Articol de - Publicat luni, 25 decembrie 2023 14:16 / Actualizat joi, 28 decembrie 2023 10:12

Căpitanul Enzo Perez s-a despărțit de River Plate din postura de campionul campionilor, după 6 ani și 10 trofee. Probabil cel mai bun și mai constant jucător din campionatul argentinian în ultimii ani va evolua în alte culori pe finalul carierei, la alegerea lui.

Direct, dar și printre rânduri, familia lui Enzo a explicat momentul în cuvinte elocvente și emoționante.

Enzo Jr., fiul lui, i-a spus: „Mulțumesc, tată, pentru tot ce ai făcut la River și pentru noi. Mulțumesc că m-ai făcut fan River și cel mai fericit fiu din lume. Mă bucur că ți-ai împlinit visul tău, dar și al meu, pentru că mi-a plăcut să te văd jucând și mai ales la River. Nu am cuvinte să explic cât mă doare plecarea ta, ca suporter și ca fiu”.

Soția lui, Florencia, i-a transmis un mesaj fostului antrenor al argentinianului, Marcelo Gallardo: „Mulțumesc pentru că ai avut încredere în el și l-ai adus pentru a-și împlini visul. Mulțumesc pentru că ai fost alături de noi și ai făcut fericită această familie”.

În 2017, Enzo juca la Valencia. River s-a interesat de el, iar el nu s-a gândit de două ori înainte de a renunța la un an de contract și a semna acasă, pentru a-și vedea visul cu ochii și a avea succes la clubul său de suflet.

„Si es nene, ponele Enzo”

„Să ajung la River e cel mai important pas din cariera mea”, spunea atunci un Enzo de 31 de ani, care refuzase alte oferte ce îi puteau aduce 10 milioane de euro în următorii ani. 

„Azi se încheie o etapă plină de iubire, pe care am visat-o de mic”, spune acum un Enzo de 37 de ani. Care a câștigat tot ce se putea cu River. Care a fost liderul de care aveau cu toții nevoie, din teren și din afara lui. 

Care a intrat inclusiv în poartă, într-un episod memorabil. În mai 2021, în Libertadores, cu un lot decimat de covid, Gallardo l-a titularizat ca goalkeeper pe Enzo, care fusese și accidentat și era nerefăcut. Într-un rol dificil și inedit, Enzo le-a ridicat și moralul colegilor. La pauză, a intrat vesel în vestiar și le-a zis: „45 de minute fără gol, record personal. Hai, că se poate!”. River a învins cu 2-1.

„Si es nene, ponele Enzo”
Enzo și echipamentul de portar din acel meci, în Muzeul lui River

Cocktailul perfect de inimă de suporter și creier de fotbalist, care te-a făcut unic și irepetabil. Urlând ca un nebun spre cameră pe Bombonera, dansând în fața rivalilor, fiind protagonist în cea mai mare finală din istoria fotbalului. 

După Francescoli, era imposibil de imaginat că poate apărea un alt Enzo. Până ai venit tu, pe muzica din Mendoza și cu zâmbetul care ne-a cucerit pe toți. Te-ai aruncat cu capul înainte și ne-ai câștigat pe fiecare în parte. 

Pleci ca un idol uriaș al clubului pe care îl iubești dintotdeauna. Un lider înnăscut, lași un gol ce nu poate fi umplut. Ești de neînlocuit

Mesaj al fanilor pentru Enzo Perez

Palacios alături de Los Borrachos del Tablon, la meciul de titlu

Felul în care argentinienii trăiesc și percep echipa favorită e puțin diferit față de restul lumii.

Alături de cel al lui Enzo, un alt exemplu: la meciul cu Rosario Central, când River s-a încoronat campioana campioanelor în Argentina, în galerie a fost prezent campionul mondial Exequiel Palacios, jucătorul lui Bayer Leverkusen. De câte ori vedem un jucător activ în peluză, cu suporterii, îmbrăcat în tricoul echipei sale favorite?

Palacios a refuzat Real Madrid, la 19 ani, pentru că a vrut să rămână încă un sezon la River Plate după ce a câștigat Libertadores. „Veniți peste un an”. Realul nu a mai venit, dar pentru el a fost mai importantă decizia de a juca încă o Libertadores cu River. S-a transferat până la urmă în Europa, a luat Copa America, a luat Mondialul. Uneori sunt mai puternice visul copilăriei și sentimentul de apartenență absolută față de două culori. 

InmENZOs

Pentru că nu putem ignora conexiunea numelui Enzo cu clubul River Plate, în final, o paralelă frumoasă: ultimul meci al idolului absolut Enzo Francescoli la River a fost tot unul de campion, în 1997.

„Tata mi-a vorbit de Enzo Francescoli. Eu le voi vorbi copiilor mei de Enzo Perez” a fost mesajul emoționant al unui fan.

„Si es nene, ponele Enzo” („Dacă e băiat, pune-i numele Enzo”) e o replică celebră în rândul fanilor lui River, purtată peste timp, în ultimii 20 si ceva de ani. A fost preluată literal de marele Zinedine Zidane, care l-a botezat astfel pe primul său născut, după idolul său, Francescoli. Memorabil interviul cu cei doi, în care este vizibilă admirația lui Zizou pentru elegantul fotbalist uruguayan (video aici).

„El Enzo” (Francescoli), Enzo (Perez) și „Enzito” (Fernandez) sunt 3 simboluri ale unor generații diferite de jucători și în același timp fanatici ai lui River Plate. Probabil nu e doar o coincidență :)

„Si es nene, ponele Enzo”

VIDEO Discursul emotiv al lui Enzo Perez la despărțirea de River Plate

Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău