am încurajat. În numele libertății de exprimare.
Te așteptai ca netul să fie zilele astea o agoră a solidarității simple, umane. Nu un recital de bocete, dar ceva care să semene a revoltă publică. Aiurea, a rămas aceeași hazna!
Unde a dispărut publicul solidar cu ziariștii din anii ‘90 și începutul anilor 2000? Aș avea o idee. La un moment dat am făcut prea multe concesii. Nu am cedat în fața cluburilor, a conducătorilor acestora, a caselor de pariuri, a marilor firme care aduc publicitate, a politicienilor, dar am făcut-o în fața publicului. Iar acum plătim nota care include și bacșișul.
Cuvintele
A meritat, Cătălin? De fapt, da. Sigur că a meritat, fie și numai pentru că poți merge acasă să-i privești în ochi pe ai tăi. Până la urmă, universul personal este ultimul refugiu solid. În rest, nu muncim ca să fim aclamați, ci ca să profesăm onest.
În situații limită luptăm să nu fim împiedicați să o facem prin discursuri venite din nu știu ce stratosferă corporatistă care evocă narațiuni emoționale. De parcă asta ar fi un păcat, să fii în acord cu ceea ce unii dintre noi încă numim conștiință. Sunt cuvinte mari, dar sunt doar cuvinte. Cuvintele construiesc lumea.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
