)
Articol de Marius Mărgărit - Publicat duminica, 23 iunie 2024 00:37 / Actualizat duminica, 23 iunie 2024 00:42
Ce lungă a fost ziua asta de sâmbătă! Pe afară parcă sfârâia totul, ca într-un imens cuptor, iar așteptarea meciului cu Belgia a mai aruncat și ea ceva văpaie peste emoții.
Zidul galben a venit, imnul nostru a sunat la fel de puternic și la Koln. Stanciu era concentrat, parcă nici nu auzea ce-i spunea fetița care îl ținea de mână. De Bruyne părea puțin îngrijorat.
Dar seara a început rău pentru noi, fiindcă Belgia e din altă clasă decât Ucraina. Doku, Lukaku, Tielemans a fost triunghiul în care defensiva noastră s-a pierdut încă din start. De aici, a trebuit să alergăm după minge, împotriva unei echipe cu viteză, forță și calitate.
Doku e chiar un drac, De Bruyne zici că are mingea legată de gheată, e imposibil de oprit, iar dincolo, Lukebakio l-a chinuit groaznic pe Bancu. Și peste astea, și Lukaku, de care Burcă s-a lovit ca de Megatron.
N-a mai funcționat dublajul, uneori presingul sus a lăsat o falie prea mare în spate, pe unde Doku sau De Bruyne au declanșat mai mereu iadul.
Au avut posesia, asta nu ar fi o problemă, dar au fost mereu periculoși, ne-au chinuit constant, ne-au dominat fizic, tehnic. Ne-a scos Niță, ajutat și de apărare, care a tras din greu. Cu Stanciu pre discret, Drăguș pierdut printre ei, Mihăilă prea dezordonat, eu zic că veriga slabă din tot angrenajul, n-am contat mai deloc în atac. Era ceva rupt.
Și totuși, spiritul galben a fost acolo. Dovadă că în partea a doua ne-am regăsit reperele, am urcat liniile și le-am dat emoții. Dar nu avem instinctul ăla de killeri, cinismul care face diferența cu cei mari. Mihăilă, Man, of Man!, Alibec chiar, au risipit ocazii imense, singuri cu portarul. Ar fi fost prea frumos!
Am reechilibrat posesia, am contat, am mai și suferit iar la șarjele lor, când Spider Niță a zburat iar, dar n-a fost de ajuns. Ne-au mai prins o dată cu inepuizabilul De Bruyne.
Ne-am lovit de un colos al fotbalului mondial, de bronzul ierarhiei FIFA, care ne-a trezit la realitate și ne-a învinețit speranțele.
Repriza a doua e paiul de care ne mai agățăm. Și spiritul băieților, lovit, dar nu epuizat. O luăm de la capăt. Miercuri e finala noastră, cu Slovacia. Ca de obicei, suferim până la sfârșit. Dar suntem încă primii în această grupă nebună. Și totul e încă posibil.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
