OPINII  »  OPINIE

Și ofițerii de presă se „împușcă”, nu-i așa?

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat luni, 15 iulie 2024 17:02 / Actualizat luni, 15 iulie 2024 19:48

Două exemple recente, petrecute la Rapid și la Dinamo. Noul de dragul noului înlocuiește clasicul. Milenarismul și globalizarea impun altfel de comunicare și altfel de oameni

Lucian Ionescu de la Rapid și Ionel Culina de la Dinamo, oameni ai generației de tâmplă tot mai sură, erau doi clasici ai meseriei lor.

În orice domeniu, de la literatură la comunicare, clasicii mai comit și erori, dar se pare că și Lucian, și Johnny comiseseră aceeași intolerabilă greșeală: se învechiseră prea mult în posturile lor.

Legături periculoase

Ceea ce pentru vizionarii lor șefi e echivalent cu alte păcate. Cum ar fi legături prea solide cu cei din media. Clădite în ani de prietenie și de colegialitate, pentru că înainte de a fi ofițeri de presă, atât rapidistul, cât și dinamovistul au fost jurnaliști. Au scris articole, cărți, au făcut interviuri, s-au împrietenit cu alți colegi jurnaliști.

Scopul: ascunderea adevărului neconvenabil

Asta probabil că este extrem de dăunător din punctul de vedere al ferecării secretului profesional.

În viziunea milenaristo-corporatistă care guvernează ambele cluburi, și nu doar pe ele două, ci și pe altele, ofițerul de presă are menirea de a ascunde informațiile neconvenabile, de a proteja clubul de întrebările neplăcute și de a propaga în spațiul public niște siropuri dulcege, comunicate pudrate cu zahăr praf din care rezultă că totul e cum vor șefii să fie.

Nu sunt nici conflicte cu ultrașii, nici divergențe în acționariat, nu e nicăieri nimic din ce ar putea decolora rozul în care acționarii de colo și de dincolo vor să tapeze activitatea societăților pe care le controlează și le conduc.

Și ofițerii de presă se „împușcă”, nu-i așa?
Johnnie Culina într-un cantonament al lui Dinamo, alături de Mister Cornel Dinu

Alții, mai noi și mai apropiați

Probabil că acesta e mersul vieții și că și Lucian, și Johnny trebuiau să plece la un moment dat, lăsând locul celor mai tineri.

La Rapid funcția va fi preluată de o domnișoară, la Dinamo va fi instalat un tânăr domn, care din câte am înțeles e apropiat de unul dintre acționari, deci corespunde cerințelor. La vremuri noi, oameni noi.

În 2024 ruginitele comunicate se mai dau doar atunci când au șefii nevoie de ele. În rest, tik-tok și altele. Știri instagramabile, care în general să zugrăvească peisaje idilice și să abată atenția de la problemele care n-au cum să nu apară.

Șocul din studio

Dar iată că realitatea e dură. La Dinamo, la doar câteva zeci de ore de la înlocuirea lui Johnny Culina, Andrei Nicolescu a avut surpriza de a afla în direct, la Fanatik Superliga, unde intrase prin telefon, că Eugen Voicu, al său coleg de arme, tocmai se retrăsese din peisaj! E genul de știre pe care șefii de cluburi o feresc cât pot de public, normal, trebuie să răzbată numai armonie din conlucrarea acționarilor, trebuie să se propage abureli gen „împreună”, „munca în echipă” și alte terminații ale Bumbești-Livezeniului traslatate în mileniul trei.

Iar când ești în direct și afli una ca asta, vezi cam cât te-ai îngrijit de capitolul comunicare atunci când ai eliminat din schemă un rutinat și-un profesionist precum Culina.

Ar mai fi și ghimpele Dinu

Și, dacă tot s-a dat afară ofițerul de presă de la Dinamo, trebuie profitat numaidecât și trebuie lansate repede, acum, niște filipice la adresa lui Cornel Dinu, care în ultima vreme a cam prins tupeu, se bagă în seamă cam mult și nu trimite acționariatului părerile spre validare.

Poate că asta era și Johnny Culina, un tip mai degrabă de acord cu Dinu decât cu șefii săi direcți. Un ins mai aproape de dinamoviștii veritabili și campioni decât de această alcătuire corporatistă care opintește mereu să evite retrogradarea. Ceea ce se vede că a deranjat.

Citește și:
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam » Ce a mai putut să spună
Superliga
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam » Ce a mai putut să spună
Gest special al lui Miodrag Belodedici lângă sicriul lui Helmut Duckadam, fostul lui coechipier
Superliga
Gest special al lui Miodrag Belodedici lângă sicriul lui Helmut Duckadam, fostul lui coechipier
România - Serbia, pentru calificarea în grupa principală la EURO 2024 » Lupei, pe contraatac: fanii sunt în picioare! GSP transmite din Fonix Arena
Handbal
România - Serbia, pentru calificarea în grupa principală la EURO 2024 » Lupei, pe contraatac: fanii sunt în picioare! GSP transmite din Fonix Arena

Comentarii (22)
prodanka
prodanka  •  20 Iulie 2024, 12:07
Postat de Mvaaai pe 17 Iulie 2024, 17:19

Aoleu, v-au murit sursele :) *** Îi plângeți , le faceți articole speciale în cinstea atâtor “știri pe surse” pe care vi le-au oferit :) *** . Becali nu va mai da nume de jucători, nu va mai da indicii, rapidul nu va mai da nimic , pt ca Sucu vrea întâi totul să anunțe ei , și tot așa.. V ați obișnuit prost , să faceți bani ușor. Umblați ,tată, faceți un efort pt banul câștigat. Stai cu cafeaua în mână și l sunați pe de-al Lucian Ionescu , și alții,sa vă dea totul mură n gură , ca nu cumva să transpirați prea mult . Ușor ușor poate o să dispară toate lipitorile astea și va deveni și presa ,presă, nu doar can can, bârfe și scandal .

Acuzația asta a facerii de bani ușori pe un site pus la dispoziție moca e suspectă.

Newman
Newman  •  19 Iulie 2024, 17:41

Repet nu exista mesria de ofiter de presa decat in armata.In schimb exista meseria de reporter ziarist care este practicata si de neaveniti.

Trotsky
Trotsky  •  19 Iulie 2024, 12:28

Felicitari! #JeSuisCulina !

Vezi toate comentariile (22)
Comentează