OPINII  »  EDITORIAL

Victorie împotriva Istoriei

Editorial CTP
Editorial CTP

Articol de - Publicat luni, 21 august 2023 09:46 / Actualizat luni, 21 august 2023 09:51

Am văzut în tenis victorii incredibile, ireale, de ținut minte pe viață, dar așa ceva n-am văzut vreodată și nici nu credeam că se poate: nu doar o victorie pentru Istorie, ci o victorie împotriva Istoriei! 

Căci, Istoria mergea cu pașii fulgerători ai lui Carlos Alcaraz. După ce l-a învins în 5 seturi pe Djoković în finala de la Wimbledon, încrederea că îl poate birui din nou, că știe cum să-l bată, îi țâșnea prin toți porii feței încă de la încălzirea finalei Cincinnati Open. 

Victorie împotriva Istoriei
Carlos Alcaraz și Novak Djokovic, după finala Cincinnati Open

Faptul că, așa cum frumos spune, împarte terenul cu Djoković îl face pe Carlos să urce la maximum tot ce poate. Și întreg meciul, nu doar până la set și 4-2, întreg meciul, mai bine de 3 ore, l-a dominat pe sârb, a răspuns mereu cu lovituri supranaturale, ce par trucaje pe computer, la orice ridicare de nivel a lui Djoković. 

Niciun alt jucător din lume n-ar fi avut vreo șansă cu Charlie de azi-noapte. 

N-am crezut și nu știu să vă spun cum a făcut Novak Djoković să câștige în fața unei reîncarnări a lui Nadal la 20 de ani (și parcă o idee mai rapidă decât Rafa!) când el a ajuns la 36. Dar sunt fericit că am trăit acest meci în care cel mai bun jucător din Istorie a învins până și Istoria!...

Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (39)
cristealaur
cristealaur  •  17 Noiembrie 2023, 22:39
Postat de mishu_74 pe 22 August 2023, 17:59

tu ai fugit singur in America sau te-a trimis securitatea prin anii '80 ca sa spionezi pentru ei? ca la cum te exprimi, pare ca inca mai ai carnetul de membru... altfel, ctp ul si cand nu stie ce sa scrie face un articol in care ne zice ca nu stie ce sa scrie. macar a vorbit frumos despre Djoker...mare minune.

Comentez foarte rar shi citesc shi mar rar comentariile. Acum am remarcat comentariul dumneavoastra. Avetzi dreptate cât de cât, am emigrat in America de Nord, dar in 2002, nu in anii 80.... sunt comunist ca l-am votat pe Ilici, dar doar in 2000, in turul 2. In 90 l-am votat pe Campeanu, doar 7 % l-au votat...Dumneavoastra? Shi ar mai fi ceva, in comentariul meu sunt multe ghilimele....fara a fi puse....Numai bine....

cristealaur
cristealaur  •  17 Noiembrie 2023, 22:26
Postat de Dino pe 21 August 2023, 22:59

Asa elogiu mai rar mi-a fost dat s-a citesc. PCR ar fi fost mandru sa te aiba printre membri. Adica una e sa admiri sau fan sau sa-ti placa un stil si alta e sa-i construiesti altar.

Cu parere de bine ( ca sa nu fie rău , Gica Hagi ), acum v-am citit comentariul....n-am prea inteles unde o fi altarul, fiecare cu judecata lui. Te asigur stimabile ca l-am votat pe Ilici doar in 2000, in turul 2. In 90 am fost printre cei 7 % care am votat cu Campeanu.... dumneavoastra?.... in comentariul meu sunt multe ghilimele, pe care nu doresc a le pune....fiecare pricepe ce vrea!....

X01Y
X01Y  •  23 August 2023, 06:50

Ar fi de apreciat comentariul, dacă ar și crede în el. Dar, atâta vreme cât îl făcea praf pe sârb pe unde-l prindea, doar ca sa-i cânte ode lui Rafa sau Roger, arată ipocrizia personajului, in primul rând față de sport. Din păcate, sunt suficienți oameni care-i apreciază veninul, inclusiv eu, atunci când nimerește una la adresa politicului.

Vezi toate comentariile (39)
Comentează