OPINII  »  EDITORIAL

De-asta fotbalul nu are ce căuta la Jocurile Olimpice

Oana Dușmănescu
Oana Dușmănescu

Articol de - Publicat joi, 25 iulie 2024 09:15 / Actualizat joi, 25 iulie 2024 16:21

E absurd să ți se întâmple la Jocurile Olimpice - care nici măcar nu au debutat oficial - ce nu s-a întâmplat la Euro sau la World Cup sau oriunde altundeva. Maroc-Argentina, meciul cu două scoruri, suporteri dezlănțuiți, prelungiri fără sfârșit și o durată de peste patru ore.

Și toate astea pentru ce?

Ca un favor condescendent făcut celorlalte sporturi, o dată la patru ani, fotbalul e acel invitat la petrecere pe care nu vrei neapărat să-l ai acolo, îl ignori puțin, îl marginalizezi prin program, dar trebuie să fie și el de față.

Nu e sărbătoarea lui, dar intrusul s-a insinuat la Olimpiada modernă încă aproape de la începuturile sale. De la 1900. Atunci însă sensul exista, pentru că era singura șansă de întâlnire la nivel de medalii a echipelor din jurul lumii, care erau, de fapt, un amestec între reprezentative naționale și cluburi.

Cupa Mondială s-a „inventat” abia în 1930.

De-asta fotbalul nu are ce căuta la Jocurile Olimpice
Meciul Argentina - Maroc de la Jocurile Olimpice a fost reluat după două ore. foto: Imago

De-atunci, fotbalul a crescut gălăgios și spectaculos, colorat și vertiginos, hăpăind cu entuziasmul lui și al fanilor săi mult din sportul lumii, trăgând cortina peste audiența celorlalte discipline, care s-au luptat mereu fără mare succes cu notorietatea jucătorilor de fotbal, cu banii lor câștigați comparativ, cu atenția presei.

Acum are sărbători grandioase care opresc ceasurile lumii în loc - toți ne mutăm pe fusul orar al World Cup sau al Campionatului European.

Ce s-a întâmplat la Paris, la Maroc-Argentina (2-2, apoi 2-1), e o dramă care fură sclipirea Jocurilor cu răbufnirea de răsfăț extrem al unei regine părăsite pentru foarte scurt timp, care se dă cu fundul de pământ din cauza lipsei de atenție.

Care parcă nu suportă ideea că, o dată la patru ani, e pentru foarte-foarte puțin timp dezînscăunată - ca să intre în scenă și cei care tac aproape în totalitate atunci când se joacă fotbal.

Care parcă reușește o cale de a da din coate și de a ieși la suprafață, prin violență și exagerare, chiar și în filmul în care nu ea este protagonista.

Turneul olimpic de fotbal mai are și calitatea incontestabilă de a încurca cluburile care-și trimit jucătorii ce se pregătesc de campionate într-o luptă de care toată lumea s-ar lipsi bucuroasă.

Iubesc la nebunie fotbalul. Doar că acum nu e clipa lui. E momentul gimnasticii, al sutei de metri, momentul lui David Popovici și al Sabrinei Voinea. Și e momentul nostalgiilor, cu Nadia, Ivan sau Elisabeta Lipă.

Mă uit la Jocurile Olimpice din 1984, Los Angeles. Nu am nicio amintire care să-mi trezească fiori dintr-un turneu olimpic de fotbal. Voi aveți?

Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (37)
betino1995
betino1995  •  27 Iulie 2024, 22:55

Pai ce, are nationala Angliei valoarea campionatului sau intern ? Atunci de ce mai participa la turnee finale daca se face de ras de fiecare data ? La fel si aici la Olimpiada, tenisul, fotbalul, ciclismul, handbalul chiar si baschetul sunt sporturi in care competitia olimpica este sub nivelul celor mondiale sau continentale chiar daca se desfasoara din 4 in 4 ani. Totusi in anii 1920 turneele olimpice de fotbal erau considerate campionate mondiale, iar Uruguay are 2 olimpiade la rand castigate, in 1924 si 1928, apoi titlul mondial in 1930 ! Acum fotbalul este ceva amator sau neimportant, venind jucatori de mana a doua si a treia care nu atrag publicul. De ce nu a trimis Spania pe cei doi pusti din echipa de seniori proaspat campioana europeana care se incadrau fara probleme la criteriul de varsta sub 23 de ani si care ar fi marit considerabil sansele ei de a castiga inca un titlu olimpic ?

LIO85
LIO85  •  27 Iulie 2024, 11:11

Ar trebui sa fie cat mai multe echipe si sportivi si sa nu se tina cont de varsta sportivului. Care se califica sa se califice. Cel putin 64 de sportivi la fiecare categorie si 64 sau macar 32 de echipe la fiecare sport de echipa! Asa stim ca echipa care castiga competitia, a meritat s-o castige!

dragan
dragan  •  26 Iulie 2024, 16:11
Postat de Shab123 pe 26 Iulie 2024, 09:41

Pai are dreptate. Fotbalul, baschetul, tenisul, chiar si handbalul.. astea nu au ce cauta la Olimpiada, pentru ca sunt sporturi populare pentru care Olimpiada e o competitie mai degraba neimportanta. Orice jucator de tenis ar prefera un Grand Slam unei medalii olimpice, si orice fotbalist sau baschetbalist ar alege o Cupa mondiala, europeana sau un trofeu continental la nivel de club in locul unei medalii chiar si de aur. Olimpiada ar trebui sa fie exclusiv pentru sporturile de care nu prea ii pasa nimanui in afara acestei competitii, pentru ca mai nimeni nu se uita la canotaj, inot, gimnastica sau aruncarea ciocanului in cei 4 ani dintre Olimpiade.

Olimpiada, de la inceputul ei pina in 2024, a fost si este o sarbatoare a (tuturor) sporturilor, un motiv ca armele sa taca -o transformare a razboiului intr-o intrecere sportiva! spiritul ei? important e sa participi! in rest, gresiti fundamental: canotajul, atletismul, etc si etc, isi au spectatorii si telespectatorii lor- eu, bunaoara, prefer sa vad o intrecere atletica- inclusiv, o aruncare cu ciocanul-in schimbul unui fad fcsb-otelul! asta ma face un neiubitor de sport?

Vezi toate comentariile (37)
Comentează