Tadici e definiția României. Trist, foarte trist

Dezvăluirile despre cum erau tratate gimnastele la Deva sunt, probabil, cel mai bun exemplu despre cât de scindată e această dezbatere. Acum, imaginile cu Tadici și eleva sa readuc în prim-plan o controversă parcă fără sfârșit.

Încă ne întrebăm ce e corect

Cum e productiv să ne purtăm cu sportivii, cum e cel mai indicat să-i antrenăm? Mereu cu presiune, cu bâta ținută în spatele ușii, cu amenințări, chiar cu zoaie aruncate în capul celui ce comite erori, cu îmbrânceli și cu înjurături? Sau cu vorba bună, civilizat, explicând totul pe un ton normal, fiindcă, până la urmă, e un sport, nu e o chestiune de viață și de moarte?

De ce anormalitatea e normalitate pentru Tadici

Gheorghe Tadici ne spune, chiar el, că e normal ce a făcut. „Eu nu înţeleg un lucru. Ce se doreşte, de fapt? Vrem antrenori-roboţi care n-au voie să le zică nimic jucătoarelor?! La faza respectivă, eu am oprit-o pe Alexandra şi am întrebat-o: «Dar noi ce am antrenat în ultimele zece zile? Unde arunci?». Ea mi-a răspuns, după care i-am zis: «Treci pe bancă!»”, a zis pentru Adevărul. E corect ce spune! E corect, dar e corect din perspectiva modului în care Tadici gândește.

El așa a fost toată viața, toată cariera. Și, da, Tadici a fost un antrenor bun, un tehnician pasionat, care și-a dedicat decenii handbalului, care a scos jucătoare de calitate, care lasă o moștenire palpabilă. Dar una e una și alta e alta. A crescut într-un anumit fel, s-a comportat de maniera asta cu jucătoarele timp de 50 de ani și nu mai poate nimeni să-l schimbe acum. 

Și lui i se pare că ceea ce face reprezintă normalitatea. Azi însă, trebuie să te adaptezi metodelor anului 2021, nu să rămâi fidel celor din 1951.

Alexandra e fix ca un copil abuzat și speriat în fața părinților

Chiar și jucătoarei i se pare la fel. Explică același Tadici: „Şi Alexandra a fost şocată de modul în care s-a relatat acest episod în presă. Mi-a dat mesaj şi m-a întrebat: «Domnul profesor, ce se întâmplă cu atâta tam-tam? Pentru ce se insistă pe faza asta? Era normal ca dumneavoastră să mă opriţi şi să-mi atrageţi atenţia să nu mai persist în greşelile comise până atunci». Asta mi-a scris fata”.

Cu alte cuvinte, dacă „fata a zis că totul e OK, înseamnă că e OK”. Nu, nu e OK deloc! În cazul Alexandrei s-a activat instinctul de autoapărare, declanșat, de fapt, de teama ca nu cumva antrenorul să interpreteze că ea e o victimă a acțiunilor lui și atunci să nu aibă de suferit pe viitor. 

E, dacă vreți, fix cazul copiilor abuzați de părinți. Dacă un copil nu-și reclamă părintele atunci când e bruscat sau agresat, fizic ori verbal, nu e pentru că el crede că acțiunile părinților sunt bune, ci fiindcă are și frică, și compasiune față de ai lui.

Norvegia ne spune ce e corect

Avem însă și un al treilea punct de vedere. Nu al presei din România, pe care Tadici o consideră vinovată fiindcă a dat amploare imaginilor, ci al unor oameni care se pricep foarte bine și la handbal, mai ales la handbal, dar și la ceea ce înseamnă civilizație, educație, respect, societate onestă. 

Televiziunea norvegiană TV2 a prezentat cadrele respective și le-a comentat cu ajutorul unor specialiști în handbal. Primul care a vorbit a fost Bent Svele, fost om de națională, actualmente expert TV.

„Sunt niște imagini triste. E îngrozitor că lui Tadici încă îi sunt permise aceste lucruri. E scandalos! E momentul să îl oprească cineva, acum și pentru totdeauna! E un tratament inacceptabil la care le supune pe jucătoare. Face asta de ani buni, chiar speram că s-a liniștit. Rusul Trefilov avea un comportament asemănător, dar nu l-am văzut să aplice corecții fizice”, a spus Svele, completat de Amanda Kurtovici, o jucătoare care a evoluat și încă mai evoluează în România: „Scoateți-l de aici pe omul ăsta dezgustător! Săracele fete...”.

Bela Karolyi, Halagian, Tadici...

Acești oameni n-au vreun interes ascuns să vorbească așa. Opinia lor e rezulatul gândirii care a fost cultivată ani la rând, dar în Norvegia, nu în România. Fiindcă, până la urmă, la acest lucru se rezumă tot. Pentru mulți români, e de înțeles să accepte ce face Tadici. 

De ce? Pentru că așa au fost obișnuiți. Pe vremuri, profesorii cei mai apreciați erau cei care băteau elevii cu rigla la palmă sau cei care îi ridicau de la sol trăgându-i de perciuni. 

Antrenori precum Halagian erau felicitați fiindcă „dacă nu le arăți biciul, nu faci nimic”, iar Bela Karolyi era privit ca un mare tehnician, dar recent a primit o "recenzie” din partea fostei gimnaste Georgeta Gabor Antohi: „De câte ori cădeai, de atâtea ori te dădea cu capul de bârnă. Aveai senzația că își varsă toți nervii pe tine. Bătaia era prezentă tot timpul”.

Din păcate, așa au stat lucrurile mereu în România. Pașii pe care i-am făcut, după 1989, în direcția civilizației, a diminuării violenței domestice, a stopării comportamentului grobian în care se comportă unii profesori la ore au fost niște pași prea mici pentru a avea pretenția că am ieșit din coșul de gunoi al Europei la capitolul bune maniere.

Tadici e România. Cum e țara, așa e și acest bărbat care va împlini curând 70 de ani. Și care și-a ghidat cariera, ca mulți alții, pe principiul „Bătaia e ruptă din rai”. 

Tadici continuă să ne demonstreze cu fiecare ocazie că n-a reușit, probabil nici n-a dorit, să depășească niște bariere care nu doar că nu mai sunt „la modă” în ziua de azi, dar sunt privite cu dispreț enorm, chiar cu scârbă, peste tot în lumea civilizată!