)
Articol de Cristian Geambașu - Publicat joi, 14 decembrie 2023 14:45 / Actualizat joi, 14 decembrie 2023 15:37
Avem o tradiție și nu vrem să renunțăm la ea. Un mare sportiv se retrage de la echipa națională și comandamentul patriotic sunt osanalele. Rușine celor care nu bat pas de defilare!
Dacă retragerea Cristinei Neagu de la echipa națională ar fi trecut neobservată, aveam o problemă. Nepăsarea era îngrijorătoare, lipsa dezbaterii. Pentru că marea handbalistă Cristina Neagu poate și trebuie să fie subiect de dezbatere. Nu știu dacă la nivel național, sună pompos. Deși noi, românii, mari consumatori de superlative, tocmai aici ne simțim în elementul nostru: printre cuvintele mari. Mai puțin printre faptele mari.
De la nea Nicu la Cristina
Dezbaterea înseamnă păreri diferite. Lumini și umbre, pozitiv și negativ. Dar noi avem o tradiție solidă a cultului personalității hrănită încă din școală cu minciunile gogonate de la lecțiile de istorie. Unde îi băteam de îi zăpăceam pe turci și pe ruși, și pe austrieci, și pe unguri. Dar eram vasalii lor.
Cei mai în vârstă știu de ce a fost posibil un personaj ca Nicolae Ceaușescu. Mulți dintre cei mai tineri nu știu, dar continuă pe același drum. Școala lingăilor. Sigur că Neagu nu e Ceaușescu, nu ne-a pus să realizăm cincinalul în 4 ani și jumătate. Discutăm totuși despre un sportiv. Nu cumva ne inflamăm disproporționat?
Atentat la adresa unei instituții naționale
În cazul Cristinei Neagu, taberele sunt bine definite, fără neutri. Pro, o majoritate gălăgioasă, care nu acceptă nuanțe, și contra, o minoritate care exprimă (și) puncte de vedere critice, dar care nu neagă dimensiunea excepțională a celei care tocmai și-a anunțat retragerea de la națională.
Din perspectiva taberei Pro, orice opinie critică este un atentat la adresa instituției naționale "Cristina Neagu". Bunăoară, un articol ca "Mulțumim, Cristina Neagu!" al colegului Costi Prună este privit de unii înfierbântați drept o dovadă a trădării de țară. Problema lui Costi este că prin natura profesiei știe prea multe din interior. Și, excedat de o anumită dinamică a evenimentelor, le și spune.
Busola
Iar a fluiera a pagubă în Catedrala Mântuirii Handbalului este o erezie. La fel cu articolul lui Radu Naum, "12, 12, 13, 12, 12", care nu este un cod de acces la arsenalul nuclear al Rusiei, ci o busolă de navigat în marea calmă a mediocrității generos plătite a handbalului feminin.
Când afirmi și lucruri care desacralizează personajul, redându-i dimensiunea umană, ești un om mic, populat de frustrări, negru în cerul gurii și cu o piatră în locul inimii. Radu Naum și Costi Prună sunt doi oameni documentați, care chiar se pricep la activitatea aceasta numită handbal. Cum ar fi dacă am încerca să le înțelegem mesajul fără să ne isterizăm?
Nu Messi, Ronaldo al handbalului
Cristina Neagu a fost și încă mai este un sportiv excepțional. Și-a câștigat locul printre personalitățile emblematice ale sportului românesc. (Și) cu sprijinul substanțial al votului românilor, a obținut în 4 rânduri titlul de cea mai bună jucătoare a anului din lume. Dar nu a fost cea mai mare din istoria handbalului (vezi Anja Andersen, Bojana Popovic, Katrine Lunde), cum mestecă cei care au impresia că le știu pe toate.
Neagu nu a fost Messi, cum sună deja obositorul clișeu (mai degrabă, poate, Cristiano Ronaldo) al handbalului, dar a fost o jucătoare nepereche atunci când atinsese apogeul. Cristina Neagu a tras naționala în sus prin magnetismul personalității ei și a tras naționala în jos prin dependența echipei față de ea. Talentul ei a stimulat și a ofilit în același timp. A fost motor și frână în același timp.
Energizant
Cristina Neagu a fost o tânără rebelă, care și-a depășit condiția vârstei. A rămas la fel și la maturitate. A trecut peste accidentări grave, a ripostat la critici, a avut grijă să își convertească în câștiguri materiale dimensiunea talentului. Ultima dovadă, acum, când a revenit de la Campionatul Mondial purtând o frumoasă căciuliță albă care avea marca unuia dintre sponsorii personali, Red Bull.
Cum Cristina va juca în continuare la CSM București, poate nu e prea târziu ca împreună cu ea să trăim și noi, sponsorii nenumiți, bucuria câștigării Ligii Campionilor. Acela ar fi un final de poveste. Sigur că ne va trezi Cristina din reverie și ne va zice vreo două să ne meargă fulgii.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
