Articol de Cristian Geambașu - Publicat duminica, 31 octombrie 2021 21:29 / Actualizat duminica, 31 octombrie 2021 21:47
Pentru împrospătarea memoriei. 26 august, 2021, finalul meciului din Europa League, CFR-Steaua Roșie Belgrad 1-2. În tur, scorul fusese 4-0 pentru sârbi.
Umilința de pe teren trebuia cumva decontată, așa că finanțatorul Ioan Varga, alintat și Neluțu, își trimite bodyguarzii la vestiare să îi bată pe președintele Marian Copilu și pe colaboratorii acestuia. Scenele sunt filmate, apoi apar și declarații cu detalii sordide ale încăierării provocate de mardeiașii lui Varga. Oameni care au văzut și au trăit vremuri grele, inclusiv cei din delegația Stelei Roșii, se arată șocați de violența evenimentelor.
"Copilu a fost împins pe jos. Au venit și Ciobotariu cu Latovlevici și cu Chipciu să liniștească spiritele. Dar la un moment dat au apărut patru bodyguarzi trimiși de la oficială de Neluțu Varga. Au intrat și au sărit pe Ivașcu (n. red., juristul clubului). L-au lovit destul de serios. Ciobotariu a fost și el lovit în timp ce încerca să separe bătăușii"
– fragment din relatarea unui martor la evenimente
Când minciunile devin inutile
Înregistrările video și mărturiile celor prezenți pe teatrul de război fac inutile minciunile oamenilor din anturajul toxic al lui Varga. Demis, dar hotărât să nu renunțe la banii cuveniți prin contract, Șumudică alege să îi forțeze mâna angajatorului, prezentându-se la antrenamentul de a doua zi. Acolo unde i se interzice accesul tot prin intermediul agenților de pază. Alt scandal, alte imagini care par extrase din zone marginale ale societății. Chiar așa sunt!
"Tata" și micul Juan
30 octombrie, 2021. La CFR este acum antrenor Dan Petrescu. Lider în Liga 1, echipa are rezultate satisfăcătoare în campionat și continuă să se facă de râs în Conference League. CFR câștigă cu emoții întâlnirea din campionat cu Voluntari (1-0, gol Omrani în minutul 88), iar la finalul meciului curg declarațiile. Juan Emmanuel Culio (38 de ani, 20.000 euro salariu lunar, 13 meciuri disputate din 2019 până în 2021 - 7 pentru modesta Quilmes și 6 pentru și mai modesta Flandria) îl întreabă pe reporter dacă a văzut ochiul vânăt al lui Dan Petrescu, omul căruia îi spune "tată".
Culio, între Borges și Sabato
Juan Emmanuel ne informează că nu citește presa, cunoaștem, nimeni nu o citește, dar trimitea fix la ce scrisese Gazeta în articolul "Fight Club CFR". Din articol, cititorii aflau că, nemulțumit din cauză că urma să fie înlocuit la pauză la meciul cu AZ Alkmaar, argentinianul i-a vorbit urât "tatălui", discuție care putea degenera chiar într-o dispută fizică. Prin urmare, după ironii de telenovelă sud-americană, Culio, pe care dacă riști să îl întrebi de Borges sau de Sabato îți spune că or fi jucat pe la Boca sau pe la Estudiantes, a început să ne facă agenda, recomandându-ne să scriem despre fotbal, ca unică terapie pentru însănătoșirea acestuia.
Golul de 3 puncte
Teza persecuției mediatice și a minciunilor destabilizatoare din partea GSP.ro a fost întărită apoi de Bogdan Mara, oficial al clubului din Gruia și prieten al lui Dan Petrescu. Golul de 3 puncte al serii avea să fie înscris însă tot de Dan Petrescu. La fel ca Mara, fostul mare internațional a confirmat că l-a scos preventiv din lot pe Denis Ciobotariu înaintea meciului cu Voluntari. Acolo unde antrenor este Liviu Ciobotariu, tatăl, biologic și în acte, al lui Denis. La fel ca Mara, tatăl spiritual al lui J.E.Culio a justificat exilul fotbalistului prin ideea de a-l feri de posibile bănuieli. Adică, de vânzarea de informații dinspre CFR către Voluntari. Totul recunoscut cu aerul cel mai senin. Faptul că în situația asta nici nu s-au mai deranjat să mintă este de-a dreptul uluitor.
Îți stă mintea în loc! Ar fi putut să se simtă jignit Denis că plana o astfel de bănuială asupra lui? Ei, aș!, zic dânșii. Dar tatăl, Liviu, avea și el dreptul să se simtă ofensat? Păi, noi nu am făcut altceva decât să-i protejăm fiul! Corect. De cine? ar fi întrebarea? Păi, cum de cine, de gura presei, de cine altcineva?
Aceasta este pe scurt imaginea clubului campion CFR, versiunea toamnă 2021. Acesta este clubul care ne ține prelegeri despre morală. Stai să îi vezi acum pe tranziția pozitivă!
P.S. 3 jucători au încercat să aplaneze conflictul din vestiar provocat de bătăușii lui Varga. Latovlevici a fost îndrumat să rezilieze contractul, Chipciu este pe linie moartă, de Ciobotariu bănuit de spionaj tocmai ce am vorbit. Urâtă coincidență!