Un text pentru hateri: Dacă nu ne mai bucură nici o calificare la Euro, să ne retragem în peșteri! Întunericul e ultimul nostru refugiu

E un text pentru toți cei care susțin, au rostit sau sunt de acord cu una dintre următoarele teorii lansate în ultima vreme, referitor la echipa națională:

"Și dacă reușim să ne calificăm, ce contează?, că jucăm cel mai urât fotbal posibil"

"Ce să căutăm noi la Campionatul European, ne vor bate toți fără să avem vreo șansă?"

"Decât să ne facem de râs acolo, mai bine să rămânem acasă"

"De ce ar fi bine să ne calificăm la Euro? Ca să se îmbogățească FRF?"

"Nu merităm să ne calificăm fiindcă am avut prea mare noroc"

"Este cea mai slabă grupă din istorie și nu e mare lucru dacă ne calificăm, nu realizăm nimic"

Lista ar putea continua, dar am ales câteva care să acopere o cât mai mare parte din vocea nemulțumiților.

Din start, trebuie să admit că, la startul campaniei, am fost unul dintre pesimiști. Am scris că n-am încredere că ne vom califica. Chiar am lansat un pariu public, că eu cred că vom termina pe locul 4. L-am pierdut deja, indiferent dacă ne vom califica sau nu. Din fericire, n-a avut nimeni îndrăzneala să țină pariul. Ba da, a fost Cătălin Țepelin, fostul redactor-șef al GSP.

N-am crezut în națională, dar mă bucură rezultatele

Deci eram în categoria celor neîncrezători. Dar astăzi nu mă regăsesc printre cei care hulesc echipa națională fiindcă se califică. Nu mă interesează cum se califică, dacă va fi la Euro în vara lui 2024, ar fi o imensă performanță. Da, grupa e la îndemână, dar nu neapărat pentru o națională modestă ca a noastră. Pentru Franța, Belgia, Portugalia sau Spania, grupa ar fi însemnat doar niște meciuri amicale, nu și pentru România.

Dacă astăzi suntem în poziția în care suntem, pe loc de calificare la Euro, atunci meritul e al jucătorilor și al antrenorilor. Nu pentru că adversarii sunt slabi. Israel și Kosovo au fotbaliști mai buni decât noi, Elveția nici nu mai discutăm. Și cu toate acestea, indiferent de ce rezultate ar putea să se înregistreze în cele două meciuri nejucate de Israel, noi tot pe unul dintre primele două locuri ne-am plasa. Că am avut noroc, că poate am beneficiat de anumite decizii de arbitri, toate acestea sunt doar detalii, esența e clasamentul. Singurul lucru care contează în fotbal: rezultatul și ierarhia. Și stăm bine.

Cum privim adevărul "Suntem cea mai slabă națională pe locurile virtuale de Euro"?

Cine nu vrea să admită că o eventuală calificare ar fi un rezultat mare e rău intenționat. Sau nu înțelege situația în care se regăsește fotbalul românesc. Cel mai bine cotat fotbalist al nostru e un puști de 21 de ani, care e stoper și care are ca obiectiv evitarea retrogradării în Italia. În rest, avem doar fotbaliști despre care noi avem impresia că sunt de top, dar nu sunt. Stanciu, Ianis Hagi, Răzvan Marin, Man, Mihăilă, Moruțan și toți ceilalți sunt doar niște jucători mediocri, care n-au confirmat în fotbalul mare.

Dacă parcurgem lista virtuală a celor 20 de echipe care acum se află pe locurile ce duc la Euro, din grupele preliminare, avem o concluzie indubitabilă. România formează cel mai slab lot. CEL MAI SLAB.

Top 5 cele mai slabe naționale

1. România 71 mil. euro

2. Albania 108

3. Slovenia 124

4. Ungaria 147

5. Slovacia 156

- cotația de pe site-ul de specialitate: transfermarkt

În acest moment, în afara acestor prime 20 de naționale din preliminarii, sunt nume cu mult peste ceea ce înseamnă România. Exemple: Croația, Suedia, Norvegia, Polonia, Grecia. Nu înseamnă că aceste naționale nu vor fi la Euro, fiindcă ar mai putea avea o șansă prin intermediul barajelor de Liga Națiunilor, însă tocmai pentru că ele sunt astăzi mai jos decât noi, ar trebui să apreciem mai mult locul ocupat de "tricolori".

Dacă eram greci, nu ne-am fi bucurat la Euro 2004

La fotbal nu e vorba despre parada modei. "Nu jucăm frumos" e unul dintre cele mai stupide reproșuri. V-a plăcut fotbalul Greciei de la Euro 2004? Sau modul în care a jucat Atletico Madrid în ultimii 10 ani? Sunt doar două exemple de echipe care au scris istorie. "Rezultatul nu e cel mai important lucru în fotbal, e singurul lucru care contează". Știți cine a spus acest lucru? Diego Simeone, omul care a reinventat Atletico. Care a făcut din acest club ce alții, care visau probabil fotbal a la Barcelona, nu doar că nu reușiseră, dar îl duseseră spre faliment.

Vi se pare că jucam fotbal-șampanie în 1994?

Sunt puține echipe, de club sau naționale, care sunt obligate de istorie și de blazon să joace și pentru spectacol: Brazilia, Barcelona, Real Madrid. Mai putem continua și cu alte exemple, însă fotbalul e și despre cum reușești să te impui și să câștigi prin armele pe care le ai, prin strategii, prin capacitatea pe care o ai de a compensa diferența de bani și de valoare. Și acest lucru e o artă.

România la Mondialul din 1994 se apăra cu 8 oameni și lăsa totul în atac în grija lui Hagi, Răducioiu și Ilie Dumitrescu. Ni s-a părut nouă că jucam spectaculos atunci, fiindcă aveam rezultate și învingeam echipe mari. De fapt, eram o copie a ceea ce a făcut Simeone la Atletico.

Nu știm să ne întreținem pasiunea pentru fotbal

O prezență a României la Euro ar fi un succes în sine. S-ar crea emulație, am trăi o vară frumoasă, am savura meciuri, unii români ar merge la turneul final în Germania, copiii s-ar îndrăgosti de fotbal, jocurile pe care le-am trăi ne-ar crește gradul de patriotism (unora chiar nu le-ar strica deloc). Concluzia: am rămâne peste ani și ani cu amintiri oferite de un sport, fotbalul, pe care dacă tot ne-am apucat să-l iubim de atâta vreme, măcar să avem decența să-l și lăsăm să ne bucure din când în când. Dacă suntem supărați și frustrați și când ajungem la un turneu final, atunci să închidem definitiv fotbalul și să renunțăm de tot la el. Fiindcă deja nu mai e vorba despre pasiune, ci despre ceva ce ne chinuie indiferent de rezultatul final.

În peșteri ne-ar fi mai bine

Celor care susțin că nu ne-ar ajuta cu nimic le adresez și eu o întrebare: "Cu ce ne-au ajutat toate succesele Simonei Halep în anii trecuți? Dar medaliile lui David Popovici, ale fetelor de la canotaj și ale băieților de la kaiac-canoe?". Am întrebat o dată un nordic de ce spectatorii pleacă fericiți de la stadion sau sală, indiferent dacă echipa favorită a câștigat sau a pierdut. "Fiindcă noi privim competiția și meciul ca pe o distracție". Atâția ani de comunism tembel nu ne-au lăsat să vedem și să trăim sportul ca o distracție a vieții. Iar astăzi asta îi face pe unii să meargă până acolo încât nici măcar participarea la un mare eveniment, cum va fi Campionatul European, să nu mai fie considerată o plăcere. Dacă nu știm să apreciem nici măcar micile plăceri pe care ni le permitem sau le putem avea, atunci să ne retragem în peșteri. Întunericul e ultimul nostru refugiu! Triști mai suntem!

PS: Eu am fost unul dintre cei mai duri contestatari ai lui Edward Iordănescu. Am criticat modul în care a fost ales, în detrimentul lui Loți Boloni și al altor nume mari, însă dacă va duce naționala la Euro, voi fi primul care voi saluta că a realizat un rezultat senzațional. Și va fi și pe primul loc în topul meu în Ancheta Gazetei Sporturilor, în clasamentul celor mai buni antrenori din 2023. Pentru că așa e corect și onest. Să apreciez și să mă bucur pentru o calificare, dacă o vom obține, dar și să admit că previziunile mele sumbre referitoare la parcursul naționalei cu Edi selecționer nu s-au adeverit.