)
Articol de Cristian Geambașu - Publicat duminica, 01 august 2021 16:41 / Actualizat duminica, 01 august 2021 16:42
Marea speranță a făcut un concurs olimpic sub așteptări. Iar dacă spui asta sună a fluierat în catedrala natației românești. Dar e o catedrală sau doar o bisericuță?
Groaznică sperietură i-a mai tras David Popovici lui Caeleb Dressel! De atunci, din semifinala la 100 de metri liber, când David ne-a făcut discret cu ochiul și a zis că l-a testat un pic pe Dressel, americanul a câștigat 5 medalii de aur, inclusiv pe cea la 100 cu nou record olimpic. Vedeți, de-aia e bine să ai pe cineva care să te ambiționeze și să te scoată din propria băltire.
Locul 40 la 50 de metri liber!
În schimb, dacă ești înconjurat de o armată de lăudători, dacă ți se repetă de 100 de ori pe zi că ești un fenomen, că tu nu înoți, ci tai apa ca un delfin, că universitățile americane și marțiene se bat pentru tine, ai toate șansele să dai cu capul de bazin. Și să închei apoteotic reprezentația la Jocurile Olimpice cu un loc 40 la 50 metri liber, plus ditamai cucuiul în mijlocul frunții.
Isteria națională
Atunci când David bătea recordul lumii la Mondialele de juniori de la Budapesta, bucuria reținută ne-a lipit pe piept eticheta de ignoranți prea ocupați să numere cornerele insignifiantului fotbal autohton. Eram zgâlțâiți, băi microbiștilor, nu pricepeți?! Căci cu 47 de secunde și 30 de sutimi, junelele Popovici obținea totodată și cel mai bun timp mondial al sezonului. De aici și până la frenezia (isteria?) națională premergătoare cuceririi unei medalii olimpice, poate cea mai strălucitoare, nu a fost decât un pas.
Domnia "fabulosului"
Orice îndoială, rostită cu jumătate de gură ori numai schițată din sprâncene - poate cei mari, alde Dressel, Chalmers sau Kolesnikov, nu doriseră să atingă vârful de formă sportivă înainte de Jocuri - te descalifica iremediabil. Locul 4 obținut de David la 200 de metri, o performanță foarte bună într-o probă care nu era neapărat favorita lui, a fost sărbătorit în patrie cu o ploaie de epitete. "Fabulos" a fost preponderent, așa că "fantastic", "uluitor" sau "extraordinar" erau deja prea puțin.
Săraca limbă română
Ce s-ar fi întâmplat totuși dacă acele două sutimi de secundă în plus care l-au despărțit de bronz pe tânărul care va împlini 17 ani pe 15 septembrie ar fi fost în minus, adică de partea lui? Săraca limbă română s-ar fi dovedit neîncăpătoare și ne-am fi refugiat în tot soiul de "wow"-uri. Timpii însă nu mint și nu produc epitete. Fiindcă la înot, doar timpul vorbește cu adevărat.
Timpi modești
La Budapesta, Popovici înotase suta de metri în 47 de secunde și 30 de sutimi. La Tokyo, David reușea un timp mai prost în calificări, 47 de secunde și 72 de sutimi, intrând totuși în finală cu a 5-a performanță. Încă nu era rău, mai ales că dinspre sportiv și antrenor, care decretaseră că se află acolo ca să se distreze (!??), primeam asigurări că totul era "setat".
Așa carevasăzică. Cu 48 de secunde și 4 sutimi, un timp încă mai slab față de cel din calificări, românul a încheiat finala pe locul 7, penultimul. Un alt succes pentru mulți. Interesant este altceva. Dacă și-ar fi egalat rezultatul de la Budapesta sau ar fi fost chiar cu 17 sutimi peste acesta, Popovici se clasa peste rusul Kolesnikov și câștiga bronzul olimpic!
Nu ne e milă de americani și australieni
Pentru unii dintre noi pare ceva în neregulă. Vârful de formă sportivă a fost atins prea devreme, pregătirea propriu-zisă a concursului a fost înecată de un entuziasm exagerat și contraproductiv. Dar asta este, vor plusa optimiștii, se întâmplă, băiatul e tânăr și are timp să învețe și din greșeli.
Problema este că în loc de o privire lucidă, calmă și cumva(auto)critică, sportiv-antrenor-oficiali-lăudători, auzim chiar din gura multprealăudatului că el și antrenorul vor revoluționa înotul. Asta chiar că sună alarmant și mă gândesc la săracii ăia de americani, australieni, ruși, italieni sau unguri să nu se sperie cu adevărat.
Poate Camelia Potec
Camelia Potec n-a revoluționat înotul, dar, ce să vezi?, a câștigat un titlu olimpic cu muncă anonimă și calificată, hrănită de o forță interioară pe care o au doar campionii autentici. Poate Camelia Potec, din calitatea ei de președintă a Federației de Natație, să încerce să îi aducă pe revoluționari cu picioarele pe pământ.
Ca exercițiu, nu ar strica punerea în antiteză a cazului Popovici (chiar și Glință) cu exemplul fetelor de la dublu vâsle, Simona Radiș și Ancuța Bodnar. Acolo a fost o demonstrație despre asumarea condiției de favorit, pe care o rotunjești apoi câștigând concursul cu două-trei bărci avans față de rivale, comportându-te firesc, rămânând modest, dar în perfectă armonie cu valoarea ta, conștient că nu ai venit la Jocurile Olimpice la distracție, nici doar să participi, căci a apus demult coubertiniada.
Apropo de fenomene și de copii minune. Mi-a atras atenția o colegă mult mai pricepută în sporturi olimpice. La Sydney, Diana Mocanu a câștigat două titluri olimpice. Avea 16 ani. Ea era un fenomen pur. Pe vremea aceea stăteam mai bine cu performanța și mai rău cu lirica sportivă.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
