OPINII  »  EDITORIAL

Un tango pentru Florinel. Bleah!

Editorial Cristian Geambașu
Editorial Cristian Geambașu

Articol de - Publicat luni, 12 februarie 2024 17:07 / Actualizat luni, 12 februarie 2024 17:51

O ofertă dintr-o regiune a lumii despre care mestecăm câteva clișee și un refuz care scoate la suprafață ignoranța groasă cât avansul de puncte al FCSB-ului.

25 de ani, clauză de reziliere 5 milioane de euro, cotă de piață tot 5 milioane de euro. Florinel Coman, atacant FCSB, unul dintre cei mai în formă jucători ai campionatului. 

Cu 10 goluri și 8 pase decisive în actualul sezon, Coman ar trebui să fie cel mai pețit fotbalist român. Ar trebui, dar nu e. Nici la ușa lui, nici la aceea a clubului nu este coadă de mușterii. 

Până mai ieri, când patronul FCSB a anunțat că ar fi apărut o propunere din Argentina. Un club dispus să plătească clauza de reziliere de altfel foarte accesibilă.

Ce să cauți în Țara lui Maradona, Messi și Gardel?

Gigi Becali crede că vedeta lui ar fi produs premium special pentru cluburi importante din Europa și se arată dezgustat de oferta venită din Argentina. Presupunând că aceasta chiar există, deși e greu de presupus că i-ar trece cuiva prin minte să inventeze o astfel de destinație. 

Dacă tot scornești și bagi în ele, spui Arabia Saudită, China, Turcia sau șoptești misterios "o echipă de tradiție din Europa". Nu zici Argentina. Ce-i aia Argentina? O destinație de toată jena pentru fotbaliștii și oamenii noștri de fotbal! Păi, nu? 

Ce să cauți în țara lui Maradona și Messi, în universul Bocăi și al lui River și al lui Independiente ori al lui San Lorenzo, echipa cu care ține Papa Francisc? Chiar, ce să faci acolo, să te îngropi în văgăuna aia de la capătul lumii?

Un tango pentru Florinel. Bleah!
Florinel Coman

Acolo unde îți blestemi zilele

Îți blestemi zilele, vorba lui Gigi. Așa că semnezi cu vreun Peșcheșentep, noua stea a turcilor, sau cu un Al Farafastâc din Golf. De ce nu, cu noua forță chinezească Pekin Checkin? Faptul este că fuse și se duse oferta, dar ne-a trecut glonțul din Patagonia pe la ureche.

Florinel a refuzat oferta nu înainte de a se fi sfătuit cu părintele lui spiritual. «Băi nea Gigi, ce zici dumneata, eu aia fac!» Iar nea Gigi a fost pe fază. «Florinele, ai familie, apartament, ești în creștere de formă. Poți pleca la o mare echipă din Europa! De ce să pleci și să îți blestemi zilele în Argentina?» Claro!! 

Alăturarea asta familie-apartament face toți pesoșii fără valoare ai guvernului de la Buenos Aires. Ca peste tot însă, fotbaliștii trăiesc în bula lor și nu sunt plătiți în hârtii cu valoare discutabilă ca oamenii care umplu stadioanele.

Trebuia să ne fi obișnuit cu ignoranța

Mostră perfectă de analfabetism cultural pseudo-tangoul ăsta dansat de nea Gigi și de Florinel de parcă ar fi sârba-n căruță. Trebuia totuși să ne fi obișnuit cu ignoranța personajelor care ne populează fotbalul. Becali și Coman disprețuiesc o destinație ca Argentina, care dincolo de marile probleme economice este o țară cu o civilizație și o cultură extraordinare, un loc unde fotbalul, triplu campion mondial, este parte a spiritului național. 

Acolo se îngropa Florinel al nostru, în țara lui Carlos Gardel, părintele tangoului, jucând pe El Monumental și pe Boca, spații mitice unde fotbalul intră brutal în viață. Cui să spui lucrurile acestea, când două doamne ale tenisului nostru tocmai au hotărât că locul unde vor să trăiască și să se dezvolte spiritual este Dubai?

La 26 de ani nu mai ești vandabil în marele fotbal

Dincolo de ignoranța comică prin fudulia ei a tandemului Becali - Coman, problema lui Florinel o constituie vârsta și campionatul în care își etalează calitățile altfel cât se poate de reale. Un fotbalist care pe 10 aprilie împlinește 26 de ani nu mai este tentant pentru marile cluburi. 

La 26 de ani ieși de pe radarul acestora, oricât de fit ai arăta tu acum și oricât de serios ai fi în pregătire sau în viața familială. Celălalt handicap insurmontabil al lui Coman se numește Superliga, care nu-i un spațiu de recrutare predilect pentru numele grele ale campionatelor din Vest. 

Așa că Florinel, care are contract cu FCSB până în 2028, poate spera la ceva mai pe aproape, mai pe gustul nostru. Și asta în ipoteza că va merge la Euro și va face un turneu bun.

Ce frumos ar fi fost dacă propunerea din Argentina nu era luată în bătaie de joc! Era ca și cum n-am fi fost noi.

Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (56)
John.Wick
John.Wick  •  14 Februarie 2024, 15:13
Postat de 1ianuarie pe 14 Februarie 2024, 10:30

Bună dimineața. Văd că s-a cam denaturat discuția pe-aici,iar vina îți aparține deoarece porți ochelari de cal și îți închipui că voi sunteți neprihăniți iar Gigi este un sfânt. Îmi pare rău, sincer, să văd atâta încredere oarbă, pe lângă ignoranță și o superioritate care se bazează doar pe vorbe în vânt și o vrăjeală ieftină, de cartier. Dacă tu crezi că vei convinge pe cineva că ai dreptate folosind astfel de argumente de la "înălțimea locului întâi" te asigur că vei trăi o mare dezamăgire.

Nici nu era vorba de Gigi, ci de Geambașu și Florinel. Ceva ți-a scăpat.

John.Wick
John.Wick  •  14 Februarie 2024, 15:10
Postat de fcsbenimeni pe 14 Februarie 2024, 10:10

Dacă nu vrei să renunți de nici un fel, atunci poți să mă pupi unde se scarpină Nadal, așa pot părea ceea ce crezi tu că sunt incultule. Spor.

Ești unu care postează pe zamă chioară de pe vreo 3 conturi. Așa ceva? :))

1ianuarie
1ianuarie  •  14 Februarie 2024, 10:30
Postat de John.Wick pe 13 Februarie 2024, 19:24

Pe ce te bazezi? Asta deranjază, vorbe pe post de verdicte superioare bazate numai pe hate. Nu denotă inteligență, nici în real life.

Bună dimineața. Văd că s-a cam denaturat discuția pe-aici,iar vina îți aparține deoarece porți ochelari de cal și îți închipui că voi sunteți neprihăniți iar Gigi este un sfânt. Îmi pare rău, sincer, să văd atâta încredere oarbă, pe lângă ignoranță și o superioritate care se bazează doar pe vorbe în vânt și o vrăjeală ieftină, de cartier. Dacă tu crezi că vei convinge pe cineva că ai dreptate folosind astfel de argumente de la "înălțimea locului întâi" te asigur că vei trăi o mare dezamăgire.

Vezi toate comentariile (56)
Comentează